Un mic robot motorizat chinez a început pe 3 ianuarie să exploreze fața ascunsă a Lunii, iar acum a trimis primele fotografii de acolo. Spre deosebire de fața apropiată de Pământ, care este orientată tot timpul spre planeta noastră, nicio sondă sau modul de explorare nu atinsese până acum cealaltă parte a Lunii (the dark side of the moon), un teritoriu muntos și accidentat, presărat de cratere. Fotografiile au fost publicate și de rețeaua Sina Weibo.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aparatele foto instalate pe sonda Chang'e-4 a trimis fotografii care au fost publicate de CNSA (China National Space Administration).

Roverul Yutu-2 (Iepurele de Jad 2) a coborât pe suprafața lunară pe 3 ianuarie, la ora Beijingului 10,22 (14,22 GMT), la 12 ore după ce China a reușit prima aselenizare realizată vreodată de un dispozitiv spațial pe fața ascunsă a Lunii.

Este pentru a doua oară când China trimite un dispozitiv să exploreze Luna, după micul robot motorizat Yutu ("Iepurele de jad") în 2013. Acesta a rămas activ timp de 31 de luni, pe fața vizibilă a Lunii.

Sonda Chang'e-4, roverul Iepurele de Jad 2 și satelitul Queqiao (care trebuie să trimită imagini pe Pământ sunt într-o stare stabilă și totul se petrece conform programului, spun chinezii.

Micul robot teleghidat de 140 kg a fost repus joi în funcțiune după ce activitatea lui a fost oprită pentru câteva zile în ideea de a evita temperaturile ridicate de pe suprafața lunară.