Conform BBC News, avionul, de tip Boeing 737-800, a zburat fara probleme in timp ce unul dintre motoarele sale a fost alimentat cu un amestec 50-50 de biocombustibil si combustibil clasic de avion.

Avionul, care a decolat de pe un aeroport din Texas, s-a rotit deasupra Golfului Mexic timp

Primul avion al unei companii
americane alimentat cu biocombustibili
Foto: AP
de o ora si jumatate iar in timpul zborului au fost facute cu succes numeroase teste de urgenta, printre care si o oprire si repornire a motoarelor.

Responsabilii testului din partea companiei aviatice s-au declarat incantati de faptul ca pentru utilizarea amestecului de combustibili nu sunt necesare modificari motoarelor de avioane.

Extragerea biocombustibililor din alge este vazuta in prezent drept o solutie viabila la inlocuirea unei parti a hidrocarburilor clasice. Mai mult, acestia ar trebui sa ia locul biocombustibililor din prima generatie, care sunt extrasi din plante tehnice. Cultivarea plantelor tehnice la scara mare a avut drept consecinte negative, pe de o parte, reducerea suprafetei cultivate cu cereale (ceea ce a insemnat cresterea pretului mondial al alimentelor). Pe de alta parte, extinderea suprafetelor cultivate cu plante tehnice pentru biocombustibili prin noi desteleniri a dus la reducerea masiva a ecosistemelor naturale in unele tari.

Folosirea algelor pentru biocombustibili este, de aceea, vazuta drept o solutie de viitor. Si asta pentru ca:

  • din aceeasi cantitate de alge se pot obtine cam de 30 de ori mai multi biocombustibili ca in cazul plantelor tehnice
  • pentru cresterea algelor nu este necesara utilizarea de terenuri agricole (ceea ce ar atenua efectele negative descrise mai sus)
  • algele se cresc foarte rapid.

Biocombustibilul utilizat la teste a avut insa un amestec din doua surse – algele dar si o

Biocombustibili din alge
Foto: AP
planta tehnica. Si asta pentru ca biocombustibilii din alge sunt inca foarte scumpi. In ciuda numeroaselor testari a unor solutii de eficientizare si a avansului tehnologic din ultimii ani, va mai trebui sa treaca ceva timp pana cand algele ar putea deveni o sursa comerciala majora de biocombustibili.

Testul a fost, pe de o parte, primul in care un avion al unei companii americane a folosit o sursa alternativa de hidrocarburi. Pe de alta parte acesta a fost primul zbor din lume al unui avion comercial cu doua motoare alimentat partial cu biocombustibili. Teste similare fusesera facute in 2008 cu avioane cu patru motoare.

Link stire originala

http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/7817849.stm