Există un număr surprinzător de ridicat de persoane care cred că, să zicem, cineva născut în luna mai nu ar fi compatibil cu cineva care s-a născut în iunie din cauza lucrurilor care se întâmplă cu stelele aflate la trilioane de kilometri distanță față de Pământ, relatează IFL Science.

Constelatiile zodiaculuiFoto: Eckhard Slawik / Sciencephoto / Profimedia Images

Astrologia are de-a face cu planete și stele, așa că sună ca și când ar avea legătură cu știința. De fapt, 29% din americani cred în astrologie potrivit unui sondaj realizat de Pew în 2018 deși există o probabilitate destul de ridicată ca unii dintre ei să o confundă cu astronomia.

În cazul României procentul ar fi de 33,5%, potrivit unui sondaj publicat de Biroul de Cercetări Sociale în luna aprilie a acestui an.

De-a lungul timpului au existat numeroase studii și teste privind afirmațiile făcute de astrologi și zero dovezi în favoarea acestora.

Într-unul din cele mai faimoase exemple ale unor astfel de cercetări, dr. David Voas, un cercetător de la Centrul pentru Recensământ și Sondaje din cadrul Universității Manchester, a analizat statistic „compatibilitatea” în funcție de horoscop.

Acesta este până în prezent cel mai mare test asupra astrologiei realizat vreodată.

Pentru a-și realiza analiza Voas a folosit date de recensământ din Anglia și Țara Galilor cu privire la datele de naștere a 20 de milioane de persoane căsătorite la momentul respectiv.

Nicio corelație între popularitatea astrologiei și lipsa dovezilor științifice

„Dacă există și cea mai mică tendință ca fecioarelor să le placă capricornii, sau ca balanțelor să le placă leii, am vedea acest lucru în statisticile privind căsătoriile”, declara Voas.

„Când ai o populație statistică de 10 milioane de cupluri atunci chiar și dacă o singură pereche dintr-o mie este influențată de stele atunci ai avea cu 10.000 mai multe cupluri decât ar fi așteptat în ceea ce privește anumite combinații de zodii”, explica acesta.

Rezultatele sale au arătat însă că luna nașterii pare să aibă zero efecte asupra alegerii partenerului.

După cum a zis Prince în mod faimos într-una din melodiile sale: „Nu există nicio zodie cu care sunt mai compatibil”.

„Nu există nicio astfel de dovadă: numerele sunt exact cele la care te-ai aștepta să apară pe baza întâmplării”, afirma Voas.

Acesta a notat de asemenea că nu există nicio corelație între popularitatea astrologiei și lipsa de dovezi științifice care să o susțină.

„Entuziasmul pentru crearea de profiluri de personalitate pe baza zodiacului pare să nu fi fost deloc afectată de sutele de studii anterioare care au demontat afirmațiile făcute de astrologie”, declarat Voas.