​Numărul cazurilor de cancer va crește cu 77% până în 2050. Iată de ce! ● Un zbor crucial al uriașei rachete Starship va avea loc chiar luna aceasta ● Roboții din bazele permanente de pe Lună și Marte, la doar un pas de a deveni realitate

laborator oncologicFoto: Jonathan Pow / ImageSource / Profimedia

Numărul cazurilor de cancer va crește cu 77% până în 2050. Iată de ce!

Organizația Mondială a Sănătății trage un serios semnal de alarmă cu privire la sănătatea populației globală și anunță că, până în anul 2050, numărul cazurilor de cancer va crește cu 35 de milioane de noi caazuri (77% față de anul curent).

Specialiștii spun că principalele cauze sunt reprezentate de fumat, consum de alcool, obezitate și, mai ales, poluare. În special poluarea aerului. Mai mult, recrudescența cazurilor reflectă și îmbătrânirea unui segment serios al populației (creșterea duratei medii de viață), dar și expunerea la un mediu din ce în ce mai nociv și mai plin de riscuri.

Se estimează că țările dezvoltate vor cunoaște cel mai mare număr de cazuri (cel puțin 4,8 milioane). Însă, dacă vorbim în procente, atunci țările în curs de dezvoltare vor fi cele mai afectate, cu o creștere de 142%. În țările cu un nivel mediu de dezvoltare, creșterea va fi de 99%. Practic, se va dubla numărul de cazuri până în anul 2050.

Pe lângă toate aceste cifre, mai există un aspect important, subliniat de specialiști. Acela că țările care alocă cele mai puține resurse pentru prevenția și tratarea cazurilor de cancer vor duce greul luptei cu această maladie.

Un zbor crucial al uriașei rachete Starship va avea loc chiar luna aceasta

Space X se află pe ultima sută de metri în ceea e privește cea de a treia lansare a rachetei Starship, anunță New Scientist. Însă dată lansarii nu a fost oficial anunțată. Nici nu va fi făcut un anunț de acest gen, până când Administrația Aviatică federală (FAA) nu va încheia investigațiile pentru a stabili de ce ultima lansare, cea din noiembrie anul trecut, a eșuat.

În fapt, ambele lansări care au avut loc până acum (prima în aprilie 2023) s-au soldat cu eșecuri. În luna aprilie, Starship a întâmpinat probleme la mai multe dintre motoare și nu a mai răspuns nici măcar comenzilor de distrugere automată. Nu a ajuns pe orrbită și s-a dezintegrat la scurtă vreme după decolare. Lansarea a dus însă la distrugerea pistei de lansare și a aruncat resturi în zonele apropiate, fapt care a dus la un întreg scandal.

În luna noiembrie, Starship a întâmpinat din nou probleme la motoare, însă a ajuns la limita spațiului cosmic înainte de a exploda. Acum, SpaceX a construit o nouă rachetă și așteaptă autorizația FAA pentru o nouă lansare. O licență care, din anunțul oficialilor companiei, va veni chiar luna aceasta.

Starship este racheta selectată de NASA pentru misiunile Artemis III și Artemis IV, care urmează să aibă loc în 2026, respectiv 2028. Ea este cea care va purta primii astronauți americani pe suprafața Lunii, după misiunile Apollo. Dacă totul merge conform planului, este posibil ca Starship să ducă și primii astronauți pe Marte, asta în 2029.

Dar, înainte de toate astea, Starship trebuie să ajungă în spațiu fără a mai exploda și fără a se mai dezintrega. Iar asta înseamnă că zborul cu numărul trei va fi unul crucial.

Roboții din bazele permanente de pe Lună și Marte, la doar un pas de a deveni realitate

Ce se întâmplă dacă o bază permanentă, fie ea pe Lună sau Marte, ar fi supusă unui bombardament cu asteroizi, sau unui seism, sau oricărei situații neprevăzute care pot duce la daune considerabile? Ce se poate întâmpla dacă oamenii nu sunt acolo ca să repare baza sau, un alt caz ipotetic, dacă nu pot repara baza din cauza dificultăților tehnice?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările specialiștilor de la Școala de Inginerie și Științe Aplicate Harvard John A. Paulson (pe scurt SEAS), din Cambdrige, Massachusetts. De altfel, trebuie subliniat că speciliștii amintiți, în colaborare cu omologi ai lor de la alte centre de cercetare, se ocupă de mai bine de patru ani cu proiectarea habitatelor spațiale care urmează să fie amplasate pe suprafața lunară sau cea marțiană.

În acest caz, spun cercetătorii, este imperios necesară prezența unor roboți. Problema este că roboții industriali, așa cum sunt cei folosiți pentru a asambla piesele unor mașini, sunt specializați pe o singură operațiune. În plus, sunt mult prea mari pentru a putea fi considerați o variantă viabilă. Astfel, este evident că se cer roboți de mici dimensiuni, capabili să execute o gamă largă de operațiuni.

Și exact asta încearcă ei să proiecteze. De fapt, din studiile publicat în revistele IEEE Robotics and Automation Letters și Science Robotics, autorii susțin că sunt foarte aproape de crearea unor astfel de roboți. Din descrierea lor, roboții vor fi dotați cu brațe similare oarecum structurii degetelor umane, coordonate pe trei tipuri de activități. Iar în funcție de activitatea prestată, robotul poate activa una sau mai multe încheieturi.

În prima variantă, robotul poate ține brațele rigide, pentru a putea apuca obiecte mari și pentru a le transporta sau așeza acolo unde este nevoie. În al doilea mod de operare, una dintre cele trei încheieturi este activată, astfel încât robotul să poată manipula obiecte de mai mici dimensiuni fără a le scăpa. Ultimul mod este cel în care toate cele trei articulații sunt activate, pentru a efectua operațiuni de finețe.

Echipa de specialiști nu a menționat încă dimensiunile acestor roboți, însă este de așteptat ca ei să fie de dimensiuni relativ mici, având în vedere că primele module spațiale nu vor fi mai mari decât o casă mobilă. De asemenea, roboții vor fi autonomi, astfel încât să poată întreprinde anumite activități fără a fi ghidați de oameni, sau la indicații minime ale acestora.

Cum contractul cu NASA se apropie de final, cercetătorii au anunțat că vor intra cât de curând în etapa de testare a potențialor roboți. Unul dintre teste, din ceea ce declară autorii studiilor, va consta în simularea unei breșe create în baza permanentă de către un asteroid. În aceeași ordine de idei, roboții vor fi testați în condiții de microgravitație, și vor fi supuși la numeroase teste fizice, care să includă mai multe scenarii.

Dacă totul va merge conform așteptărilor, aceștia ar putea fi primii roboți care vor locui alături de oameni în baza lunară sau/și în cea marțiană.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro