​Peste 800 de oameni au ajuns pe Everest în acest an, record absolut de ascensiuni pentru un sezon, arată date citate de channelnewsasia.com și AFP. Printre cei ajunși pe cel mai înalt munte din lume se numără un șerpaș care face asta a 22-a oară, dar și un chinez cu ambele picioare amputate. Numărul celor care ajung pe Everest este foarte mare, cantitatea de gunoaie este uriașă și statul nepalez caută moduri de a mai reduce numărul turiștilor.

HimalayaFoto: L. Barza

Vremea a fost extrem de bună în luna mai, astfel că 807 oameni au ajuns pe vârf, 563 urcând dinspre sud și 244 dinspre nord. Recordul anterior fusese stabilit în 2013, când 663 de oameni au ajuns pe vârf.

Everestul a fost numit ”cel mai înalt loc cu ambuteiaj din lume” fiindcă în 2012 s-a ajuns ca aproape 250 de oameni să atingă într-o singură vârful, în timp ce înainte de 2000 rar era o zi cu maxim 30 de ascensiuni.

Numărul celor care vor să urce pe Everest a crescut puternic până în 2014 când o avalanșă a ucis 16 alpiniști, în 2015 cutremurul din Nepal luând alte 18 vieți din cauza unei avalanșe. În 2016 pe varf au ajuns 160 de alpinisti si 240 de serpasi.

Aceste dezastre au facut muntele și mai atractiv. O mare problemă este cea de mediu, fiindcă cei care vin să urce lasă foarte multe gunoaie, în medie 25 kg/persoană. Nepalul vrea să limiteze numărul celor care urcă, însă nu poate lua măsuri dure fiindcă statul asiatic este sărac și veniturile din turismul alpin sunt necesare.

În 2012 o poză a făcut istorie: aglomerația a fost atât de mare încât s-a format un lung "șarpe uman" de 600 de persoane la peste 6.000 de metri, atât de mare fiind coada de oameni care urcau.

Marea problemă ține de siguranță fiindcă aglomerația duce la tragedii, cum s-a întâmplat deja în câteva rânduri pe Everest. Mai mult, în mai 2017 a murit și legendarul alpinist Ueli Steck, celebru pentru ca a urcat faimosul perete nordic al Eiger-ului în sub două ore și jumătate.