​Cine va reuși mai întâi să construiască o stație spațială în apropierea Lunii și cine va ridica peste mulți ani construcții în zona polului sud lunar? Până acum ceva timp părea că răspunsul este SUA, dar, mai ales din cauza întârzierilor cu misiunile Artemis, China pare o candidată să câștige noua cursă spațială.

Racheta lansata de ChinaFoto: Li Gang / Xinhua News / Profimedia Images

Este clar că misiunea Artemis 3 a NASA, gândită să readucă oamenii pe Lună după mai bine de 50 de ani, nu are cum să se întâmple la final de 2025 dar, dacă se lungesc și mai mult întârzierile cu racheta Stasrhip, este posibil ca nici în 2026 americanii să nu aselenizeze (pentru prima oară din 1972).

Aceste temeri au fost clar exprimate de importanți oficiali americani, principala frică fiind că R P Chineză ar putea reuși o serie de premiere spațiale în zona Lunii, ceea ce înseamnă că regulile vor fi dictate de chinezi. Marea temere este ca R P Chineză să nu devină puterea spațială numărul 1, detronând Statele Unite.

Publicația Washington Post are un articol cu titlul „Will China beat the United States back to the moon? It’s possible” în care se vorbește despre faptul că NASA se confruntă cu mai multe probleme tehnice și cu amânări, în timp ce chinezii au programate o serie de misiuni care i-ar putea propulsa în fața SUA.

Cursa spațială din prezent este cu totul diferită de cea de acum 55 de ani: nu mai este vorba despre înfigerea unui steag pe Lună, ci despre construirea unei stații spațiale în apropierea Lunii și despre ridicarea unor mici baze în zona polului sud Lunar, unde se găsește și apă înghețată. Astfel de baze ar putea fi construite undeva între 2030 și 2035, există planuri tehnice detaliate pentru ele și se testează modalități tehnice de realizare.

Spre exemplu, misiunea chineză Chang'e 8, care va fi lansată cel devreme în 2028, va investiga compoziția minerală a solului selenar și va încerca să dea un verdict la întrebarea: o super-imprimantă 3D ar putea construi baza lunară? Nu trebuie uitat că statul chinez are un program complex când este vorba despre explorarea Lunii și vrea să testeze construirea unor „cărămizi” din solul lunar și apoi să ajungă să ridice construcții pe suprafața Lunii, cu ajutorul unor imprimante 3D și a unor roboți.

Este o mare diferență de comunicare și viziune între SUA și China. SUA promovează cooperarea între diverse țări pentru explorarea spațiului și 31 de state au semnat acordurile Artemis, în timp ce China este opacă în comunicare și, de cele mai multe ori, nici măcar nu transmite live principalele lansări. Evident că și în programul spațial chinez au apărut întârzieri și vor mai apărea, chiar dacă nu vom afla prea des despre ele.

Țările semnatare ale Artemis Accords se angajează ca dacă fac explorări pe Lună, să comunice exact ce fel de cercetări științifice fac și în ce zone le fac.

Teama este ca R P Chineză, dacă va reuși înainte de SUA să construiască o bază în zona polului sud lunar, va putea stabili o zonă de interdicție în jurul acelui loc, zonă unde nimeni altcineva nu va avea voie să se instaleze.

Ce misiuni are China în calendar

- Chang'e 6 va încerca să aducă pe Terra mostre de sol și rocă de pe fața ascunsă a Lunii

- Chang'e 7 va fi o misiune complexă pentru zona polului sudic lunar și vor fi trimise mai multe vehicule: sondă orbitală, sondă de aterizare, rover, satelit de comunicații și un detector care va putea studia gheața din craterele lunare.

- Chang'e 8 ar trebui să fie lansată spre 2030 și să testeze pe Lună tehnologii precum printarea 3D, dar și altele, în vederea utilizării resurselor locale.