SpaceX: semnal de alarmă pentru programul spațial rus

de I.B.     HotNews.ro
Duminică, 31 mai 2020, 11:46 Science - Tehnologie


Capsula Dragon Crew, gata de lansare
Foto: Captura YouTube
Sfârșitul monopolului: după reușita de sâmbătă a grupului privat american SpaceX, rușii nu mai sunt singurii care trimit cosmonauți la ISS, o realitate care ar trebui să determine programul spațial rus să se reinventeze, spun specialiștii citați de AFP.

Plecând sâmbătă din Florida cu doi astronauți, noua capsulă SpaceX urmează să andocheze duminică cu Stația Spațială Internațională (ISS), după un zbor de 19 ore.

Timp de nouă ani, rezidenții ISS au părăsit Pamântul de pe cosmodromul Baikonur, după ce s-au instruit în Rusia și au învățat limba Pușkin.

Agenția spațială rusă Roscosmos a „salutat” lansarea rachetei SpaceX, directorul său executiv pentru zboruri cu echipaj, Serghei Krikaliov, afirmând că „succesul acestei misiuni ne va aduce noi oportunități”.

Cu toate acestea, lovitura este grea. „Aceste zboruri au reprezentat o șansă neașteptată pentru Moscova de a-și continua producția de Soyuz și de a menține o pondere în negocierile privind ISS”, a declarat Isabelle Sourbès-Verger, cercetător la CNRS, specialist în politici spațiale.

Agenția spațială rusească Roscosmos a beneficiat și financiar, facturând NASA pentru fiecare loc pe ISS cu aproximativ 80 de milioane de dolari.

SpaceX - Space Exploration Technologies Corp. - a devenit în 2012 prima societate privată care a trimis o capsulă cargo spre ISS, pe care o aprovizionează în mod regulat de atunci. Doi ani mai târziu, NASA a comandat trimiterea de oameni către ISS, prin adaptarea capsulei Dragon. "Dacă va merge prost, va fi vina mea", a spus Elon Musk, fondatorul și CEO-ul SpaceX la CBS.

Agenția spațială a plătit trei miliarde de dolari către SpaceX pentru a concepe, construi, testa și opera capsula, reutilizabilă, pentru șase călătorii dus întors. Dezvoltarea a cunoscut întârzieri, explozii, probleme cu parașutele, dar SpaceX a învins gigantul Boeing, și el plătit pentru a produce o capsulă (Starliner) care nu este încă gata.

SpaceX și NASA au reușit cu succes să lanseze doi astronauți americani pe orbita Pământului, o premieră istorică în colaborarea dintre administrația americană și zona privată. Lansarea cu succes a avut loc la ora 22:22 (ora României), iar la scurt timp după racheta Falcon 9 a aterizat cu succes pe o barjă aflată pe ocean.

Capsula Crew Dragon a ajuns în orbită unde va executa mai multe arderi pentru a ajunge la altitudinea Stației Spațiale Internaționale unde ar urma să andocheze duminică în jurul orei 17:30 (ora României).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















14965 vizualizari

  • -23 (37 voturi)    
    3 mld. dolari = 37 astronauți trimiși cu Soiuz! (Duminică, 31 mai 2020, 12:28)

    simplex1 [utilizator]

    Este mai mult decât evident ca la 6 călătorii dus întors a câte 4 astronauți, ceea ce înseamna 24 persoane, prețul de 3 mld. dolari plătit de NASA este peste cei 80 mil. dolari/om dat rușilor.

    Cu 3 miliarde, SUA punea 37 oameni pe orbita folosind Soiuz și teoretic va lansa maxim 24 (mai bine zis 22 ca actuala capsula nu are decât 2 la bord) cu Space X (Falcon 9 și Crew Dragon).

    După cele 6 călătorii urmează din nou costuri cu alta racheta SpaceX (chiar dacă cele de proiectare și testarea nu mai intra iarăși) și este greu de crezut ca aceasta va fi sub 320 mil. dolari. (4 astronauți x 80 mil.)

    In plus de asta, în cele mai multe situații nu este nevoie sa trimiți 4 persoane pe orbita.

    Tot Soiuzul este mai ieftin.

    Citat: "Agenția spațială rusească Roscosmos a beneficiat și financiar, facturând NASA pentru fiecare loc pe ISS cu aproximativ 80 de milioane de dolari."

