Sari direct la conținut

A inceput cursa pentru gasirea celei de-a noua planete a sistemului solar: Cercetatori francezi spun ca au redus la jumatate spatiul de cautare

HotNews.ro
A noua planeta, Foto: Captura YouTube
A noua planeta, Foto: Captura YouTube

Ar putea fi gasita a „noua planeta” a sistemului solar pe care cercetatori americani cred ca au descoperit-o gratie unor modele matematice? Astronomi francezi au reusit sa precizeze directiile spre care trebuie orientate telescoapele in aceasta incercare, scrie AFP.

„Avand in vedere tot ce stim despre miscarile planetelor in sistemul solar, lucrarile noastre ne permit sa spunem ca este posibil sa existe, dar oriunde”, a declarat Jacques Laskar, astronom la Observatorul din Paris, care publica un studiu impreuna cu Agnes Fienga, de la Observatorul de pe Coasta de Azur (sudul Frantei).

In data de 20 ianuarie, Konstantin Batygin si Mike Brown de la Institutul de tehnologie din California (Caltec) au creat o mare surpriza dupa ce au anuntat ca o a „noua planeta”, foarte mare si foarte indepartata, ar putea exista in sistemul nostru solar. Ei s-au folosit de modele matematice si de simulari pe computer.

Cu o masa de circa zece ori mai mare ca Terra, aceasta planeta s-ar afla pe o orbita de 20 de ori mai indepartata decat cea a planetei Neptun. Foarte lenta, ar avea nevoie de 10.000 pana la 20.000 de ani pentru pentru a incheia un ciclu in jurul Soarelui.

Cercetatorii francezi au avut ideea de a adauga aceasta a noua planeta inca virtuala in modelul lor INPOP al sistemului solar.

„Am presupus ca exista o planeta pe orbita propusa de americani si am analizat influentele pe care le-ar avea asupra celorlalte planete”, a explicat Laskar, al carui studiu a fost publicat in Astronomy & Astrophysics Letters.

„Gratie sondei Cassini care insoteste Saturn din 2004, cunoastem distanta Terra-Saturn la o aproximare de 100 de metri, de peste zece ani. Am analizat cum ar fi modificata aceasta distanta de existenta unei a noua planete”, din cauza atractiei gravitationale dintre corpurile ceresti, a adaugat directorul de cercetari al CNRS (Centre national de recherche scientifique).

Echipele celor doi astronomi au identificat doua zone in care au concluzionat ca planeta se afla, deoarece efectele sale ar fi incompatibile cu datele sondei Cassini.

Inainte de acest studiu, comunitatea stiintifica nu stia unde sa se indrepte in incercarea de a o repera. „Am suprimat jumatate din directiile posibile”, spune Laskar. „Am redus munca la jumatate”.

Studiul permite de asemenea sa se spuna ca „nimic nu impiedica existenta acestei a noua planeta in toate celelalte directii”.

Exista chiar un loc unde existenta sa este „probabila” deoarece atunci cand este adaugata aceasta planeta modelul se ajusteaza mai bine cu observatiile, subliniaza Laskar.

Cercetatorii au lucrat pe baza datelor sondei Cassini mergand pana in 2014.

„Aceste rezultate ar putea fi imbunatatite daca sonda Cassini este prelungita pana in 2020”, crede Laskar. „Acest lucru ar permite reducerea cu inca o jumatate a zonei” de cautare.

Pentru moment, este prevazut ca sonda Cassini, produsa de NASA in colaborare cu Agentia Spatiala Europeana (ESA), sa isi incheie misiunea cazand pe Saturn in 2017. Dar unii oameni de stiinta spera ca sonda sa obtina finantarea necesara pentru prelungirea misiunii.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
Martinezu • 2016-02-24 14:13:32
Unei sonde ce zboara cu 100 000 km /h i-ar lua aproximativ 100 de ani sa ajunga la ea. Deci numai copiii sau nepotii nostri vor avea imagini cu ea cum am avut noi de pe Pluto recent.
2 3
pathfinder • 2016-02-24 14:45:02
Asta presupunand ca tehnica va stagna. Si ca viteza sondelor trimise va fi egala cu cea de acum pentru totdeauna. Sau cum?
0 4
oxxxxxyyyyya • 2016-02-24 21:40:24
Iata lista celor existente : 1-mercur,2-venus,3-tera,4-marte, 5-jupiter, 6-saturn, 7-neptun,8-uranus.9-pluto.....noua planeta ar fi cu nr. 10.
2 1
pathfinder • 2016-02-25 16:28:24
Pluto nu mai este considerata planeta. Au decazut-o... :)
0 2
INTERVIURILE HotNews.ro