Corbii pot să anticipeze unealta care le va oferi acces la hrană (studiu)

de I.B.     HotNews.ro
Sâmbătă, 7 noiembrie 2020, 1:48 Science - Terra


Corb
Foto: Wikimedia
Corbii caledonieni pot să anticipeze ce unealtă le va fi folositoare pentru a ajunge la o sursă de hrană, conform constatărilor unui studiu care oferă dovezi suplimentare asupra abilităţilor cognitive ale acestei specii, relatează vineri AFP.

Se cunoştea deja că aceste vieţuitoare utilizează "instrumente", cum ar fi crenguţe, de exemplu, pentru a ajunge la o larvă aflată în trunchiul unui copac. Oamenii de ştiinţă au descoperit apoi, în cadrul experimentelor, că aceste păsări pot folosi tije pentru obţinerea unei surse de hrană.

Profesorul Markus Böckle de la Universitatea din Viena a mers mai departe, demonstrând împreună cu echipa sa capacitatea corbilor caledonieni de a planifica o operaţiune viitoare, una dintre abilităţile definitorii ale inteligenţei umane.

Păsările au învăţat să folosească trei instrumente - o tijă, o pietricică şi un cârlig - fiecare cu un dispozitiv dedicat, care conţinea o bucăţică de carne. Ele au fost apoi dresate să urmeze o secvenţă precisă, cu dispozitivul asociat tijei - un tub de plexiglas -, după cum se explică în studiul publicat miercuri în Proceedings of the Royal Society.

În cadrul unui compartiment, fiecărei păsări i s-a prezentat tubul care conţinea bucăţica de carne timp de un minut. Corbul a fost apoi plasat într-un compartiment adiacent, unde după cinci minute i s-au prezentat cinci obiecte: cele trei unelte, un element "distractor" şi o bucăţică de măr - care face parte din hrana sa.

După ce a ales unul dintre cele cinci obiecte, fiecare pasăre a trebuit să aştepte încă zece minute înainte de a fi dusă înapoi în compartimentul unde se afla tubul care conţinea carnea, pe care au recuperat-o cu ajutorul tijei. Făcând acest lucru, păsările au trecut cu succes aşa-numitul "test al bezelei", în cadrul căruia unui copil i se oferă un desert - măr, în cazul corbului - şi i se precizează că dacă se abţine să-l mănânce va primi unul mai mare mai târziu - carnea, în cazul păsării, citează Agerpres.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2392 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by