    Citat: "Agenția spațială a plătit trei miliarde de dolari către SpaceX pentru a concepe, construi, testa și opera capsula, reutilizabilă, pentru șase călătorii dus întors. Dezvoltarea a cunoscut întârzieri, explozii, probleme cu parașutele, dar SpaceX a învins gigantul Boeing, și el plătit pentru a produce o capsulă (Starliner) care nu este încă gata."
    • +29 (37 voturi)    
      E o smecherie... (Duminică, 31 mai 2020, 13:39)

      tddrg [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

      Este mai mult decat evident ca d-voastra sunteti tributar rusilor si nu adevarului. Care suna cam asa: capsula Dragon poate transporta 7 persoane x 6 ture. Asta inseamna 42. La rusi ar fi costat 3,32 mld. Adica mai mult decat intregul program de dezvoltare a capsulei Dragon. Capsula, in sine, costa cateva sute de milioane. Coroborat cu costul mult mai mic al vectorului reutilizabil (Falcon 9) fata de cel rusesc., asta duce costul la 20 mil pe astronaut. De unde se vede ca e mai ieftin sa fi Astronaut decat Cosmonaut...
    • +21 (25 voturi)    
      Sunt multe avantaje (Duminică, 31 mai 2020, 13:47)

      doc_brown [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

      Sunt multe lucruri bune din acest program:

      - sparge monopoul rusesc pentru access la ISS; intotdeauna competitia e buna pentru avansarea tehnologiei si optimizarea costurilor;

      - pretul per astronaut a crescut in ultimii 12 ani de la 21 mil.$ la 80 mil. $ (si probabil urma sa creasca); avand monopol,nu prea ai ce sa negociezi, take it or leave it.

      - pe cand Soyuz are capacitate de 3 astronauti, Dragon are capacitate de 7 .. ceea de din start scade costul per astronaut (se estimeaza la 55 mil.$ )

      - fiind companie privata, este interesata sa vanda bilete si altor categorii decat oamenilor de stiinta; deja au vandut bilete "turistice" : https://spaceadventures.com/space-adventures-announces-agreement-with-spacex-to-launch-private-citizens-on-the-crew-dragon-spacecraft/

      E un mare pas spre revitalizarea programelor spatiale si interesul pentru noua generatie.

      Sursa: https://www.businessinsider.com/why-spacex-astronaut-launch-nasa-is-important-2020-5
    • +1 (15 voturi)    
      Cifrele oficiale cu costurile per scaun... (Duminică, 31 mai 2020, 16:17)

      Lucky1 [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

      ...sunt de fapt:

      - pentru Soyuz - 86 milioane dolari/scaun;
      - pentru Boeing - 93 milioane dolari/scaun;
      - pentru Dragon - 55 milioane dolari/scaun.

      Problema este in realitate mult mai complicata. Incet, incet Roscosmos si-a redus costurile proprii trasportand mai putini astronauti astfel incat, in prezent americanii au un singur astronaut la bordul Statiei iar rusii doi. ESA si JAXA nu au nici un astronaut. Aceasta Statie Spatiala a costat NASA cca 100 miliarde de dolari plus 3 sau 4 miliarde pe an pentru intretinere. Ea a fost costruita pentru a servi cercetarilor stiintifice pe diverse teme prezentand interes pentru NASA. Cu un singur astronaut la bord volumul cercetarii scade tinzand spre zero, asta fara sa mai mentionam amenintarea reala ca la un moment dat rusii sa nu mai transporte nici un astronaut, din motive obiective sau subiective.
    • +6 (6 voturi)    
      nu e vorba doar de bani (Duminică, 31 mai 2020, 20:03)

      Negreanu David [anonim] i-a raspuns lui simplex1

      NASA se bazeaza intotdeauna pe mai multi furnizori, ca sa fie sigura ca are alternative. Pe viitor vor mai merge astronauti si cu Soiuz, pentru ca varianta ruseasca trebuie sa ramana in continuare operationala.
      Pentru Elon Musk e inca un pas mic dar hotarator catre Marte. Chapeau!
  • -24 (38 voturi)    
    Statia Internationala s-ar prabusi repede (Duminică, 31 mai 2020, 12:30)

    Namaste! [utilizator]

    fara Rusia, a carei compozanta ar functiona perfect in continuare, separat.
    • +18 (26 voturi)    
      Compozanta formata din (Duminică, 31 mai 2020, 13:21)

      persuasiv [utilizator] i-a raspuns lui Namaste!

      compozitori,bineinteles.Ce ne-am face fara rusia???Grea intrebare,intr-adevar.
      • -7 (9 voturi)    
        Partea ruseasca decuplata e ok, zboara; (Duminică, 31 mai 2020, 18:10)

        Namaste! [utilizator] i-a raspuns lui persuasiv

        ceea ce ramane, inevitabil cade.
        • +3 (7 voturi)    
          Gogule, tocmai ce ai rescris fizica (Duminică, 31 mai 2020, 19:07)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Namaste!

