​Într-un canton din Elveția, un lung program de conservare a dus la salvarea unor specii de broaște și la înmulțirea altor specii. Broaștele și alți amfibieni sunt în declin grav pe plan mondial, mai ales fiindcă bălțile unde trăiau nu mai există, fiind de multe ori înlocuite de construcții.

La lacFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

În cinci regiuni din cantonul elvețian Aargau au fost amenajate 422 de iazuri, pentru ca broaștele să aibă unde trăi și să se și înmulțească.

Programul a durat 20 de ani și concluziile sunt că, dintre speciile periclitate, la jumătate au crescut efectivele și la 32% s-au stabilizat. În unele zone, broasca europeană de copac putea fi găsită în 16 iazuri acum două decenii și se află în 77 în prezent.

Cercetarea a fost publicată în revista PNAS cu titlul Bending the curve: Simple but massive conservation action leads to landscape-scale recovery of amphibians.

Autorii studiului spun că rezultatele sunt foarte bune dacă se ține cont de simplitatea soluției: amenajarea unor iazuri. Partea bună este că oamenii s-au ținut de treabă și au dus programul timp de două decenii.

Numărul de broaște a scăzut peste tot în Europa din cauză că și-au pierdut habitatele, într-o lume a urbanizării accelerate: tot mai multe zone sălbatice au dispărut, fiind înlocuite de clădiri de locuințe, magazine sau șosele.

Surse: BBC, PNAS