​India și Pakistanul sunt afectate de un val de căldură fără precedent de câteva zile, maximele au ajuns la 47 de grade și ar putea atinge +50 de grade în week-end. Peste 500 de milioane de oameni au resimțit în ultimele zile temperaturi de peste 43 de grade și au fost greu de suportat și fiindcă nopțile au adus minime de 25 - 27 C.

Caldura extremaFoto: K Vitthayanukarun, Dreamstime.com

La Dudu, în Pakistan, au fost +47,5 C, iar la Jacobabad, 47 de grade, acestea fiind două dintre cele mai calde locuri din lume. La Banda, în India, au fost +46,6 C, iar în capitala New Delhi au fost 43 de grade.

La Jacobabad au fost maxime de +40 de grade în fiecare dintre ultimele 30 de zile și peste 45 de grade au fost în ultimele trei zile. Ultimele două nopți au fost extrem de greu de suportat, minimele fiind de +27 C.

Aceste nopți tot mai calde au consecințe grave asupra vieții celor care trebuie să le suporte. Corpul omenesc are nevoie de timp să se răcorească, iar acest lucru se întâmplă în somn când temperatura corporală scade, lucru necesar mai ales după o zi caniculară. Problema este mare când noaptea este atât de caldă, încât corpul nu are cum să se răcorească suficient, iar pentru oameni stresul fizic și psihic se instalează.

Prognozele arată că în week-end ar putea fi 49 de grade la nord de Karachi (Pakistan) și chiar 50 de grade la Jacobabad.

Valul de căldură de acum este sever chiar și pentru aceste locuri obișnuite cu temperaturi extreme. Foarte puțini oameni au aer condiționat, penele de curent au fost în zone extinse și recoltele vor avea de suferit.

Durata și intensitatea valurilor de căldură au crescut în India și în Pakistan în ultimele două decenii. Din cauza căldurii extreme și ghețarii din nordul Indiei se topesc într-un ritm accelerat, astfel că riscul de inundații crește.

Surse: Washington Post, Times of India

Sursă foto; Dreamstime.com