Muntele pe care doar zeii răzbunători au dreptul să stea - Istoria complicată a celui de-al treilea vârf al lumii

de Vlad Barza     HotNews.ro
Sâmbătă, 6 februarie 2021, 8:52 Science - Terra


Kangchenjunga
Foto: Sandeep Bisht, Dreamstime.com
​Kangchenjunga este al treilea cel mai înalt vârf al lumii și niciun alt munte din Himalaya nu este atât de încărcat de legende. Se crede că cel mai înalt punct este sălașul unui zeu irascibil care nu vrea să fie deranjat de oameni, iar în 1955, când pe vârf au ajuns pentru prima oară alpiniștii, s-au oprit la câțiva metri de cota maximă, pentru a respecta promisiunea făcută. Mai jos puteți citi despre cum s-au apropiat oamenii de acest munte situat între India și Nepal, un munte la care este greu de ajuns și față de care Everestul pare lesne de atins. Și în prezent o parte dintre cei care izbutesc să ajungă pe vârf se opresc la câțiva metri, din respect pentru acest loc sacru unde, spun budiștii, lumile fizice și spirituale se întrepătrund.

Informația pe scurt:
  • Dintre toate marile vârfuri ale lumii, Kangchenjunga este cel mai încărcat de mitologie. Este considerat munte sacru și ”sălaș al zeilor”, iar șerpașii au considerat avalanșele din zonă ca fiind semne clare cum că zeii nu vor să fie deranjați. Controversele pe subiect persistă și în prezent, mulți cerând să nu mai fie permise ascensiunile.
  • Dacă pe Everest în anii buni urcă și peste 300 de oameni, pe Kangchenjunga urcă în general 20-25 de oameni în anii buni. A doua ascensiune reușită a fost la 22 de ani după prima. Pe al treilea cel mai înalt munte al lumii au ajuns de peste 20 de ori mai puțini oameni decât pe Everest.
  • Este extrem de greu de ajuns la vârf: se merge timp de câteva zile pe ghețar, ceea ce este dificil dacă vremea este rea. Nu există niciun fel de rută mai ușoară spre vârf, toate variantele sunt extrem de lungi și ninge mult, mai ales primăvara. Primii oameni care au acum peste 100 de ani în zonă nu aveau nicio șansă să urce.
  • Doi englezi au fost primii oameni care au ajuns pe vârf, în 1955, dar s-au oprit la câțiva metri pentru a respecta credințele localnicilor. A doua expediție a ajuns abia 22 de ani mai târziu.
  • La începutul anilor 30 germanii au încercat să urce pe vârf prin două expediții, dar nu au reușit, deși au trecut de 7.500 m altitudine. Germanii s-au concentrat după 1932 pe un vârf celebru, Nanga Parbat, dar au urmat tragedii: în 1937 au murit 16 oameni.
  • Prima femeie a ajuns pe vârf în 1998, în timp ce pe Everest premiera a fost în 1975, pe K2 în 1986 și pe Nanga Parbat în 1984.
  • În timpul perioadei de lockdown, dat fiind că poluarea scăzuse enorm, muntele s-a putut vedea și de la peste 110 km depărtare, în India. În unele locuri a fost pentru prima oară după 30 de ani când se întâmpla așa ceva.
Când zeii se supără, nimeni nu se apropie

Vârful este al treilea cel mai înalt din lume, 8.586 m, fiind depășit doar de Everest și K2. Până la jumătatea secolului 19, când primii topografi au măsurat piscurile himalayene, s-a crezut că era cel mai înalt vârf din lume. Până în prezent au ajuns aproximativ 350 de alpiniști pe vârful situat la granița dintre India și Nepal.


