​Nu e cazul sa ne gandim ca ne vom putea intoarce in Evul Mediu sau ca am putea calatori intr-o clipita in anul 2200, insa o teorie arata ca acceleratorul de particule de la CERN ar putea fi folosit pe post de masina a timpului daca va descoperi bosonul Higgs si o particula derivata din acesta, conform unei teorii prezentata de doi cercetatori de la Vanderbilt University. Autorii lucrarii sunt realisti si admit ca teoria are sanse minime de reusita fiindca depinde de alte teorii si modele foarte controversate in fizica, insa sustin ca modelul prezentat de ei nu incalca legi ale fizicii care au fost mereu invocate cand s-a vorbit de iluzoria calatorie in timp.

Tunelul sistemului LHCFoto: CERN

Tom Weiler si Chui Man Ho de la Vanderbilt University au prezentat o teorie conform careia, daca acceleratorul de particule LHC va descoperi bosonul Higgs va fi apoi creata si o particula iluzorie numita "Higgs singlet" care apoi ar putea "calatori in timp" prin intermediul unei alte dimensiuni, a cincea, recunoscuta numai de anumite teorii controversate ale fizicii.

Cei doi cercetatori admit ca teoria lor are mici sanse sa se concretizeze, mai ales ca nu stim daca bosonul Higgs va fi descoperit si daca in LHC va putea fi creata iluzoria particula "Higgs singlet" in jurul careia este construita teoria.

"Teoria are mici sanse sa se concretizeze, insa nu incalca legi ale fizicii sau alte constrangeri experimentale. (...) Unul dintre lucrurile atragatoare in abordarea noastra tine de faptul ca evita marile paradoxuri", spune Weiler. "Deoarece calatoria in timp e limitata la aceste particule speciale, nu e posibil ca un om sa calatoreasca in timp si sa-si omoare unul dintre partinti inainte ca el sa se fi nascut, de exemplu. Totusi, daca oamenii de stiinta ar puitea controla productia unor astfel de particule, ar putea fi posibil sa trimitem mesaje in trecut sau in viitor", spune el.

Marele accelerator de particule de la granita franco - elvetiana a fost creat in ideea de a se vedea daca exista asa-numita "particula a lui Dumnezeu", bosonul Higgs. Pe scurt, noua teoria sustine ca daca bosonul Higgs va fi descoperit, acceleratorul va produce si o particula derivata din el, "Higgs singlet" care ar avea proprietatea sa intre si sa calatoreasca intr-o a cincea dimensiune (in afara de cele trei spatiale si cea temporala) si apoi sa reintre in dimensiunile noastre, insa intr-un punct din trecut sau din viitor.

Modelul prezentat de cei doi cercetatori are la baza o controversata teorie a fizicii avansate, M-Theory (Teoria M) care incearca sa explice crearea tuturor lucrurilor si sustine ca exista in total 11 dimensiuni si ca intreaga materie din univers "pluteste" intr-o imensa membrana. Teoria M are la baza "teoria stringurilor" (string theory) care sustine ca toate particulele elementare sunt alcatuite din mici sfori sau corzi care interactioneaza in spatiu si timp, dand particulelor proprietatile elementare.

In orice caz, ideea ca un om ar putea fi trimis in trecut sau in viitor ramane de domeniul filmelor SF. Daca teoria se va dovedi viabila e de asteptat ca "voiajul" in timp sa fie limitat la nivelul nano-particulelor, in laborator.