Starlink: Tot ce trebuie să știi despre constelația prin care Elon Musk vrea să conecteze la internet întreaga planetă - viteză, preț, probleme și altele

de S.J.     HotNews.ro
Sâmbătă, 10 iulie 2021, 13:34 Science - Tehnologie


Elon Musk tinand o prezentare despre Starlink
Foto: Joan Cros-NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Images
SpaceX, compania aerospațială a miliardarului Elon Musk, lansează sateliți pe orbită și promite să ofere internet de mare viteză cât mai multor utilizatori posibil. Uite tot ce trebuie să știi despre Starlink, rețeaua de sateliți prin care vrea să facă acest lucru, potrivit cnet.

Când auzi de Elon Musk probabil te gândești la Tesla, compania sa de mașini electrice, SpaceX, compania pe care a fondat-o pentru explorarea spațiului, sau controversele pe care le stârnește pe platformele de social media, cu precădere Twitter. Sau poate îl cunoști doar drept unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă.

Unul din lucrurile care s-ar putea să îți fie mai puțin cunoscute este proiectul Starlink al lui Musk care urmărește să vândă conexiuni la internet aproape oricui de pe planetă printr-o rețea în creștere de sateliți privați care orbitează deasupra noastră.

După ani de dezvoltare a SpaceX - și după primirea a aproape 885,5 de milioane de dolari sub formă de granturi din partea Comisiei Federale de Comunicații a SUA la sfârșitul lui 2020 - progresele înregistrate de Starlink par să intre în linie dreaptă în 2021.

SpaceX afirmă că se așteaptă ca rețeaua să atingă o acoperire globală până în această toamnă - deși disponibilitatea regională va depinde de aprobarea autorităților de reglementare.

Musk a declarat la Congresul Mondial de Telefonie Mobilă din luna iunie că serviciile Starlink vor fi disponibile în întreaga lume cu excepția celor doi poli începând cu luna august.

Noul său proiect nu este lipsit de controverse însă uite tot ce trebuie să știi despre el până atunci.


FOTO: Starlink

Ce este Starlink, mai exact?


Din punct de vedere tehnic o divizie din cadrul SpaceX, Starlink este de asemenea numele dat de compania aerospațială pentru rețeaua sa - sau „constelația” - în creștere de sateliți aflați pe orbită.

Dezvoltarea rețelei a început în 2015, primul satelit prototip fiind lansat pe orbită în 2018. În anii care au trecut de atunci Starlink a pus peste 1.000 de sateliți pe orbită cu ajutorul a zeci de lansări.

În prima misiune Starlink de anul acesta, SpaceX a lansat 60 de sateliți pe orbită în luna ianuarie de la Centrul Spațial Kennedy folosind racheta reutilizabilă Falcon 9.

Lansările ulterioare, cea mai mare dintre acestea punând tot 60 de sateliți pe orbită în 26 mai, au dus numărul total la 1.740 deși o parte a acestora sunt prototipuri sau unități care nu sunt componente funcționale ale rețelei.

Și pot acei sateliți să îmi conecteze locuința la internet?


Asta e ideea, da. Exact ca furnizorii existenți de internet prin satelit ca Viasat, Starlink vrea să vândă acces la internet - în special persoanelor din mediul rural sau alte părți ale lumii care n-au deja acces la internet broadband de mare viteză.

„Starlink este ideal pentru zonele globului în care conectivitatea a fost în mod tipic o provocare”, scrie site-ul rețelei, adăugând că „fără a fi dependent de infrastructura tradițională de la sol, Starlink poate furniza internet broadband de mare viteză către locuri unde accesul a fost de neîncredere sau a lipsit complet”.

Pentru a seta conexiunea utilizatorii vor avea nevoie doar de o antenă satelit de mici dimensiuni montată la locuința lor pentru a recepționa semnalul și pentru a-l trece la router. Există chiar și o aplicație Starlink pentru Android și iOS care folosește realitatea augmentată pentru a-i ajuta pe clienți să aleagă locația și poziția ideală pentru antenele lor.

Deocamdată serviciile Starlink sunt disponibile doar în anumite părți ale SUA, Canada și alte câteva țări dar serviciul se laudă deja cu peste 10.000 de clienți și acoperirea va continua să crească pe măsură ce mai mulți sateliți se vor alătura constelației.