Foto Galyna Andrushko, Dreamstime.com

”Impresionant prin masivitatea și prin suprafața versanților, Kangchenjunga a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri, păstrându-și în continuare faima de munte sacru pentru locuitorii Sikkim-ului, Nepalului, Indiei și ai Tibetului. Adorat de toate sectele religioase, ”Tronul zeilor” a reprezentat un teren greu accesibil pentru europeni. Șerpașii erau atât de influențați de credințele lor religioase, încât cu mare greutate puteau să-i însoțească pe europeni în ascensiuni, sau să nu fugă din taberele de bază de câte ori pornea o avalanșă sau se abătea un viscol. Acestea erau semne de supărare ale zeităților supreme care-și aveau sălașul pe vârful muntelui”, se spune în cartea ”Himalaya - Cucerirea giganților lumii” (M. Bleahu, M. Bogdan, G. Epuran)

”Conform credințelor locale, fiecare dintre cele cinci vârfuri ale muntelui posedă câte o comoară: argint, aur, pietre prețioase, cereale și cărți sacre. Zeul muntelui are corp roșu și este reprezentat în armură, călare pe un leu alb. Este considerată o divinitate irascibilă care distruge recoltele și uneori sate întregi, provocând furtuni sau inundații”

Alpinistul englez Frank Smythe scria cu teamă în 1930, după ce un șerpaș a fost omorât și expediția era la ananghie, că avea impresia că se găsește în preajma unui spirit malefic. ”Kangchenjunga nu este un simplu munte ostil, ci este îmbibat de o ură oarbă îndreptată împotriva alpinistului”.


Călugări tibetani la Darjeeling (foto - Nilanjan Bhattacharya, Dreamstime.com)

Kangchenjunga este pentru populațiile din zonă, nu doar locul unde sălășluiește un zeu căruia i se spune Dzö-nga, dar și locul unde se află un ”beyul”, un teritoriu mitic și ascuns binecuvântat ca spațiu de refugiu de un guru tibetan de secol 8 numit Padmasambhāva, guru mai bine cunoscut sub numele de Guru Rinpoche. Beyul-urile sunt locuri în care lumile fizice și spirituale se întrepătrund, spun credințele locale, dar aceste locuri sunt greu de atins, fiindcă sunt sălbatice, îndepărtate și foarte accidentate.

Vârful principal este vizibil în zilele senine de la Darjeeling, celebra stațiune indiană situată la aproape 80 de km, iar în timpul pandemiei, când India era în lockdown și poluarea se redusese masiv, muntele a putut fi văzut și mai de departe.


Foto Jakub Venglář, Dreamstime.com

Numele muntelui a fost scris în extrem de multe feluri: Kanchenjunga, Kangchenjunga, Kinchinjunga, Khangchendzonga sau, în unele lucrări românești mai vechi: Cancendjonga.

Numele vine din tibetană: Kang-chen-dzo-nga sau Yang-chhen-dzö-nga și înseamnă ”cele cinci tezaure ale zăpezii mari”, referire probabil la cele cinci vârfuri vizibile din depărtare sau la cei cinci ghețari uriași ce brăzdează masivul.

Cum s-au apropiat oamenii de munte - Un vârf irezistibil care inspiră teamă

Interesul europenilor pentru acest munte formidabil a fost stârnit de un explorator britanic pe nume Joseph Dalton Hooker care a ajuns în 1848 - 49 în nordul Sikkimului și în estul Nepalului, dorind să urce și un vârf de peste 7.000 m. La poalele lui Kangchenjunga a ajuns aproape de 5.000 m alt.

Un deceniu mai târziu, Hermann Schlagintweit, unul dintre cei mai mari exploratori de la mijloc de secol 19 a ajuns la celebra stațiune indiană Darjeeling, dar nu i s-a permis să meargă spre nord, fiindcă atunci era război între tibetani și nepalezi.

În 1885 și 1886 echipa unui indian pe nume Rinzin Namgyal a făcut înconjurul masivului, a cartografiat zona și plasat pe hartă vârful și văile din zonă, măsurătorile sale fiind folosite ulterior și pentru a defini granițele dintre Sikkim, Nepal și Tibet.


Fotografie realizată de Vittorio Sella (sursa - andrewsmithgallery.com)
Click pentru a mări fotografia

În 1899, o expediție condusă de Douglas Freshfield a plecat cu vaporul de la Marsilia către India și de la Darjeeling a explorat timp de aproape două luni zona masivului, l-a înconjurat și a căutat să găsească drumul cel mai clar spre vârf, analizând căile de acces, zonele mărginașe și clima zonei. Din expediție a făcut parte celebrul fotograf italian Vittorio Sella. Expediția a urcat pasul Jogsang, deloc ușor de realizat cu porteri ce nu erau inițiați în tehnici alpine.

