În fiecare zi din iulie au fost sub 0 grade în Norvegia, iar pe 4 iulie au fost -7 grade în zona montană din sudul țării. Într-una dintre trecători a nins 35 de cm în câteva ore. Contrastul nu poate fi mai mare de ce s-a întâmplat la început de ianuarie când în sudul Norvegiei s-a înregistrat recordul de temperatură pentru prima lună din an: +19 grade.

Temperaturi mici in sudul si centrul Scandinaviei pe 4 iulieFoto: Meteociel

Pe 4 iulie au fost - 7 grade la Sognefjellet (1415 m altitudine) și - 6 grade la Juvvasshoe (1894 m) și Filefjell (955 m alt). În cele mai calde nopți de iulie în aceste localități poti fi și peste 12-14 grade. Și marți dimineață au fost -4 grade la Juvvasshoe.

A nins în zona trecătorilor de munte, dar și la altitudini mai mici. De exemplu, pe 4 iulie s-au depus câțiva centimetri de zăpadă și în localități situate la 300 - 400 m alt. Cel mai mare strat de zăpadă, de peste un metru, era la o stație meteo situată la 710 m alt, Kvesmenes-Ryeng (710 m).

Și sezonul de schi a fost neobișnuit de lung în Norvegia unde încă sunt deschise câteva stațiuni montane. De exemplu, la Galdhøpiggen Sommerskisenter – Juvass sunt 80 cm la 1.850 m alt și 190 cm la 2.200 m. Sunt și văi unde stratul de zăpadă este de câțiva metri.

Surse: WeatherOnline, skiresort.info