Fum degajat de incendiile de vegetație din Siberia a ajuns săptămâna trecută la Polul Nord pentru ceea ce se crede a fi prima dată din istoria cunoscută, relatează Moscow Times.

Incendiile forestiere au degajat nori grosi de fum in SiberiaFoto: Dimitar DILKOFF / AFP / Profimedia

Oficiali din cadrul Copernicus, serviciul de monitorizare prin satelit al Uniunea Europene, au declarat că incendiile forestiere din Iacutia, o republică din Siberia, au emis deja o cantitate record de 505 megatone de dioxid de carbon în atmosferă.

Este preconizat ca aceste incendii, alimentate de vremea caldă și cea mai severă secetă din ultimii 150 de ani, să continue timp de câteva săptămâni.

„Săptămâna aceasta fumul degajat de incendiile de vegetație s-a deplasat peste 3.000 de kilometri din Iacutia și a ajuns la Polul Nord, un eveniment ce pare o premieră în istoria înregistrată”, a afirmat și NASA sâmbătă.

Nori groși de fum au acoperit zone vaste din Siberia înainte de a ajunge la Polul Nord, ducând la evacuări ale populației și provocând îngrijorări cu privire la impactul asupra mediului.

Fumul a fost depistat în 1.300 de orășele și așezări doar în regiunea Krasnoiarsk din centrul Siberiei, potrivit unui anunț făcut în cursul weekendului de reprezentanți ai serviciilor de urgență ale Rusiei.

Serviciul de monitorizare prin satelit MODIS al NASA a depistat „doar o parte” a norilor de fum care s-a întins 3.200 de kilometri înspre vest și 4.000 de kilometri înspre nord și sud, potrivit unor oficiali ai agenției aerospațiale americane.

Fumul a ajuns până în zone din Mongolia, vestul Groenlandei și Nunavut, un teritoriu din nordul Canadei.

Însă atingerea Polului Nord „este prin definiție la o scară continentală”, a declarat cercetătorul Santiago Gassó de la Universitatea Maryland pentru Reuters.

Pe același subiect: