Uite o idee care a prins ceva de speriat la populație, și care a făcut istorie mai abitir decât oricare altă ipoteză pseudoștiințifică! Culmea este că mai nimeni nu se întreabă de unde a venit ea, ca și cum ar exista de când lumea și pământul, respectiv de șase milenii. Nu face nimic însă, că o rezolvăm imediat.
Treaba este că întrebări cu privire la vârsta reală a Terrei au existat încă din vremuri uitate. Egiptenii, prin exemplul unui literat ceva mai puțin știut, Apppolonius Discolus, spuneau că Pământul ar avea vreo 153.000 de ani, grosso modo. Cum a ajuns el la vârsta asta nu ni se mai explică.
Religiile avraamice existente la vremea aia, respectiv iudaismul și creștinismul, se bazau pe ceea ce scria în Vechiul Testament. Iar acolo, după Adam și Eva, respectiv după Noe, nu trecea mult și apăreau și egiptenii, și iudeii și canaaniții șamd. Nu cu mult după asta, hop și romanii! Cum s-ar zice, cam pe acolo trebuia să fie începutul. Cine și-a impus punctul de vedere și cum, știm toți, nu reluăm acum că nu e cazul.
Când au ajuns și primii misionari europeni prin China, a cam început să le dea cu virgulă, că ăia aveau texte care pomeneau istorii mai vechi de 6.000 de ani. Cât despre indieni, ce să mai zici, că ei vorbeau de milioane de ani, de nici nu știau iezuiții cum să scrie așa numere. Atunci, pe principiul sănătos al scepticismului științific, s-a optat pentru varianta mai simplă, care nu dădea bătăi de cap și care nu faulta dogma sau bugetul.
James Ussher, omul cu idei
Aici intră în scenă un personaj deosebit de influent, mai ales prin prisma a ceea ce a lăsat în urmă. Este vorba despre episcopul irlandez James Ussher, care a trăit între 1581 și 1656. Extrem de prolific în ceea ce privește scrierile teologice, James ăsta a decis că e cazul să pună punct oricăror speculații privitoare la vârsta Pământului. Cât să mai suporte și el ambiguitatea și contradicțiile, că îl lăsau nervii.
Prin urmare, s-a apucat el și a calculat, apoi a pus cap la cap vârstele tuturor personajelor din Vechiul Testament, plus cele șapte zile de Creație + odihnă. La astea a adăugat încă 1650 de ani, adică anul în care și-a și publicat teza.
Acum, ce vreau eu să înțelegeți este că munca omului a durat vreo doi ani. Teoretic, din ce am expus eu, ar fi putut-o face în câteva zile. Nu. Omul a stat și a explicat și cum funcționau calendarele antice, și cum făceau egiptenii, perșii, romanii și alții ca să calculeze timpul, a luat în calcul cronologii, date istorice cunoscute, adică treabă serioasă, nu glumă. La vremea aia, să faci așa ceva era echivalentul unui doctorat în astrofizică la Harvardul din zilele noastre.
Au mai încercat și alții, vezi Newton, Kepler sau Scalinger, băieți cu liceul absolvit, dar niciunul specialist în geologie, pentru simplu motiv că geologia încă nu se inventase. Și toți ajunseseră cam la aceeași concluzie, adică 6.000 de ani. Nu întrebați de ce, dar a primat opera lui Ussher. Și nu doar că a primat, dar are ecou puternic și astăzi. Din nou, nu întrebați de ce!
Cum trece o operă prin filtrul savant al elitelor
Până una alta, Ussher a avut și o surpriză neplăcută, atunci când, expunându-și lucrarea în fața celorlalți episcopi și cardinali, le-a transmis ălora că Pământul fusese creat în anul 4.004 î.Hr, 22 octombrie, pe la înserat. Concluzia asta a cam dus la bătăi de ochi și palpitații în rândul audienței. Cum adică? Divinitatea a făcut lumina fix înainte să vină noaptea? Ceva nu era bine.
Șocat de întorsătura asta, Ussher s-a pus din nou pe calcule și a revenit cu o nouă soluție. Nu pricepuseră ăia bine. Asta era. Creația începuse în ziua de 22 octombrie, pe la înserat, dar lumină nu s-a făcut decât în zorii zilei de 23 octombrie. Și uite cum a rezolvat el cazul, lăsând publicul spectator să murmure de fericire în fața unei explicații așa de savante.
Cert este că opera lui Ussher, „Annales veteris testamenti, a prima mundi origine deducti” pe numele ei, a ajuns să fie etalon, influențând major știința, mai precis să o tragă înapoi. Cu cât? Hai nu cu 6.000 de ani, dar cu vreo 200 tot a făcut-o!
3
4