Referindu-se la fața nord-vestică (North-West Face), D W Freshfieldo descria ca fiind probabil ”construită de Demonul de pe Kangchenjunga în scopul clar de apărare în fața oricărui asalt din partea oamenilor”.


Foto Rima Das Mukherjee, Dreamstime.com
Click pentru a mări fotografia

În 1905 a venit pe masiv prima expediție care-și propunea să urce pe vârf, chiar dacă se va dovedi ulterior că era o sarcină mult prea grea pentru ce se putea face la vremea aceea. Era condusă de Aleister Crowley, un personaj controversat care încercase să urce pe K2 cu trei ani înainte. A fost atinsă o altitudine maximă de cel puțin 6.300 de metri, dar un elvețian și trei șerpași au murit la coborâre, după ce, din cauza terenului stâncos au declanșat o avalanșă. O bună parte dintre porteri au urcat desculți și deci nu au putut trece de tabăra 5. Era departe vremea marilor expediții. Expediția a încercat să urce pe versantul Yalung, dar a fost organizată lamentabil.

Anii 30 și lupta germanilor în ”război” cu un munte de necucerit

În 1929 a venit prima expediție serioasă care avea măcar în mică măsură sorți de izbândă și era organizată de Clubul Academic Alpin din Munchen, era condusă de Paul Bauer și cuprindea alpiniști cu experiență în Alpi. Au reușit să ajungă la 7.200 m alt pe ruta crestei estice, după ce au depășit o porțiune extrem de grea, practic o succesiune de turnuri uriașe cu pereți verticali ce trebuiau escaladați sau ocoliți. Vremea s-a stricat brusc în ziua în care alpiniștii au vrut să urce și mai sus, a nins enorm și retragerea a fost cu adevărat eroică, pericolul de avalanșă fiind mare.

În 1930 a sosit pe munte o expediție internațională condusă de elvețianul Günter O. Dyhrenfurth care a încercat să urce prin zona ghețarului Kangchenjunga, dar nu au avut nicio șansă din cauza vremii rele, a vânturilor și a zăpezii. Un șerpaș a murit sufocat sub zăpadă. Muntele devenea și mai faimos, fiindcă i se pusese eticheta de ”imposibil de cucerit”.


FotoGalyna Andrushko, Dreamstime.com

În 1931 au revenit germanii conduși de Bauer și au ajuns la o altitudine record pe Kangchenjunga: 7.700 metri. Nu au mai putut continua din cauza dificultăților tehnice, dar și fiindcă vremea a fost oribilă și trei oameni din expediție au murit: doi din cădere și unul de boală. Muntele continua să adauge la faima sa deja câștigată de ”fortăreață” extrem de dificilă. Expediția a avut peste 200 de porteri, deloc puțin pentru vremea aceea.

Trebuie spus că pentru germanii muntele avea o mare importanță și din punct de vedere politic, fiind vorba de un naționalism și de dorința germanilor de a ”bifa” premiere în diverse locuri ale lumii, pentru a arăta că națiunea germană a renăscut după dezastrul din Primul Război Mondial și că a redevenit o putere.

Scriind despre expediții, Bauer a comparat lupta alpiniștilor pe munte cu lupta soldaților germani cărora le pasă doar de datorie și de camaraderie, nu de foloase financiare. Din 1932 germanii au încercat prin patru expediții să cucerească un alt munte extrem de greu, Nanga Parbat, unde au trimis mai multe expediții în anii 30, cu numeroase pierderi umane.

În 1937 ajunge pe munte și John Hunt, cel care în 1953 avea să conducă prima expediție victorioasă pe Everest. Rămâne impresionat de ce constată pe al treilea munte al lumii:

”Nu este nicio îndoială că cei care vor reuși prima ascensiune pe Kangchenjunga vor izbuti cea mai mare ispravă a alpinismului, pentru că este un munte care combină în apărarea sa nu doar severele handicapuri legate de vânt, vreme și altitudine foarte mare, ci și probleme tehnice de ascensiune și pericole obiective de o magnitudine superioară decât cele de pe Everest”.