Starlink speră ca în cele din urmă să acopere întreaga planetă cu semnal Wi-Fi de mare viteză.


FOTO: Pixabay

Cât de rapidă este conexiunea la internet furnizată de Starlink?


„Utilizatorii se pot aștepta să vadă viteze care variază între 50 și 150Mbps și o latență între 20 și 40 de milisecunde în majoritatea locurilor în următoarele câteva luni”, afirmă site-ul Starlink, acesta avertizând de asemenea cu privire la perioade scurte fără conectivitate.

„Pe măsură ce lansăm mai mulți sateliți, instalăm mai multe stații la sol și ne îmbunătățim rețeaua software, vom avea o îmbunătățire dramatică a vitezei de transfer, latenței și uptime-ului (n.r. perioada de timp în care un server este în funcțiune)”, susține Starlink.

În plus, Musk a anunțat pe Twitter în luna februarie că se așteaptă ca Starlink să își dubleze viteza la 300Mbps până la sfârșitul anului.

Este Starlink de încredere?


Relatările inițiale din partea unor surse ca Fast Company și CNBC par să indice că primii clienți ai Starlink sunt mulțumiți de serviciu deși compania avertizează cu privire la acele perioade scurte fără conectivitate în timpul stadiului beta.

Site-ul DownDetector.com, care ține evidența în timp real a întreruperilor unor servicii, enumeră 4 căderi ale Starlink în 2021, câte una în ianuarie, februarie și aprilie, cea mai recentă având loc pe 6 mai.

Pentru comparație, Viasat a înregistrat o singură întrerupere a serviciului în luna februarie în timp ce HughesNet, o altă companie care oferă internet prin satelit, nicio cădere majoră în 2021.

Utilizatori Starlink din întreaga Americă de Nord, de la Arizona la Alberta, Canada, au scris despre căderea din 6 mai pe Reddit însă pentru majoritatea conexiunea a revenit în decurs de câteva ore.


FOTO: Hannibal Hanschke / AFP / Profimedia Images

Cum rămâne cu vremea rea și alte obstacole?


Acestea sunt cu siguranță unele din marile dezavantaje ale internetului prin satelit.

Site-ul Starlink notează că receptorul său este capabil să topească zăpada care aterizează pe el însă nu poate face nimic cu privire la zăpada care se acumulează în jurul său, precum și în legătură cu alte obstacole care ar putea bloca linia de comunicare cu satelitul.

„Recomandăm instalarea Starlink într-un loc care evită acumularea de zăpadă și alte obstacole ce pot bloca semnalul”, afirmă site-ul, precizând și că „ploile puternice și vântul pot de asemenea afecta conexiunea ta la internet prin satelit, putând duce la viteze mai reduse sau rareori la o cădere”.

Cât de mult costă Starlink?


Starlink a început să accepte precomenzi de la clienții interesați să se alăture programului său beta „Better Than Nothing”. Costul serviciului este de 99$ pe lună, plus taxe și comisioane și o plată inițială de 500$ pentru antena și routerul de care utilizatorii vor avea nevoie pentru a putea recepționa semnalul.

Starlink afirmă că primește comenzi de la clienți pe baza sistemului „primul venit, primul servit” și că onorarea unor precomenzi ar putea dura până la 6 luni.

99 de dolari pe lună sunt o căruță de bani pentru o conexiune la internet, mai ales pentru una care nu este nici pe aproape la fel de rapidă ca fibra optică însă Musk pariază că prețul va merita pentru persoanele care până acum au trăit fără o conexiune de încredere la internet.


FOTO: Just2shutter / Dreamstime.com

Există și alte probleme cu sateliții Starlink?


Există destule motive de îngrijorare cu privire la proliferarea sateliților privați în spațiu și subiectul este unul controversat în comunitatea astronomică, aceasta fiind îngrijorată de impactul sateliților aflați pe orbite joase asupra cerului pe timpul nopții.

În 2019, la scurt timp după lansarea primilor sateliți broadband ai constelației Starlink, Uniunea Astronomică Internațională a remis un comunicat de presă în care trăgea un semnal de alarmă cu privire la consecințele neprevăzute ale acestora asupra observărilor astronomice și protejării animalelor nocturne.

