Embrioni de maimuță care conțin celule umane au fost produse într-un laborator, a confirmat un studiu, iscând o nouă dezbatere cu privire la etica unor astfel de experimente, relatează
The Guardian. Rezultatele unui proiect de cercetare al Universitatății de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca arată că pesta porcină africană ar putea fi transmisă de insecte, potrivit unui comunicat oficial al universității.
Lăsăm ADN în urma noastră peste tot, inclusiv în aer, și cercetătorii au reușit pentru prima dată să colecteze ADN doar din mostre de aer, potrivit unui nou studiu citat de
Live Science.
O femeie din Marea Britanie a rămas însărcinată în timp ce era deja însărcinată, în cele din urmă născând gemeni rari concepuți la trei săptămâni distanță unul de celălalt, relatează
Live Science.
Ţânţarii, vectori ai maladiilor, rozătoarele care distrug culturile, insectele care devorează pădurile, ba chiar pisica domestică: invaziile speciilor "exotice" costă omenirea sume "fenomenale", "din ce în ce mari" şi totuşi puţin cunoscute, avertizează cercetătorii, atrăgând atenţia că acesta este doar începutul, scrie AFP.
Rezistența la antibiotice tinde să devină principala cauză de mortalitate, iar până în anul 2050 am putea să ajungem la peste 10 milioane de decese anual. Impactul economic este extraordinar, estimat la 100.000 de miliarde de dolari, la nivel global. În ultimii 30 de ani nu s-au mai descoperit noi clase de antibiotic. Rapoartele, care vin din partea OMS, ale cercetătorilor, de la diferite grupuri, spun foarte clar că această problema este una extraordinară la nivel global, însă totuși lumea încearcă să o evite, până o să ajungem în punctul în care să fie prea târziu. Companiile, din păcate, nu mai doresc să investească în descoperire de noi antibiotice, pentru că aceste costuri sunt foarte mari, și riscurile pentru ele sunt și mai mari, spune cercetătorul român Cristian Coman.
Oamenii de ştiinţă au reuşit să obţină un organism sintetic unicelular care se divide şi se multiplică la fel ca organismele biologice unicelulare, o reuşită care ar putea duce la construcţia unor nanocomputere şi a unor noi modalităţi de sinteză şi de administrare a unor medicamente.
Încă un prototip al rachetei Starship a companiei SpaceX a fost distrus, marţi, la aterizare, după o lansare reuşită, transmite Reuters. Prototipul Starship SN11 a urcat la altitudinea ţintită, de circa 10 kilometri.
INTERVIU
Dr. Charlotte Briddon, în vârstă de 28 de ani, are doctoratul la Universitatea Nottingham UK și este specializată în paleolimnologie (stiința care se ocupă cu studiul vieții din lacuri, bazat pe dovezi fosile, de exemplu pe sedimentele de pe fundul lacurilor) și în computer modeling (modelare computațională), adica folosirea diverselor tipuri de date știintifice pentru a descrie sau a prezice diferite procese naturale. Tânăra cercetătoare britanică a ales să aplice pentru un post în cercetarea românească și explică, într-un interviu pentru HotNews.ro cum a ajuns să lucreze la Cluj, cum se face cercetare în Marea Britanie, cum sunt atrași acolo copiii spre știință și de ce sunt importante astfel de proiecte.
Caracatiţa este o creatură extraordinară nu doar datorită celor opt tentacule, trei inimi, abilităţii de a împroşca cerneală, capacităţii de camuflaj şi a faptului că moare după împerechere, scrie Reuters, potrivit
Agerpres. Pentru patru milioane de americani, luna mai a acestui an va fi una foarte zgomotoasă. După 17 ani petrecuţi în subteran, roiurile de
cicade periodice vor ieşi la suprafaţă în regiuni din estul Statelor Unite, informează
Reuters.
Oamenii de știință ruși încearcă să înțeleagă amploarea unei potențiale amenințări la adresa mediului în Siberia: zăpada poluată cu particule de microplastic care se topesc și se infiltrează apoi în sol, relatează Reuters și
National Post.
Mecanica cuantică, teoria care se ocupă cu studiul lumii particulelor, poate explica apariţia spontană de mutaţii genetice în cadrul procesului de replicare a ADN-ului, conform unui studiu publicat la sfârşitul lunii ianuarie în jurnalul Physical Chemistry Chemical Physics, transmite miercuri Live Science, potrivit
Agerpres. Fulgerul a reușit să furnizeze suficient fosfor lovind Pământul pentru a contribui la apariția vieții, potrivit unui studiu efectuat marți, care oferă un scenariu alternativ la cel acceptat în mod obișnuit, potrivit AFP.
Până în 2045, este posibil ca majoritatea bărbaților să nu mai poată produce spermatozoizi din cauza impactului substanțelor chimice care modifică hormonii, scrie
Politico. Cercetătorii de la Universitatea Naţională din Australia (ANU) au descoperit o proteină care ar putea combate astmul şi anafilaxia, relatează vineri agenţia
Xinhua citată de Agerpres.
Cercetătorii au descoperit cazul suprem de regenerare: unii melci de mare decapitați pot crește din nou inimi și corpuri întregi, relatează
Associated Press. Fiecare proprietar de câine crede că al lui este unic dar o cățelușă născută în urmă cu câteva zile este cu adevărat unică: are șase picioare și două cozi, relatează
Live Science.
Câinii au însoțit primii oameni în drumul lor spre continentul nord-american, este concluzia la care au ajuns cercetătorii după ce au descoperit resturile unei canide vechi de peste 10.000 de ani, potrivit unui studiu publicat miercuri și citat de AFP.
Variația unei gene specifice ar putea fi corelată cu trăsături benefice în formarea de legături și satisfacția față de relații în primii ani de căsnicie, potrivit unui nou studiu publicat de Universitatea Arkansas, relatează
Medicalexpress.