O nouă specie de rinocer gigantic preistoric - printre cele mai mari mamifere care au populat vreodată uscatul - a fost descoperită în nord-vestul Chinei, susţin cercetători din această ţară, potrivit bbc.com și Agerpres.

Rinocer gigantic preistoricFoto: Yu Chen / / SWNS / Profimedia

Paraceratherium linxiaense, care a trăit în urmă cu aproximativ 26,5 milioane de ani, cântărea 21 de tone, echivalentul a patru mari elefanţi africani. Putea ajunge cu capul - fără corn - până la o înălţime de 7 metri, reuşind să se hrănească cu frunze din vârfurile copacilor, ceea ce îl făcea mai înalt decât o girafă.

Noile descoperiri au la bază fosile găsite în provincia Gansu.

Într-un studiu publicat joi în revista Communications Biology, oamenii de ştiinţă au precizat că analiza fosilelor - descoperite în apropierea satului Wangjiachuan în 2015 - a relevat o specie complet nouă, diferită de ceilalţi rinoceri gigantici.

Un craniu şi un maxilar conservate integral au indicat, spre exemplu, că animalul prezenta un craniu suplu şi un trunchi prehensil, similar cu cel al tapirului modern, potrivit studiului condus de Dr. Deng Tao, de la Institutul de Paleontologie şi Paleoantropologie a Vertebratelor din Beijing.

Echipa de oameni de ştiinţă a constatat, de asemenea, că noua specie prezenta asemănări mari cu rinocerii gigantici care au trăit cândva în Pakistan, ceea ce sugerează că animalul a călătorit prin Asia Centrală.

Or, dacă acest rinocer gigantic a putut călători liber între nord-vestul Chinei şi subcontinentul indian-pakistanez, aceasta înseamnă că Platoul Tibetan avea probabil unele zone joase la acea vreme, au indicat cercetătorii.