​Oamenii de stiinta incearca de multa vreme sa afle care sunt mecanismele neuronale specifice perceptiei sunetelor muzicale, insa acest lucru a fost descoperit abia de curand de catre cercetatorii in neurostiinte de la MIT. Este vorba despre identificarea unei retele neuronale, ce tine de cortexul auditiv uman, care raspunde in mod selectiv la sunetele pe care oamenii le clasifica drept muzica, dar nu si la alte sunete din mediul inconjurator sau la sunetele articulate ce apartin de limbaj, sunt de parere cercetatorii, conform openculture.com. Constatarea a fost posibila datorita unei noi metode de cercetare conceputa pentru identificarea retelelor neuronale prin intermediul imagisticii prin rezontanta magnetica functionala (fMRI). Folosind aceasta metoda, cercetatorii au identificat sase tipuri de retele neuronale cu functii diferite, printre care se afla si acea retea specifica perceptiei muzicale, dar si un alt set de neuroni care raspund in mod selectiv in cadrul actelor de vorbire, noteaza cercetatorii conform McGovern Institute for Brain Research at MIT.

Perceptia sunetelor muzicaleFoto: captura ecran

"In ceea ce priveste perceptia muzicala, descoperirile noastre sunt notabile, intrucat este pentru prima data cand evidentiem aceste reactii la nivel neuronal," declara Sam Norman-Haignere, doctor in neurostiinte la MIT.

"Descoperirile noastre sunt greu de pus in acord cu ideea ca muzica se bazeaza in intregime pe retelele neuronale optimizate pentru a servi altor functii, intrucat rezultatele noastre arata ca reactiile ce au loc la nivel neuronal sunt specifice perceptiei muzicale," a declarat Nancy Kanwisher, membra a "McGovern Institute for Brain Research" din cadrul MIT.

Pentru a realiza acest studiu, cercetatorii de la MIT au analizat creierul a 10 voluntari in timp ce acestia erau pusi sa asculte 165 de sunete din natura, inclusiv sunete articulate ce fac parte din limbaj si parti muzicale.

Sistemul neuronal de procesare al undelor sonore s-a dovedit a fi dificil de identificat pe harta creierului, in mare parte datorita faptului ca tehnica de imagistica fMRI, care ia fluxul de sange ca indice al activitatii neuronale, masurate in voxeli, prezinta raspunsul brut a sute de mii sau chiar a milioane de neuroni.

Pentru a obtine un raspuns mai detaliat al acestor rezultate, oamenii de stiinta au folosit o tehnica ce modeleaza fiecare voxel sub forma unui amestec de raspunsuri neuronale subiacente.

Cu ajutorul acestei metode, cercetatorii au reusit sa identifice sase tipuri de populatii de neuroni, fiecare dintre ele avand un tipar unic de reprezentare grafica in cadrul experimentelor de perceptie a sunetelor. Astfel, o populatie de neuroni a raspuns, in mod selectiv, mai mult la perceptia sunetelor muzicale, decat la sunetele din mediul natural sau cele articulate.

"Secretul acestei descoperiri a fost noua modalitate de interpretare a datelor obtinute prin fMRI," a declarat Josef Rauschecker, profesor de biofizica in cadrul Universitatii Georgetown din Washington, DC.