          Sper ca stii ca statia aia nu zboara propriuzis ci se misca pe o orbita. Daca maine s-ar desprinde ISS tartacuta unui fizician ratat aceasta va mai continua sa graviteze in jurul pamantului cel putin vreo 100 de ani pana ce in final va cadea realmente spre pamant.
          • -2 (4 voturi)    
            ai priceput (Duminică, 31 mai 2020, 21:54)

            Namaste! [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

            dumneata, nu fi si ipocrit! Evident ca nu "zboara", lasa chitibusurile, am scris asa sa incapa in titlu, pentru a completa in putine vorbe si silabe, obisnuintza de pe Twitter, unde ne inscriem in 146 characters.
    • +20 (28 voturi)    
      pashol (Duminică, 31 mai 2020, 13:23)

      hanu [utilizator] i-a raspuns lui Namaste!

      na turbinka, ivan
      • -9 (15 voturi)    
        Sectorul rusesc asigura ISS functionalitatea! (Duminică, 31 mai 2020, 18:15)

        Namaste! [utilizator] i-a raspuns lui hanu

        The Russian Orbital Segment (ROS) is the name given to the components of the International Space Station (ISS) constructed in Russia and operated by the Russian Federal Space Agency (Roscosmos). The ROS handles Guidance, Navigation, and Control for the entire Station.
        Asadar, fara Roscosmos nu mai e ISS!
        Informati-va si dvs nitel, nu?!
      • -6 (8 voturi)    
        Andocarea Demo 2 a fost supervizata de (Duminică, 31 mai 2020, 18:44)

        Namaste! [utilizator] i-a raspuns lui hanu

        Roscosmos, ok?!
    • +5 (17 voturi)    
      Compezoza (Duminică, 31 mai 2020, 13:56)

      Biggus Dickus [utilizator] i-a raspuns lui Namaste!

      Compostica.
      • -8 (12 voturi)    
        Segmentul Orbital Rusesc ("componentele") (Duminică, 31 mai 2020, 18:27)

        Namaste! [utilizator] i-a raspuns lui Biggus Dickus

        The Russian Orbital Segment (ROS) is the name given to the components of the International Space Station (ISS) constructed in Russia and operated by the Russian Federal Space Agency (Roscosmos). The ROS handles Guidance, Navigation, and Control for the entire Station.
        Wikipedia/en/Russian Orbital Segment

        In 2024 ar urma, conform NASA, sa inceteze activitatea ISS, dar Roscosmos, care propune 2028 ori 2035 pentru continuarea functionarii acestei statii, nu pierde nimic, oricum: Roscosmos se poate oricand decupla linistit, ailalti toti cad gramada, cu toate giumbuslucurile lor, ok?!
        • -6 (10 voturi)    
          Roscosmos a supervizat andocarea (Duminică, 31 mai 2020, 18:42)

          Namaste! [utilizator] i-a raspuns lui Namaste!

          lui Crew Dragon Endevour, azi! Capisci?!
      • -6 (6 voturi)    
        Roscosmos, doar Roscosmos (Duminică, 31 mai 2020, 19:55)

        Namaste! [utilizator] i-a raspuns lui Biggus Dickus

        detine controlul intregii statii spatiale, asigurat ghidajul si navigabilitatea inclusiv azi, supervizand andocarea Demo 2. Ok?!
  • +9 (27 voturi)    
    Binomul Trump-Musk loveste Rusia (Duminică, 31 mai 2020, 12:54)

    animatron [utilizator]

    Asocierea dintre presedintele USA si miliardarul vizionar (par sa se inteleaga bine cel putin in doua chestiuni, coronavirusul si cursa in spatiu), ambii doua personaje in afara normelor conventionale ale politicii respectiv afacerilor, e una care se dovedeste deja toxica pentru Rusia, putere spatiala cu politici anti-occidentale.

    Trump, promotor al unui "patriotism economic" (expresia apartine unui fost premier francez) si al limitarii drastice a interventionismului american pe teatre internationale de conflict, a luat constant decizii pentru a reduce dependenta economica de China si pentru a circumscrie militar amenintarea Rusiei in Europa de Est.

    Nici un presedinte american dupa George Bush Sr. nu s-a interesat de Europa de Est, Trump e primul care intareste atat de mult ajutoarele si legaturile militare cu tari profund ostile Rusiei precum Polonia si Romania.

