​Într-unul dintre cele mai vechi morminte neolitice din Europa, la Newgrange (Irlanda), arheologii au găsit dovezi despre viața conducătorilor de acum cinci milenii și despre obiceiuri care astăzi sunt cu strășnicie interzise, dar atunci erau permise în rândul elitelor. Newgrange este cu câteva sute de ani mai vechi decât piramidele și a uimit prin dimensiunile uriașe pentru acea perioadă și prin cunoștințele astronomice ale celor care l-au ridicat.

NewgrangeFoto: Flickr

Dovezile analizate de arheologi arată că între membrii familiei conducătoare de acum cinci milenii au existat relații incestuoase între rude de gradul I, cum s-a descoperit și la faraonii din Egipt, la incașii din Peru sau la vechile populații din Hawaii.

Arheologii au publicat în revista Nature descoperirile și spun, după ample analize ADN, că astfel de relații incestuoase, deși sunt un tabu, erau probabil acceptate la nivelul elitelor conducătoare care aveau statut divin și se separau față de restul populației și prin acest obicei care avea rolul de a intensifica ierarhia și a legitimiza puterea.

”Era o uniune acceptată din punct de vedere social și vorbește despre o ierarhie atât de extremă încât singurii parteneri pe care elitele îi considerau pe măsură erau membrii de familie”, spune Dan Bradley de la Trinity College Dublin. Bradley spune că vorbim de un fel de ”faraon irlandez”.

Ritualurile publice și monumentele cu arhitectura extravagantă apar împreună cu incestul dinastic pentru a atinge finalități similare”, spune Lara Cassidy de la Trinity College Dublin.

Analizele au mai arătat una dintre cele mai vechi dovezi ale unui copil care suferea de sindromul Down. În plus, copilul a fost hrănit la sân și plasat într-un mormânt important pentru populațiile de atunci.

Analizele ADN arată că oamenii îngropați la Newgrange au fost descendenți ai fermierilor veniți din Anatolia, iar dintre cele 44 de genomuri analizate, două au aparținut unor vânători - culegători autohtoni.

Primii megaliți (monumente foarte mari de piatră) europeni au apărut acum 7.000 de ani după ce agricultura a apărut pe continent, adusă printr-o migrație vastă de fermieri din Anatolia, începând cu nouă milenii în urmă. Analizele ADN au arătat că acești fermieri aveau un profil genetic diferit de vânătorii - culegători autohtoni. Nu se știe exact ce s-a întâmplat când cele două populații s-au întâlnit, dar autohtonii au dispărut treptat.

Tumulul de la Newgrange a fost construit acum 5.200 de ani și piatra a fost adusă de la peste 100 km depărtare, lucru extraordinar de greu pentru uneltele de atunci. A fost construit cu 600 de ani înainte de Marea Piramidă din Gizeh și cu un mileniu înainte de Stonehenge.

Newgrange este cel mai cunoscut dintre cele trei ”morminte - pasaj” (dolmene) din necropola Bru na Boinne și încorporează 200.000 de tone de piatră și pământ.

Newgrange este celebru pentru faptul că lumina soarelui pătrunde în camera mortuară la solstițiul de vară, dovadă că cei care au ridicat uriașul monument aveau cunoștințe vaste de astronomie.

Locul a fost prezentat și într-unul dintre episoadele serialului Ancient Aliens unde s-au făcut legături (fanteziste!) cu extratereștrii de pe Sirius.

Dolmenul este un monument funerar megalitic alcătuit dintr-o piatră plată așezată orizontal pe două sau mai multe pietre verticale, acoperind o cameră mortuară. Cele mai mari dolmene se prelungesc de-a lungul a mai multor zeci de metri, formând așa-numitele „alei acoperite”.

Surse: The Irish Times, CNN, The New York Times