1955 - Vârful este cucerit, dar rămâne neatins

În 1955 venea pe ”fiorosul” munte o expediție engleză care purta numele foarte prudent de ”expediție de recunoaștere”, deși era mult mai mult decât atât: era o expediție venită să câștige. Everestul fusese cucerit cu doi ani înainte tot de o expediție engleză, iar Kangchenjunga rămăsese neatins, deși se încercaseră toate traseele. Gigantul rămăsese invincibil, deși era cu peste 200 de metri mai ”scund” decât Everest și englezii care au venit pentru a urca pe vârf erau prudenți, fiindcă erau conștienți pe ce munte vin, se explică în cartea ”Himalaya - Cucerirea giganților lumii”.

Expediția a fost condusă de profesorul Charles Evans (prezent și în expediția victorioasă de pe Everest) și a fost organizată cu ajutorul Royal Geographical Society și a Alpine Club (London).

Fiind cel puțin pe hârtie o ”misiune de recunoaștere”, cei de la British Alpine Club au fost ceva mai relaxați în alegerea celor nouă alpiniști, astfel că pe lista s-a aflat și Joe Brown care avea doar 24 de ani și lucra în construcții la Manchester. În general, alpiniștii britanici din marile expediții himalayene de până atunci fie studiaseră la universități celebre, fie erau din familii foarte bogate, dar Brown era o excepție. S-a dovedit o alegere inspirată, fiindcă a ajuns pe vârf (împreună cu George Band care avea 26 de ani).


Foto Galyna Andrushko, Dreamstime.com

Aveau să fie angajați peste 300 de porteri și au fost aduse multe aparate de oxigen grele, dar foarte performante. Expediția a avut la Darjeeling o surpriză neplăcută fiindcă a trebuit să facă un ocol de 160 km pentru a ajunge pe limba ghețarului Yalung din cauză că premierul Sikkimului a revocat autorizația expediției de a trece prin zonă, pentru a-i împiedica pe englezi să ”profaneze” vârful sfânt considerat de localnici ca fiind lăcaș al zeilor.

După negocieri complicate, Evans l-a convins pe oficial să-i dea autorizația de a urca spre vârf, în schimbul promisiuni că înălțimea maximă - piscul propriu-zis- nu va fi călcat de nimeni, în ipoteza că oamenii vor reuși să ajungă acolo sus. Cei din Sikkim nu au dat însă și autorizația de a trece prin provincie, de aici venind și ocolul menționat puțin mai sus.

Provincia indiană Sikkim a interzis mulți ani expedițiilor să urce pe vârf dinspre India, motivând că este un munte sfânt. De exemplu, în aprilie 2000 a fost un scandal uriaș când unei expediții din Austria i s-a permis să urce muntele contra unei taxe de 20.000 de dolari. Pentru a-i împăca pe buddhiști, austriecii au fost de acord să se oprească la 10 metri de vârf.

Revenind la expediția din 1955, după începerea instalării taberelor pe munte o furtună extrem de puternică a smuls un cort de 40 kg și l-a mutat 200 de metri, furtuna durând două săptămâni, timp în care orice acțiune a expediției a fost blocată, iar șerpașii se puteau gândi că este vorba de răzbunarea zeilor care sunt potrivnici expediției.

Înaintarea a fost grea și montarea taberelor de înălțime a durat din cauza viscolului, a stratului mare de zăpadă și a terenului extrem de dificil.

Primii care au ajuns pe vârf, pe 25 mai au fost Joe Brown și George Band, iar a doua zi au izbutit și alți doi colegi ai lor: Norman Hardie și Tony Streather. Toți au mers doar până la câțiva metri de vârf pentru a respecta promisiunea făcută.



Brown și Band au petrecut în cort la 8.200 metri noaptea de dinaintea victoriei și au mâncat supă de roșii și tocană de carne cu cartofi copți, iar la desert au avut plăcintă cu cremă de ou și ananas și au băut punch de lămâie.

”În emoțiile provocate de victorie se amestecă, după părerea mea, un sentiment de tristețe. La cucerirea vârfului va rămâne totdeauna acea diferență mică neurcată, el va rămâne mereu cel necucerit”, spunea mai târziu George Band.