„Nu înțelegem deocamdată impactul acestor mii de sateliți împrăștiați pe cerul nopții și, în pofida intențiilor bune, aceste constelații de sateliți le-ar putea amenința pe amândouă”, afirma comunicatul.

De atunci, Starlink a început să testeze o serie de noi modele menite să reducă luminozitatea și vizibilitatea sateliților săi.

„Vrem să ne asigurăm că facem lucrul corect pentru a fi siguri că copiii mici se pot uita prin telescopul lor. Este grozav pentru ei să vadă un [satelit] Starlink. Dar ei ar trebui să se uite la Saturn, la Lună...și să nu vrea să fie întrerupți”, afirmă Gwynne Shotwell, președintele Starlink.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















11493 vizualizari

  • -2 (26 voturi)    
    alo (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 14:15)

    john70 [utilizator]

    Spre deosebire de televiziune, Internetul este o conexiune interactiva, in care clientul primeste dar si da. Articolul explica cum poti sa receptionezi semnalul de la sateliti Starlink, dar nu spune cum poti sa transmiti ceva inapoi.
    Acum 20 de ani, internetul prin satelit (exista si atunci) functiona astfel: pentru download clientii foloseau antena dar pentru upload erau nevoiti sa foloseasca linia telefonica. In plus, din cauza conditiilor meteo nefavorabile in zonele respective, erau nenumarate probleme, care vor exista si acum cu noul sistem.

    Un aspect mai putin abordat in articol este faptul ca Starlink ajunge la mana autoritatilor de reglementare din fiecare tzara (guverne) care sunt controlate de oligopolurile formate de marile companii telecom. Speranta unora cum ca Starlink va scapa de acest control e desarta.
    • +6 (10 voturi)    
      pai (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 14:48)

      codyrocco [utilizator] i-a raspuns lui john70

      cam cum functioneaza si satphone-urile.
      chiar si acu' douaj'de ani erau antene de satelit bidirectionale la sediile loteriei romane [unele mai au si acum antenele alea babane atarnate dasupra usii]
        #showComment
    • +2 (6 voturi)    
      la Viasat (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 15:14)

      yyyxxx1981 [utilizator] i-a raspuns lui john70

      pe antena este un receptor destul de mare (Tria) care comunica bidirectional cu satelitul KA-SAT. Banuiesc ca si la Starlink va fi ceva asemanator.
    • +4 (6 voturi)    
      Bidirectional ! (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 15:57)

      Sebastian. [utilizator] i-a raspuns lui john70

      Se gaseau si instalatii bidirectionale la sfarsitul anilor 90, la preturi ametitoare. 10-15 kb/s pe la 12000 DM. In ultimii ani functionau tooway si Astra2connect, accesibile si din Romania, cu parabola fixa si sat-modem
  • -11 (25 voturi)    
    aceeasi problema specifica produselor sua (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 14:28)

    credinciosul [utilizator]

    pret mare la calitatea oferita!
    si m-am convins cumparand un bobcat nou ce la 600 ore ,adica la 100 ore dupa garantie,i-a picat pompa hidraulica .3000 euro
    spre deosebire ,am un utilaj corean care are 4000 ore ,mai ioeftin,si nu s-a stricat nimic la el!
  • -10 (32 voturi)    
    Ca de obicei,mult zgomot pentru aproape (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 14:32)

    persuasiv [utilizator]

    nimic.Tesle ''mai rapide ca un Porsche si mai sigure ca un Volvo'',atunci cand nu iau foc,desigur.Zboruri interplanetare,cybertruckuri,starlinkuri ....etc.Toate,dar toate proaste si scumpe.Doar Edison mai era asa prolific in perioada cand il capusa pe Nikola Tesla.
    • +1 (31 voturi)    
      mananci cu polonicul (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 16:08)

      cristi_an [utilizator] i-a raspuns lui persuasiv

      cum sunt strugurii? Daca nu era Musk, inca auzeam de la VW ce faine sunt motoarele diesel.
        #showComment
  • -15 (37 voturi)    
    Internetul e perfect (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 14:51)

    VOX. [utilizator]

    Pentru propaganda si pentru ca indobitocirea sa fie completa.
    Cine cauta ceva pentru suflet si minte, gaseste capodopere ale literaturii universale, la 2-3 lei, la taraba.
    • +15 (25 voturi)    
      Contează la ce îl foloisești (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 15:28)

      bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui VOX.

