Numărul evenimentelor de vreme extremă la nivel global este în creştere ca rezultat al încălzirii globale, potrivit unui studiu efectuat de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă și publicat în revista Science Advances. Circa două treimi din suprafaţa de uscat a Terrei vor fi afectate de un hidroclimat ''mai umed şi mai variabil'' pe o scară temporală zilnică până la multianuală, ceea ce presupune variaţii mai mari între extremele de umezeală şi de secetă.

Schimbari climaticeFoto: Wikipedia

Oamenii de ştiinţă au avertizat totodată că o treime din suprafaţa de uscat a globului va deveni mai secetoasă, arată studiul citat de Agerpres.

Un număr mai mare de episoade de precipitaţii extreme presupune un pericol suplimentar pentru infrastructură şi societate în general, potrivit echipei internaţionale de cercetători conduse de Wenxia Zhang, de la Academia de Ştiinţe din Beijing.

Mai presus de orice, încălzirea globală determină un grad mai mare de dezechilibru climatic - ''mai multe extreme atât în condiţii de umiditate, cât şi de secetă''.

''Ciclul hidrologic se intensifică odată cu încălzirea climei, precipitaţiile medii globale sporind cu 1% până la 3% la fiecare creştere cu un grad a temperaturii aerului de la suprafaţă'', se mai spune în studiul care are la bază o evaluare a unor cercetări anterioare.

Cu toate acestea, tendinţa nu este uniformă, iar precipitaţiile extreme ar putea spori şi mai mult dacă atmosfera din regiunile respective conţine suficientă apă. Vremea din regiunile mai umede, cum sunt regiunile din India afectate de muson, va deveni probabil mai variabilă, se mai spune în studiu, cu o creştere a episoadelor de precipitaţii abundente, printre alte consecinţe.

În timp ce studiul preconizează că vremea va deveni mai aridă în circa o treime de regiuni, acest fenomen nu va afecta toate ţările în acelaşi fel.

Potrivit cercetării, Europa de sud-vest şi sudul Africii sunt zone mai uscate, unde probabilitatea ca vremea să fluctueze mai mult este mai mare, exacerbând riscul de secetă şi penuria de apă. Regiunea mediteraneană devine de asemenea mai aridă, iar zona Amazonului va primi mai puţine precipitaţii.