Oamenii de ştiinţă au crezut o lungă perioadă de timp că dinozaurii erau nişte creaturi cu mod de viaţă exclusiv terestru, însă o nouă fosilă descoperită în Maroc dezvăluie faptul că dinozaurii carnivori din specia Spinosaurus aegyptiacus erau "campionii" la înot ai Cretacicului, transmite Agerpres citândLive Science.

SpinosaurusFoto: Nature

Dinozaurul de pradă Spinosaurus aegyptiacus, care putea ajunge la 7 metri lungime, avea o coadă neobişnuit de lată, asemănătoare unei vâsle şi care avea funcţionalitatea pe care o au cozile de crocodili, făcând posibilă deplasarea prin apă, conform unui studiu publicat în ediţia de miercuri a jurnalului Nature.

"Această descoperire reprezintă ultimul cui bătut în sicriu pentru ideea că dinozaurii non-aviari nu au pătruns niciodată în mediul acvatic", susţine Nizar Ibrahim, paleontolog la Universitatea Detroit Mercy, coordonatorul noului studiu. "Acest dinozaur îşi urmărea în mod activ prada în apă. El nu stătea în ape puţin adânci la pândă după un peşte care ar fi putut să se apropie prea mult", a adăugat el, citează Agerpres.