      Același capodopere și multe altele (filme, muzică) sînt disponibile gratuit pe internet, mai multe și mai bine conservate. Tot așa cum poți citi România Mare și juca Piticot și fără să ai acces la internet.

      Pentru zonele rurale și izolate, fără cablu sau fibră, mai ales din țări care nu au avut libertatea de inițiativă din România de acum 20-25 de ani, Starlink și alternativele care vor încerca să îl copieze sau să îl înlocuiască constituie o șansă incredibilă de acces la informație și deci la dezvoltare intelectuală și economică.

      O piesă de Caragiale rămîne o capodoperă, chiar dacă adormi în fotoliul teatrului sau dacă faci cornete de semințe din filele textului său.
    • 0 (6 voturi)    
      :)))) (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 16:09)

      cristi_an [utilizator] i-a raspuns lui VOX.

      fara cuvinte.
    • +6 (16 voturi)    
      Știm deja (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 16:37)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui VOX.

      Știm deja că pentru trolii din beciul de la Kiseleff este de ajuns doar Pravda.
    • +5 (7 voturi)    
      sa zicem ca ai dreptate... (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 22:38)

      BigJ [utilizator] i-a raspuns lui VOX.

      dar pe internet sunt publicate si articole stiintifice de ultima ora, exista o multime de siteuri de specialitate in toate domeniile stiintifice, filmulete youtube/fb din care mai inveti un lucru util si care-ti poate usura munca-n gospodarie, mai dai de-o reteta, mai stai la curent cu noutatile....si lista poate continua la nesfarsit.
      ca sa nu mai mentionez faptul ca la cate carti gasesti pe archive.org, gutenberg.org, google books (si o tona de alte siteuri similare) nu ti-ar ajunge toate tarabele din Romania.
      Da, pentru cei ce vor sa citeasca doar romane clasice si sa nu fie "indobitociti" (ca sa te citez pe tine) e buna si taraba, nu le trebuie internet.
      Mult succes in viata iti doresc, dar daca te uiti la ritmul in care s-a schimbat lumea si au evoluat lucrurile in ultimii 50 - 30 de ani (ritm care continua sa se accelereze)...sincer nu prea cred ca informatia pe care cineva o gaseste in literatura universala ("la 2-3 lei, la taraba") ii va fi de mare ajutor.
  • +4 (16 voturi)    
    Starlink e bun pentru SUA.... (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 15:33)

    taro [utilizator]

    dar in Romania nu are sanse. In SUA e o solutie buna pentru ca sunt probleme cu internetul "terestru" dar in Romania nu poate sa concureze pretul si calitatea oferita de internetul prin "fir".

    Starlink mai are cateva probleme mari pe care net-ul prin cablu nu le are:

    -vremea rea. Cine are TV prin antena de satelit stie ca nu merge cand ploua sau cand e furtuna. Asta e valabil atat pentru zona ta cat si pentru zona unde starlink se leaga cu serverul pe care-l accesezi.

    -distanta pana la satelit creste latency. Fata de un ping prin internet terestru cel de pe Starlink are in plus 30-50ms. Pentru FB/YT nu-i problema dar la jocuri merge incet

    -echipament pentru satelit costa mult
    • +14 (16 voturi)    
      ai fi surprins (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 16:48)

      yyyxxx1981 [utilizator] i-a raspuns lui taro

      cate zone albe sunt in Romania.... Delta, in munti, clisura Dunarii sunt doar exemple dar sunt multe locuri.
    • +10 (14 voturi)    
      nu prea ati inteles nimic (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 17:20)

