​Endurance, nava legendarului explorator polar Ernest Shackleton a fost descoperită și filmată în apele reci ale Antarcticii de o expediție high-tech. Nava a fost prinsă în ghețuri și s-a scufundat în 1915, iar povestea expediției lui Shackleton este printre cele mai palpitante reușite de supraviețuire din istoria explorărilor geografice.

Epava navei EnduranceFoto: endurance22.org

“What the ice gets, the ice keeps” (Gheața păstrează tot ce prinde), spunea Ernest Shackleton. Nava sa a fost prinsă de ghețuri, dar la mai bine de un secol, o putem revedea, la 3.000 de metri adâncime, în cele mai reci mări ale lumii.

Nava s-a păstrat în stare excelentă. Lemnul a fost foarte puțin deteriorat, mici creaturi marine s-au așezat pe epavă, însă nu au fost dintre acelea care devorează lemnul în zonele cu ape mult mai calde.

Expediția a căutat epava pe fundul Mării Weddell din Antarctica, începând cu o suprafață totală de 400 kmp.

Primele imagini au fost transmise pe 5 martie de câteva ”drone” submarine ultra performante, așa-numite AUV-uri (autonomous underwater vehicles).

Nava Endurance are o lungime de 44 de metri, este din lemn și ocupă un loc cu totul special în istoria explorării celor mai reci locuri din lume. A fost găsită la mai mult de 3.000 m adâncime în ape extraordinar de reci. Mulți au spus, de-a lungul anilor, că epava nu va putea fi găsită vreodată.

Proiectul a fost condus de Falklands Maritime Heritage Trust (FMHT), cu ajutorul spărgătorului de gheață sud-african Agulhas II și cu o flotă de submarine ce pot fi controlate de la distanță.

”Am făcut istorie polară, iar prin descoperirea navei Endurance am dus la bun sfârșit cea mai grea căutare a unei eave de oriunde din lume”, spune John Shears, conducător al expediției.

În ianuarie 1915, Endurance a fost prinsă în gheața Mării Weddell, în apropierea barierei de gheață Larsen. Captivă în gheață luni de zile, goeleta cu trei catarge a fost zdrobită încet și s-a scufundat la zece luni după ce nu a mai putut înainta.

Endurance a rămas blocată în ianuarie 1915, la mai puțin de 200 de km de punctul de destinație, unde expediția ar fi fost în siguranță. Gheața a început să zdrobească nava, în iunie a început să se spargă banchiza de gheață, iar membrii expediției imperiale au plecat de acolo. Nava a mai plutit în derivă încă cinci luni și s-a scufundat în noiembrie 1915.

Această expediție a devenit legendară datorită supraviețuirii echipajului care a campat luni de zile pe banchiză, înainte ca banchiza să se spargă. După aceea, cu ajutorul unei bărci de mici dimensiuni, echipajul și-a găsit refugiul pe inospitaliera Elephant Island.

Au scăpat cei 28 de membrii ai expediției, după ce la început situația părea fără scăpare.

.Surse: BBC, New York Times, Guardian