Într-un sat siberian celebru pentru diferențele mari de temperatură se poate să se fi înregistrat un nou record: temperatura a ajuns la +38 de grade, cu aproape 20 de grade peste media normală. În aceste luni temperaturile au fost mult peste medie în Siberia, dar Verhoiansk este alături de Oimiakon, considerat un ”pol mondial al frigului”. În Verhoiansk minima absolută a fost de -68 de grade, iar în cea mai rece zi de iunie au fost sub -7 grade. În iulie, minima absolută a fost de -3 grade, iar în august, -10 grade.

Verhoiansk pe harta EurasieiFoto: Google Maps

Verhoiansk este în uriașa și foarte răcoroasa regiune Iakuția, la peste 5.000 km de Moscova. Date care încă nu au fost omologate arată că maxima ar fi ajuns sâmbătă la +38 C. Maxima absolută în satul de 1.300 de oameni a fost +37,3 în iulie 1988. Stația meteo face înregistrări începând cu 1885. Ar fi, spun rușii, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată dincolo de Cercul Polar, mai cald decât în Alaska unde au fost 37 de grade.

Și nopțile au fost extrem de calde, la Verhoiansk minima a fost +16 grade.

Și în alte orașe extrem de friguroase prin tradiție temperaturile au ajuns la 30-33 de grade, chiar și sute de km mai la nord de Verhoiansk, unde în general maximele sunt între 14 și 17 grade în această perioadă.

Siberia a fost însă lovită în acestă primăvară de un val uimitor de căldură și au fost depășite recordurile în zeci de localități. Pe 22 mai, într-un sat din regiunea Krasnoiarsk, Khatanga, maxima a ajuns la +25 de grade, normalul era 0 grade și recordul precedent fusese +12 grade.

Sursa: Washington Post