Proiectele de geoinginerie solară menite să răcească suprafaţa Pământului şi să limiteze încălzirea globală sunt potenţial periculoase şi ar trebui blocate de guverne, susţin 60 de experţi şi oameni de ştiinţă într-o scrisoare publicată luni, informează AFP și Agerpres.

Oamenii de stiinta considera geoingineria solara periculoasaFoto: Chico Sanchez-Stockimo / Alamy / Profimedia Images

Injectarea a miliarde de particule de sulf în stratul superior al atmosferei - unul dintre cele mai controversate proiecte de modificare intenţionată a efectelor razelor solare - ar putea să reflecte o parte din razele solare, însă urmările secundare riscă să depăşească beneficiile, se insistă în această scrisoare deschisă însoţită de un text publicat în jurnalul ştiinţific WIREs Climate Change.

„Implementarea geoingineriei solare nu poate fi gestionată la nivel mondial într-un mod echitabil, exhaustiv şi eficient. Prin urmare, solicităm guvernelor, ONU şi altor actori să ia măsuri politice imediate pentru a preveni normalizarea geoingineriei solare ca opţiune împotriva încălzirii globale”, au scris semnatarii.

Planeta s-a încălzit cu aproximativ 1,1 grade Celsius comparativ cu perioada preindustrială, ceea ce antrenează deja o multiplicare a valurilor de caniculă, a inundaţiilor şi a furtunilor.

Lumea s-a angajat să limiteze această încălzire la mult sub +2 grade Celsius, +1,5 grade Celsius dacă este posibil, însă experţii ONU în climă (Grupul interguvernamental privind schimbările climatice - IPCC) estimează că pragul de +1,5 grade Celsius ar putea fi deja atins în jurul anului 2030.

În faţa eşecului de a reduce emisiile de CO2 responsabile de încălzirea globală, unii politicieni susţin în prezent geoingineria pentru a câştiga timp.

Riscurile majore identificate de cercetători cu privire la geoingineria solară

Oamenii de ştiinţă cunosc de mult timp că injectarea unor volume semnificative de particule reflectorizante în stratul superior al atmosferei ar putea răci planeta. Particulele proiectate în atmosferă în urma erupţiei vulcanului Pinatubo din Filipine în 1991 au redus temperatura medie a suprafeţei Pământului timp de un an.

Însă scrisoarea deschisă evidenţiază mai presus de toate riscurile. O modificare intenţionată a radiaţiei solare ar putea, spre exemplu, să perturbe tiparele musonice din Asia de Sud şi Africa de Vest şi ar putea astfel să distrugă culturile agricole de care depind sute de milioane de oameni, potrivit unor studii deja publicate.

Iar dacă modificarea radiaţiei ar fi stopată „din orice motiv, este foarte probabil ca temperatura suprafeţei să crească rapid”, a estimat IPCC. În plus, această tehnologie nu ar împiedica acumularea de CO2 în atmosferă.

Semnatarii, precum profesorul Aarti Gupta de la Universitatea Wageningen din Ţările de Jos, sau preşedintele Agenţiei Germane de Mediu Dirk Messner sunt, de asemenea, îngrijoraţi cu privire la riscul de a crea speranţe false pentru o soluţie la încălzirea globală, care ar putea „descuraja guvernele, întreprinderile şi corporaţiile să facă tot posibilul pentru a atinge neutralitatea carbonului cât mai curând posibil”.

Experţii subliniază totodată lipsa de guvernanţă pentru supravegherea unor astfel de proiecte. Scrisoarea deschisă solicită un „acord internaţional de neutilizare”, care să blocheze finanţarea, testarea şi brevetarea acestor tehnologii, fără a stopa însă cercetarea ştiinţifică.

Citește și: