Cea mai veche amprentă umană de pe continentul american are o vechime de 15.600 de ani şi a fost descoperită la situl arheologic din Pilauco, în sudul Chile, au confirmat oamenii de ştiinţă pentru presa locală, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Urma istorica de picior umanFoto: Captura YouTube

Această urmă de pas omenesc ar fi aparţinut unui bărbat cu o greutate de circa 70 de kilograme şi a fost descoperită în 2011.

O echipă de cercetători a lucrat de atunci la datarea cu precizie a acestei amprente.

"Au fost descoperite şi alte amprente umane pe continentul american, dar niciuna atât de veche. (Datarea) a fost posibilă graţie materialului organic vegetal (unde a fost descoperită), prin metoda cu carbon 14", a declarat geologul Mario Pino pentru cotidianul El Austral de Osorno.

Începând cu 2007, un grup de cercetători de la Universidad Austral din Chile a realizat săpături pe situl Pilauco, situat în oraşul Osorno, la peste 800 de kilometri sud de capitala Santiago.

Rezultatele cercetărilor acestora au fost publicate miercuri în revista ştiinţifică PLOS ONE.