Mai mulţi directori ai unor companii care dezvoltă inteligenţă artificială (AI), printre care şi Sam Altman, CEO-ul OpenAI, s-au alăturat marţi unor experţi şi profesori din domeniu pentru a-şi exprima îngrijorarea cu privire la „creşterea riscului de dispariţie (a omenirii n.r.) din cauza AI”, relatează Reuters și Agerpres.

Inteligenta artificiala (AI)Foto: Horacio Selva / Dreamstime

„Contracararea riscului de dispariţie din cauza AI trebuie să reprezinte o prioritate globală, la fel ca alte riscuri grave pentru întreaga societate umană, aşa cum sunt pandemiile sau războiul nuclear”, conform celor 350 de semnatari ai unei scrisori deschise publicate de organizaţia nonprofit Center for AI Safety (CAIS).

Alături de Altman, această scrisoare a fost semnată şi de directorii companiilor AI DeepMind şi Anthropic, precum şi de directori din cadrul Microsoft şi Google.

De asemenea, pe lista de semnături se află şi Geoffrey Hinton şi Yoshua Bengio - doi dintre aşa-numiţii „naşi ai inteligenţei artificiale”, care au primit premiul Turing în 2018 pentru activitatea lor în domeniu, dar şi numeroşi profesori de la universităţi precum Harvard sau Tsinghua, din China.

În cadrul unui comunicat al organizaţiei CAIS este invocat cazul companiei Meta, unde lucrează cel de-al treilea „naş” al inteligenţei artificiale, Yann LeCun. Niciun reprezentant al acestei companii nu a dorit să semneze scrisoarea deschisă.

Sam Altman și Elon Musk se declară îngrijorați de inteligența artificială, dar lucrează la ea

În luna aprilie, Elon Musk şi alţi experţi din domeniu au avertizat la rândul lor într-o scrisoare deschisă despre riscurile pentru societate în ansamblu ale acestei tehnologii. Scrisoarea făcea apel la un moratoriu de 6 luni în ceea ce privește dezvoltarea unor sisteme AI mai puternice decât modelul GPT-4.

„Sistemele de inteligență artificială cu inteligență uman-competitivă pot prezenta riscuri profunde pentru societate și umanitate, după cum arată ample cercetări și după cum recunosc laboratoarele de vârf de inteligență artificială”, au argumentat semnatarii.

La nicio lună după semnarea acestei scrisori Musk a fondat însă o companie în domeniul inteligenței artificiale.

În ceea ce-l privește pe Sam Altman, acesta avertizase în luna ianuarie, pe fondul succesului uriaș de care s-a bucurat ChatGPT, că inteligența artificială ar putea „stinge lumina pentru omenire”.

„În cazul rău, și cred că acest lucru este important de spus, este ceva de genul s-a stins lumina pentru noi toți”, a declarat Altman.

CEO-ul OpenAI a afirmat totuși că este cel mai îngrijorat de o folosire accidentală pe termen scurt a inteligenței artificiale care ar putea avea consecințe nefaste, și nu de evoluția sa în general în viitor.

„Așadar, cred că este imposibil de subliniat importanța siguranței legate de AI și a muncii din domeniu. Mi-ar plăcea să văd mult mai multe lucruri întâmplându-se”, a mai spus el.

FOTO articol: © Horacio Selva | Dreamstime.com