    Trump vroia acest succes spatial american pentru bilantul mandatului sau si e o reusita fara nici un dubiu, USA a scapat de dependenta spatiala de Rusia, e un succes pentru un Occident aflat sub presiunea agresivitatii si a razboiului hibrid purtat de Rusia si China contra UE si USA.
    • -18 (26 voturi)    
      State ostile? (Duminică, 31 mai 2020, 14:25)

      Utilizator5 [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Nu stiu cine are interes mentine ostilitati intre noi si Rusia sau alte state, in prezent.
      Poate ca politica rusa nu e cea mai ok dar eu nu consider ca suntem state ostile desi exista tendinte rusesti de amestecare in problemele statelor europene.
      Nu au cotropit si pradat rusii mai mult tarile romane decat turcii, ungurii sau austriecii in sute de ani de ocupatie si crime nescrise si nestiute de nimeni azi. Problema vine din faptul ca fiind evenimente de data recenta exista mai multe consemnari despre rusi.
      Republica Moldova este un stat independent ce poate adera la UE si uni cu Romania, daca vor, daca nu, nu.
      Teritoriile romanesti sunt ocupate de Ucraina nu de Rusia. Bugeacul si Bucovina de Nord. Iar Transnistria e doar o carte de joc geo-strategic.
      In schimbul aderarii la structurile europene Romania si-a dat acordul de renuntare la ele.
      Teoretic suntem in buna vecinatate cu toti si trebuie sa evitam orice asa zise ostilitati indiferent de cine ar fi vorba.
      • +19 (29 voturi)    
        Gresit (Duminică, 31 mai 2020, 14:53)

        Thexy [utilizator] i-a raspuns lui Utilizator5

        Ucraina a primit teritoriile de la.... RUSIA! Transnistria e ocupata de... RUSIA!
        Periodic avioanele care se plimba pe langa noi sunt... RUSESTI!
        Amenintarile pentru Deveselu sunt de la .... RUSI!
        In concluzie cei mai buni vecini ai nostri sunt... NU RUSII!
  • +21 (23 voturi)    
    Este un semnal bun. (Duminică, 31 mai 2020, 12:56)

    asavreau [utilizator]

    Nu semnal de alarmă.Concurența obligă la inovare,la tehnici și tehnologii noi.
    • +8 (18 voturi)    
      semnal (Duminică, 31 mai 2020, 13:37)

      nimrod [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      Rusia nu e Uniunea Sovietica... E un semnal negativ. Americanii ii vor face din bani si pe rusi si pe chinezi. Ne intoarcem spre ordinea mondiala a banului muncit.
      • +9 (17 voturi)    
        Proverbe (Duminică, 31 mai 2020, 14:54)

        Thexy [utilizator] i-a raspuns lui nimrod

        Rusia nu e CCCP! Sigur e aceeasi Marie dar cu alta palarie. Sau acelasi lup, acelasi narav, par nou.
  • +12 (20 voturi)    
    Ce semnal de alarma? (Duminică, 31 mai 2020, 13:22)

    dessik [utilizator]

    Era evident ca se va intampla de ani de zile. Rusii nu au mai evoluat nimic in sfera spatiala de pe vremea URSS. Reusita Spacex poate ii va mai taia lui Putin din materialele de propaganda pentru vatnicii lui. Asta e principala schimbare care speram sa aiba loc.
  • -19 (35 voturi)    
    Rusii au fost superiori in spatiu (Duminică, 31 mai 2020, 13:48)

    John M. [utilizator]

    din ziua intai. Nu e nicio suparare ca acum poti sa lansezi ceva in spatiu dintr-o curte din Vaslui.
    Spatiu si-a epuizat fascinatia.
    La aniversarea a 50 de ani de la alunizare NASA a pregatit corturi pentru 2000 de persoane, dar au venit 60.
    Vorba cuiva,"Am cheltuit 1500 de $ pe cap de locuitor ani la rand cu odiseea spatiala si ne-am ales cu tigai captusite cu teflon si pixuri cu bila (ball pens)."
    Who gives a damn who's up there?!
    • +5 (19 voturi)    
      Acelasi Ivan (Duminică, 31 mai 2020, 14:56)

      Thexy [utilizator] i-a raspuns lui John M.

