Inundațiile provocate de ploile torențiale din cel mai sudic stat al Braziliei, Rio Grande do Sul, au provocat moartea a 31 de persoane, iar numărul victimelor ar putea să crească în condițiile în care zeci de persoane sunt date dispărute, informează Reuters citând autoritățile locale.

Inundații în Rio Grande do Sul (Brazilia)Foto: Anselmo Cunha / AFP / Profimedia

Peste 70 de persoane sunt date dispărute și cel puțin 17.000 au trebuit să-și părăsească locuințele din statul care se învecinează cu Uruguay și Argentina. Aproape jumătate din cele 497 de orașe au fost afectate, a anunțat apărarea civilă din Rio Grande do Sul.

În câteva orașe, străzile s-au transformat în râuri, iar drumurile și podurile au fost distruse. Furtuna a provocat și alunecări de teren și colapsul parțial al lui baraj de la mică centrală hidroelectrică.

Un al doilea baraj, în orașul Bento Goncalves, se află în risc de colpas, iar autorităților locale au evacuat locuitorii din zonă.

„Nu este doar o situație critică, este probabil cea mai critică situație cu care s-a confruntat acest stat”, a declarat guvernatorul din Rio Grande do Sul, Eduardo Leite, într-un live pe rețelele sociale.

El a precizat că numărul morților va crește în condițiile în care echipele de salvare nu au avut acces în anumite zone.

Președintele Luiz Ignacio Lula da Silva a mers, joi, în acest stat pentru a vizita regiunile afectate și pentru discuții cu guvernatorul privind eforturile echipelor de salvare.