​Elon Musk a anunțat joi că proiectul tunelelor de mare viteză de sub orașul Los Angeles a avansat, a fost semnat un parteneriat și cu compania ce gestionează metroul, iar în viitor ar fi posibile și călătorii la doar un dolar. Elon Musk a anunțat în 2017 înființarea Boring Company, o companie de foraj care va construi tunele ce vor permite scurtarea incredibilă a călătoriilor dintre marile orașe, dar vor contribui și la micșorarea blocajelor din trafic.

Tunel Boring CompanyFoto: The Boring Company

Musk și-a prezentat din nou viziunea și spune că vrea ca tunelele pe care compania sa le va construi să ajungă să fie unite și să se completeze cu sistemul de metrou.

Musk spune că prin tunele vor circula la mare viteză capsule în care vor încăpea 16 oameni și practic va fi o nouă formă de transport plasată între metrou și mașina persoanală. El a mai spus că drumul între centrul Los Anegeles-ului și aeroport va dura numai doar zece minute.

Tunelele gândite de Musk sunt și pentru mașini și ar avea o rețea de lifturi care să permită unei mașini să treacă de la un tunel la altul, în funcție de locul unde șoferul vrea să ajungă. Conform planului propus de Musk, automobilele obișnuite ar fi prinse pe sănii speciale ce ar călători cu până la 200 km/h prin tunele.

Carismaticul Musk a mai spus că în viitor bulevardele orașului ar putea deveni parcuri sau grădini și circulația s-ar desfășura în subteran, fiindcă tunlelele ”ar fi aproape ca un sistem multi-level autonom pentru mașini”.

Surse: AFP, The Verge