Europa s-a confruntat în 2022 cu al doilea cel mai călduros an înregistrat de când se fac măsurători meteo, în condiţiile în care schimbările climatice au declanşat fenomene meteorologice extreme care au distrus recoltele, au secat râurile şi au provocat mii de decese, relatează Reuters şi The Guardian, citate de News.ro.

CaniculaFoto: Dezzor, Dreamstime.com

Planeta este în prezent cu 1,2 grade Celsius mai caldă decât în perioada preindustrială, ca urmare a schimbărilor climatice cauzate de om, potrivit Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S) al UE.

Copernicus precizează că temperaturile din Europa au crescut de peste două ori mai mult decât media globală în ultimele trei decenii.

„Ne confruntăm deja cu consecinţele devastatoare ale încălzirii lumii noastre", a declarat directorul adjunct al C3S, Samantha Burgess, care a pledat pentru acţiuni urgente pentru reducerea emisiilor de CO2 şi adaptarea la schimbările climatice.

Vara trecută a fost cea mai călduroasă din istorie în Europa, doborând recorduri de temperatură în 12 ţări, între care Italia, Spania şi Croaţia. Valurile de căldură severe au provocat peste 20.000 de decese în ţări precum Franţa, Germania, Spania şi Marea Britanie.

Combinată cu o lipsă a precipitaţiilor, căldura a declanşat o secetă generalizată pe care o analiză anterioară a clasificat-o drept cea mai gravă din ultimii 500 de ani în Europa. Nivelul scăzut al apei a împiedicat transportul maritim de-a lungul Rinului în Germania, în timp ce lipsa ploilor a afectat producţia de energie hidroelectrică şi a redus randamentul culturilor de porumb şi soia.

Vremea caldă şi uscată a alimentat incendii de vegetaţie intense în ţări precum Spania şi Slovenia, provocând mai multe emisii în UE şi în Marea Britanie decât în oricare altă vară din ultimii 15 ani.

Marea Britanie a cunoscut în 2022 cel mai călduros an înregistrat vreodată, a anunţat miercuri serviciul său naţional de meteorologie.

Europa de Nord şi de Vest a cunoscut valuri de căldură prelungite şi intense pe parcursul anului. O mare parte a continentului a fost afectată de secetă, iar emisiile din incendiile de pe timpul verii au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani.

Dintre cele 27 de ţări europene analizate de The Guardian, 12 au înregistrat cea mai mare anomalie de temperatură înregistrată vreodată pentru cel puţin o lună în 2022 - Austria, Belgia, Croaţia, Estonia, Franţa, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia, Slovenia, Spania.

În fiecare caz, anomaliile au fost cu peste 1,9 grade Celsius peste temperatura medie înregistrată între 1991 şi 2020 pentru cel puţin o lună.

Cele mai mari creşteri de temperatură au fost înregistrate la sfârşitul verii, precum şi în octombrie şi în decembrie.

În Austria, media pe întreaga lună octombrie 2022 a fost cu 3,3 grade Celsius mai mare decât temperatura medie din octombrie înregistrată între 1991 şi 2020.

Sursa: Dreamstime.com