      Care se dadea profesor universitar si lauda rachetele intr-o discutie despre avioane. Acu vad ca se pricepe si la spatiu. Macar e mai apropiat de rachete. Pasol na turbinca, vidma!
    • +9 (11 voturi)    
      Primele rachete trimise de rusi in spatiul (Duminică, 31 mai 2020, 19:07)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui John M.

      cosmic au fost fabricate de catre nemti, dusi cu tot cu fabrica si masini unelte din Germania in Rusia. Deci succesul ar trebui sa fie al Germaniei dar, dupa bunul obicei, rusii si l-au atribuit. Rusnacii asiatici medievali nu au reusit sa faca niciodata nimic, toate reusitele lor stiintifice si tehnologice sunt furturi, pur si simplu. Pentru bomba atomica au fost prajiti pe scaunul electric sotii Rosenberg, care au furat planurile si le-au vandut rusnacilor, Tupolev 144 este Concorde, copiat pana la identitate dar care totusi s-a prabusit la primul zbor de la targul de la Paris. Primii sputnici sunt rachetele V4, cu tehnologia pusa la punct de catre germanul Werner von Braun, in fabrica furata cu oameni cu tot, de catre rusi. Nimic, absolut nimic din tehnologia cu care se lauda rusii de vreun secol jumate nu le aprtine. Tot, dar absolut tot este furt. Singurele lucruri pe care le stiu rusii, si le stiu bine, sunt sa minta, sa fure, sa ucide, sa oprime. Niciodata in ultimile 300 de ani nu au stiut sa produca 1 gram de plus valoare, ei traiesc doar din jafuri, exploatarea resurselor naturale si a muncii populatiei din teritoriile cotropite.
      • +1 (3 voturi)    
        Mare grija (Duminică, 31 mai 2020, 20:37)

        Thexy [utilizator] i-a raspuns lui cartofil

        Am urmarit putin mai devreme cuplarea cu ISS si ma intreb: oare i-or fi invatat sa incuie usa de la modul astfel incat maine sa nu mai apara Putin cu inca o "inventie"?
      • -5 (5 voturi)    
        Calomniati frenetic, (Luni, 1 iunie 2020, 0:36)

        Namaste! [utilizator] i-a raspuns lui cartofil

        delirant: e ceva literar-artistic?!
        • 0 (0 voturi)    
          Asa e! Pe cand tu... doar cu rusii ! (Marţi, 2 iunie 2020, 22:36)

          midufi [utilizator] i-a raspuns lui Namaste!

          Esti deja plictisitor cu dragostea asta navalnica pentru rusi.
  • -13 (21 voturi)    
    SpaceX (Duminică, 31 mai 2020, 13:53)

    tedycv [utilizator]

    Ne preocupa atât de mult spațiul (spațiul intergalactic!!!) încât uitam cuvintele Poetului:
    “Nu e nimic, si totuși e o sete care-l soarbe.
    E un pustiu asemenea Tristeții celei oarbe”
    Dacă știința a demonstrat deja ca, așa cum suntem noi construiți de către Dumnezeu/Creator, nu putem călători prin cosmos, de ce se mai investesc resurse pentru a “vedea ce este acolo...” La ce ne-ar folosi, câta vreme suntem captivi planetei noastre, aceasta, atâta câta e si din pacate limitata?
    Nu ar fi mai bine ca, AICI, pe singura planeta pe care o avem la dispoziție si pe care o putem locui, sa incercam sa facem viața mai buna?
  • +1 (11 voturi)    
    trebuie mentionat si Boeing (Duminică, 31 mai 2020, 15:32)

    John_Re [utilizator]

    care vor furniza a doua varianta pt US.

    Starliner va putea ateriza pe sol si va putea fi refolosit de 10 ori.

    cost per seat

    58 milions pentru ambele Crew Dragon si Starliner.
    82 milions pentru Soyuz.
    • +1 (3 voturi)    
      Doar capsula (Luni, 1 iunie 2020, 9:22)

      gamma [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

      Booster-ul Atlas V e aruncat la cos . Costul lui Boeing este peste cel al rusilor , mkay ? Este stilul vechi , falimentar de a face space .

      However, for the first time the government has published a per-seat price: $90 million for Starliner and $55 million for Dragon. Each capsule is expected to carry four astronauts to the space station during a nominal mission.
  • -5 (5 voturi)    
    ce (Luni, 1 iunie 2020, 5:56)

    Contrache [utilizator]

    fanatism la dat minusuri la tot ce tine de rusia. Or fi ei groaznici dar in spatiu sunt tsari,
    • +3 (3 voturi)    
      Cantec de lebada (Luni, 1 iunie 2020, 9:16)

      gamma [utilizator] i-a raspuns lui Contrache

      Soyuz are ca baza R7 de acum 60 de ani . A fost un design excelent dar sa avem pardon ... 60 de ani ?!! . E plin aerospace-ul de fosile dar nici chiar asa . Cu F9 traditionalii s-ar fi oprit pentru alti 50 de ani ,in timp ce
      Musk explodeaza cate un prototip Starship pe luna .


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by