O echipă internațională de oameni de știință a studiat consumul de grăsimi din lactate a 4.160 de oameni cu vârste peste 60 de ani din Suedia – o țară cu unul din nivelurile cele mai mari din lume ale producției și consumului de lactate – măsurând prezența în sânge a unui anumit acid gras, informează CNN.

Standul de produse lactateFoto: Hotnews

Experții au urmărit grupul timp de 16 ani în medie, observând apariția infarcturilor, a accidentelor cerebrale și altor probleme serioase ale circulației sângelui, precum și a deceselor.

După ce au ponderat statistic alți factori de risc pentru boli cardiovasculare (ca vârsta, venitul, modul de viață, obiceiurile alimentare și alte boli), cercetătorii au constatat că aceia cu niveluri mari ale acidului gras – indicator al consumului de grăsimi din lactate – aveau cel mai mic risc de boli cardiovasculare și nu aveau vreun risc mărit de deces din alte cauze.

Echipa a corelat apoi rezultatele cu cele de la alte populații, combinând rezultatele din Suedia cu alte 17 studii implicând aproape 43.000 de oameni din SUA, Danemarca și Regatul Unit.

„În timp ce rezultatele pot fi influențate de alți factori în afară de grăsimile lactate, studiul nu sugerează vreun risc din cauza ultimelor”, a declarat Matti Marklund, cercetător senior la Georgia Institute for Global Health din Sydney și coautor principal al articolului. „Am aflat că aceia cu cele mai mari niveluri aveau cel mai mic risc de boli cardiovasculare (BCV). Această relație este deosebit de interesantă, dar sunt necesare alte studii ca să înțelegem mai bine întregul impact asupra sănătății al lactatelor și grăsimilor lor.”

Autoarea principală Kathy Trieu, cercetătoare la Georgie Institute, a spus că și în studii anterioare consumul de lactate, îndeosebi fermentate, fusese asociat cu beneficii pentru cord.

Datele sugerează mai degrabă o corelație, decât o legătură cauzală

Alice Lichtenstein, directoare și cercetătoare senioară la Cardiovascular Nutrition Laboratory de la Tuft University, a spus pentru CNN că cea mai mare îngrijorare a ei este că rezultatele studiului ar putea fi interpretate ca sugerând că produsele lactate cu grăsimi integrale vor reduce riscul de BCV, adăugând: „Datele nu susțin că un consum zilnic de lactate bogate în grăsimi reduce riscul de BCV.”

Ea a mai spus că datele arată că grupul cu cel mai ridicat biomarker de consum de lactate prezenta, printre altele, un IMC semnificativ mai mic, era mai activ fizic, fuma mai puțin, avea o rată mai redusă diabetului tip 2 și a BCV, precum și un consum mai mic de carne procesată – prin urmare, o nutriție de mai bună calitate – toți fiind factori asociați cu risc mai mic de BCV.

„Ei au fost controlați pentru analize statistice, așa că nu pot fi excluse influențe reziduale. Datele raportate sunt pentru asocieri, iar asocierile nu pot stabili cauzalități”, a scris ea într-un email pentru CNN, adăugând că este de menționat că autorii n-au putut stabili ce tip de grăsimi lactate a consumat grupul.

Cercetarea a fost publicată în revista „PLOS Medicine”.