      sucaa [utilizator] i-a raspuns lui taro

      nici voi, nici autorul articolului.
      in primul rand aceest serviciu se adreseaza, cel putin la inceput, zonelor care nu au acces la internet prin cablu. mai nou se incearca implementarea pe liniile aeriene ceea ce nici in articol nu se specifica.
      in al doilea rand, target-ul este de 30000 de sateliti. in acel moment viteza de transfer poatea sa ajunga sa concureze cu interfentul pe fir. serviciul este inca in faza de beta si este normal sa aiba inca sincope.
      si nu in ultimul rand, pretul este mare ca orice serviciu nou aparut. in timp o sa devina competitiv in raport cu celelalte servicii de internet. ganditi-va cat costa prima data serviciul de internet terestru si cat a ajuns sa coste.
      In Romania o sa aiba sanse daca te gandesti la zonele in care nu ajunge cablul. gandeste-te ca te poti duce in orice varf de munte sa te uiti la netflix fara probleme cu costuri mult mai mic decat ai trage infrastructura pana acolo. Asa cum exista inca televiziune prin satelit in zonele in care nu exista infrastructura de cablu.
        #showComment
    • 0 (0 voturi)    
      Latency (Sâmbătă, 14 august 2021, 16:32)

      trotuar [utilizator] i-a raspuns lui taro

      Vremea rea întradevăr e o problemă dar latency nu e așa de simplu.

      Dacă sateliții se află pe orbita actuală la o înălțime 550 km (starlink actual) sau pe o viitoare orbită de 340 km asta adaugă o distanță în plus de 1100 respectiv 680 km care cu viteza luminii dă un delay de 3.7 respectiv 2.7 ms.

      Considerând distanța între tine și server aproape la fel (în orbită e un pic mai mare dar nu cu mult deoarece acolo mergi în linie dreaptă dar la sol urmărești circuferința pământului) și o legătură optică între cele două puncte aici sateliții încep să recupereze deoarece lumina e mai lentă prin fibră.

      În atmosferă sau vid viteza radiației electromagnetice e aproape maximul vitezei luminii în vid, pe când lumina prin fibră este de aproximativ 204 mii km/s față de 300 mii km/s.

      Am ignorat numărul de noduri care introduc iarăși o întârziere a semnalului (la sateliți în teorie mai puțini chiar dacă se conectează între ei) dar începând cu distanțe mai mari de 2750 km sau 1700 km pentru sateliți mai jos viteza teoretică prin satelit e mai mare decât prin fibră.

      Mai sunt mulți factori de luat în considerare gen vreme, lățimea de bandă, numărul de utilizatori în zona ta, cum este conectat starlink la server etc. dar conexiunea prin satelit nu înseamnă implicit latency mai mare (cel puțin pentru Starlink).
  • -16 (30 voturi)    
    retea perfecta (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 15:36)

    John_Re [utilizator]

    pt spionaj. altfel nu vad prea multa utilitate.
    • +6 (16 voturi)    
      Utilitatea (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 17:28)

      autan [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

      E in zonele unde nu ai fibra optica. Nu a facut starlink cu gandul la romanasii care stau la bloc.
      E normal ca inutil pt tine.
        #showComment
  • -11 (23 voturi)    
    subventii (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 16:58)

    f512 [utilizator]

    ceea ce ma amuza cel mai tare la acest pacalici musk e ca se da mare vizionar privat, dar totul e pe baza de subventii (+ multi fosti cercetator din laboratoarele nationale)
    e adevarat ca multe lucruri au avansat spre deosebire de birocratia si pupatul in dos din institutiile (si institututele) de stat, dar totul e in continuare pe baza de bani de la stat (federal).

    cat despre starlink - am vazut clipuri pe youtube si pentru pretul absurd de 99$ e.. la nivelul de retele de cartier de acum 10 anide la noi. inteleg ideea de a avea fara fir, mai ales in zone oarecum izolate, dar pretul e absurd, chiar si la ei, in america de nord.

    in plus, sunt curios cum o sa fie cu deseurile spatiale, fiindca asta e o problema reala!
    • +1 (23 voturi)    
      Noroc (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 17:26)

      autan [utilizator] i-a raspuns lui f512

      Ca tu nimeni in drum ai net si iti versi mizeria in comentarii.
        #showComment
  • -1 (1 vot)    
    Combinatia Starlink cu Neuralink (Marţi, 13 iulie 2021, 11:49)

    Cippi [utilizator]

    Daca faceti legatura intre Starlink si Neuralink (amandoua sistemele sunt ale lui Elon Musk) adica conexiunea intre o retea de internet imparstiata pe toata suprafata globului cu o retea neurologica te duce cu gandul la controlul individului , cei care vor fi conectati neurologic vor fi si controlati neurologic. Este de fapt obiectivul final ascuns de a avea controlul individului....se pierde libertatea.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by