Se întâmplă uneori în viață să vrei să faci să faci și tu o treabă, să expui o idee, să te bagi și tu în seamă cu băieții, cu intelectualitatea și, fără să ai habar, să stârnești un tăvălug de mai bine îți băgai picioarele. Unde mai pui că, uneori, ideea aia expusă nici măcar nu era a ta, dar te-ai nimerit tu fix când era mai rău, și oamenii era deschiși să o rumege. Ei bine, fix asta i s-a întâmplat unui individ pe nume Isaac la Peyrère, undeva prin secolul al XVII-lea.
Foarte pe scurt, Isaac ăsta s-a născut la Bordeaux, prin anul 1596, în familia unor evrei fugiți din Portugalia pe motive de Inchiziție. Mă rog, ei fuseseră convertiți forțat cu vreo două generații în urmă, dar nici cu gealații inchizitori nu te puneai, că stăteau ăia cu ochii pe tine ca pe butelie, indiferent câte generații trecuseră de la adoptarea dreptei credințe. Și uite cum din Pereira, deveniseră ei La Peyrère.
Una peste alta, se așezaseră, începuseră o viață nouă în Franța și chiar o duceau binișor. Aici intervine Isaac, primul dintre cei nouă copii ai lui Bernard La Peyrère și ai Marthei Malet.
În tradiția familiei, puștiul a fost trimis la școală, s-a educat și a devenit avocat. Pe la 28 de ani, adică în 1624, s-a însurat cu o franțuzoaică pe nume Suzanne Petit și, din momentul ăla, în loc să își vadă de ale lui, au început să îi vină tot felul de idei.
Și mai pe scurt, a început el să scrie că Mesia trebuie să apară chiar în timpurile alea, că va elibera Israelul, va reconstrui Templul lui Solomon, și va conduce întreaga lume, aliat cu regele Franței, pe care îl va folosi ca regent. Nimic deosebit până aici și, mai ales, nimic periculos. Omul se punea și el bine cu puterea de la vremea aia, că doar nu era să scrie că Mesia se va alia cu englezii, spaniolii sau mai știu eu cine. În plus, nu credea nimeni că asta chiar avea vreo șansă să se întâmple.
Problema este că, în manuscrisul original, Isaac mai insera și o idee ceva mai dubioasă. Iar ideea asta era a pre-adamiților. Cine erau pre-adamiții? Era oamenii care, așa cum spunea și denumirea, trăiseră înainte de Adam și Eva. Numai bine cât să ajungă manuscrisul la cardinalul Richelieu, iar ăsta să îl interzică. Pe alți mari teologi din vremea aia, i-a cam luat cu transpirații, vezi cazul lui Hugo Grotius, care spunea că simte „un mare pericol la adresa fundamentelor bisericii”. Și ce a făcut Isaac al nostru? Evident, a scos toate pasajele cu pre-adamiți și a lăsat doar partea mesianică, suficient cât să nu mai dea nimeni importanță textului său.
Cât de rău o fi să vorbești despre oamenii de dinaintea lui Adam?
Doar că pe Isaac îl cam mânca pielea, așa că, în 1655, scotea pe piață o lucrare intitulată fix „Prae-Adamitae”, pe care o dădea anonimă, că știa și el ce urmări va avea. În ea, el argumenta că anumite catrene din Biblie, vezi cele legate de Cain, susțin ideea existenței unor indivizi aflați „peste gard”, care nu aveau nicio treabă cu familia Adam. Una peste alta, ideea asta nici măcar nu era nouă. Ea circulase prin antichitate, prin lumea arabă, și peste tot pe unde oamenii puteau discuta fără teama de a lua un cap de gură de la interlocutor sa, mai ales, de la cei care ascultau de la masa vecină. În concluzie, nimic nou. Pur și simplu, La Peyrère nimerise fix în timpul în care ideea ar fi putut produce vâlvă. Și a produs.
Ce a omis Isaac era că oamenii Inchiziției puteau da lecții unor novici ca Sherlock Holmes și Dr. Watson. Prin urmare, l-au dibuit ăia în doi timpi și trei mișcări, chiar dacă fugise din țară, și l-au pus să se dezică de tot ce a scris. După șase luni de stat la răcoare, Isaac a fost reprimit cu dragoste și pupăciuni în sânul bisericii, asta după a doua reconvertire, ba a asistat și la procesul cărților sale, de parcă alea se scriseseră singure, și chiar a dat o mână de ajutor la arderea lor în public. A stat cuminte după asta, nu a mai făcut prostii, mânat de cele mai pure și mai nobile sentimente. De unde atâta pietate? Greu de spus, dar faptul că era urmărit și când ieșea să cumpere pătrunjel de la piață ar putea fi un indiciu.
Bun! Acum, probabil, o să vă întrebați ce mare brânză a mai făcut și Isaac ăsta, că oricum n-a auzit nimeni de el și de ideile lui trăsnite. Nu e chiar așa. Să vă explic. După cum menționasem deja, Isaac, în comparație cu cei de dinaintea lui, a reluat ideea într-o perioadă în care asta putea face pui. Manuscrisele care au scăpat de focul Inchiziției au circulat clandestin peste tot și au dus la alte idei, unele pe care Isaac nici măcar nu le bănuise.
Primo, ideea pre-adamiților a dat naștere unora dintre primele ipoteze rasiale. Africanii, amerindieni etc. nu se trăgeau din Adam și Eva, nu erau albi, implicit, se trăgeau din pre-adamiți. Inferiori. Numai bine, ba chiar indicat, să fie tratați ca sclavi. De aici, a urmat un tăvălug pe care îl știm toți.
Secundo, ideea asta a unor oameni cu origini diferite, ba chiar cu o vechime mai mare decât cea a lui Adam și a Evei, a dus la dezvoltarea unei științe complet noi, antropologia. Evident, nu fix după moartea lui Isaac La Peyrère, dar totuși.
În concluzie, uite cum poți pune umărul la schimbarea lumii, fără să ai habar de asta și, mai ales, fără să ai măcar o idee originală. Case solved!
1
2