Jow Brown a murit în 2020, iar George Band, în 2011.

Premiere muncite din greu

A doua ascensiune a fost la 22 de ani după prima, fiind vorba de o expediție a armatei din India care a urcat pornind din Sikkim.

”Am înfipt steagul la 2 metri de vârf. Nimeni nu face un deserviciu divinității. Muntele este extrem de dur. Este atât de abrupt încât zăpada nu se lipește de el, dar m-am simțit minunat când am fost în vârf”, spunea în 2000 colonelul Narinder Kumar, unul dintre învingătorii din 1977.

În 1979 o echipă formată din trei britanici și un francez a încercat să urce un opt-miar în ”stil alpin”, adică fără tabere aprovizionate în prealabil, fără porteri și șerpași mai sus de tabăra 1 și fără oxigen suplimentar. Trei dintre ei au ajuns pe vârf: Doug Scott, Peter Boardman și Joe Tasker, dovedind că se poate urca pe o nouă rută pe un munte super-greu, fără să fie nevoie de expediții uriașe.

”Mereu am considerat că muntele ne arată o splendidă indiferență, dar în acel an am început să mă întreb în ce mod percepția noastră fizică despre un munte, depinde de atitudinea noastră mentală. În unele momente mi s-a părut că muntele poseda un spirit și dacă nu te prezinți la înălțimea lui, te va respinge imediat. Dar dacă îl abordezi cu o combinație de încredere, respect și prudență, ai putea, în principiu, să depășești ce este mai greu și recompensa va fi cu totul ieșită din comun”, spunea Peter Boardman.

În 1981, Pierre Beghin a reușit prima ascensiune solo, iar în 1986 doi super-alpiniști polonezi, Jerry Kukuczka și Krzysztof Wielicki, au reușit prima ascensiune pe timp de iarnă, o realizare fantastică.

În 1992 murea încercând să escaladeze vârful Wanda Rutkiewicz, cea mai cunoscută alpinistă poloneză și prima femeie care a urcat pe K2 (cu șase ani înainte).

Prima femeie care a ieșit victorioasă pe muntele sacru a fost britanica Ginette Harrison, abia în 1998.

În 2000 provincia Sikkim interzicea alpiniștilor să urce pe vârf pentru a respecta credințele religioase ale oamenilor din zonă și deci rămânea doar partea nepaleză. India a revenit în 2019, anunțând că va acorda permise de ascensiune pentru 137 de vârfuri, inclusiv Kangchenjunga.

Bibliografie
Himalaya - Cucerirea gigantilor lumii” (M. Bleahu, M. Bogdan, G. Epuran)
Joseph Poindexter - A LA CONQUETE DES SOMMETS. Cinquante montagnes pour autant de défis.
Site-urile suumitpost.com, Enciclopedia Britannica, British Mountaineering Council, theconversation.com, news18.com, Indian Times, Guardian, Wikipedia, The Indian Express




Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















16578 vizualizari

  • +15 (15 voturi)    
    Felicitări! (Sâmbătă, 6 februarie 2021, 10:09)

    Scouser [utilizator]

    Un adevărat thriller
  • +9 (11 voturi)    
    Din nou domnul Vlad cu un articol interesant (Sâmbătă, 6 februarie 2021, 13:16)

    Nyk1 [utilizator]

    Tot pe o temă dragă dv. și legată chiar de subiectul acestui articol, vă propun o prezentare a „trenulețului de jucărie” himalayan, o cale ferată aflată în patrimoniul UNESCO, construită de britanici la începutul secolului trecut, care urcă din câmpia Gangelui (din Siliguri) până la stațiunea montană Darjeeling, de unde se poate admira peretele de gheață al muntelui Kanchenjunga în toată splendoarea sa (cred că cea de-a treia poză a articolului de față este făcută chiar din Darjeeling).
  • +3 (9 voturi)    
    Uau (Sâmbătă, 6 februarie 2021, 21:02)

    ipolitic [utilizator]

    Plăcintă cu cremă de ou și ananas? M-ati convins. Când e următoarea expeditie?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by