Nu există nicio îndoială, paradigma formării poporului și a limbii române a fost și a rămas un subiect controversat. Controverse care, de altfel, nu sunt deloc unele noi. Despre continuitatea culturală și lingvistică a populației romanizate la nordul Dunării, despre locul în care a avut loc etnogeneza sa, despre presupuse sale migrații șamd. s-au scris sute de tomuri, mii de studii, fără ca taberele formate în rândul oamenilor de știință să ajungă la un consens.
În acest sens l-am invitat în studioul HotNews pe unul dintre cei mai importanți și influenți cercetători în domeniu, istoricul Florin Curta, specialist în arheologie și istorie medievală est europeană, în prezent Prof. Univ. Doctor în cadrul Universității din Florida, SUA, și membru de onoare al Academiei Române. I-am cerut astfel să ne spună părerea sa cu privire la unele dintre cele mai arzătoare chestiuni legate de tema amintită.
Se poate vorbi despre o continuitate între populația romanizată în timpul ocupației romane la nordul Dunării și valahii din cronicile medievale de mai târziu? Există dovezi ale existenței unei populații locale la nordul Dunării după retragerea aureliană (dacă a fost cu adevărat în perioada aureliană)? Este creștinismul un factor cheie în stabilirea continuității comunităților valahe? Cine sunt valahii? Când apar ei menționați pentru prima dată în cronicile scrise? Cum sunt prezentați? Ce limbă vorbeau? Nu în ultimul rând, unde și când anume are loc procesul de etnogeneză, la nordul sau la sudul Dunării?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care invitatul nostru a încercat să răspundă în interviul pe care ni l-a acordat în mod special cu ocazia Zilei Naționale a României. Ce a avut de spus despre toate astea, puteți afla accesând materialul video.
Principalele idei discutate:
- O prezență umană la nordul Dunării după părăsirea provinciei romane Dacia este incontestabilă, iar aceasta se bazează, bineînțeles, pe izvoare arheologice care atestă fără nicio lipsă de îndoială că avem de-a face cu o locuire atât în interiorul arcului carpatic, cât și în afara lui. Și asta se înșiruie pe mai multe secole, de la momentul părăsirii provinciei respective.
- În ce privește primele mențiuni ale vlahilor, ale unei populații cu această denumire, avem de-a face cu ceea ce se numește un exonim, adică un nume dat populației respective de către oameni din afară. Nu este un nume pe care și l-au asumat ei. Ce este important este că termenul de vlah apare prima dată în legătură cu o populație de la sudul Dunării, din Balcani. Trebuie să așteptăm mult până să vedem acest nume menționat și în izvoare care se referă în mod cert, fără niciun dubiu, la realitățile de la nordul Dunării.
- Faptul că nu toată populația fostei provincii Dacia a plecat la sudul Dunării în timpul retragerii aureliene este dovedit de numărul relativ mare de necropole datate din secolul al III-lea și până în secolul al VIII-lea d.Hr. În plus, ca un singur exemplu, în perioada imediată retragerii amintite avem dovada unor lucrări de fortificare în Sarmizegetusa Regia.
- Valahii vorbeau o limbă de origine latină. Nu e niciun dubiu în privința asta. Și chiar dacă ne-am gândi că ea ar fi fost formată la sudul Dunării, există fenomene de clară proveniență nord-dunăreană la nivelul vocabularului. De exemplu, în special la nivelul pronunției, al foneticii, există elemente care să ateste că populația despre care spuneam mai înainte ar fi vorbit, printre alte limbi, și o formă arhaică a limbii pe care noi o vorbim astăzi.
- În ceea ce privește teza retragerii în munți a populației valahe nord-dunărene, aceasta a fost emisă de A. D. Xenopol cu aproape două secole în urmă. Însă noi nu avem nicio dovadă arheologică a unei astfel de locuiri în munți.
- Există un înțeles medieval târziu, chiar de epoca modernă timpurie, a termenului de vlah. El face referire la prezența unor grupuri din Balcani fără a avea legătură cu etnicitatea. Mai exact, vlahii sunt păstori transhumanți. Iar ei pot fi în esență și vorbitori de o altă limbă decât cea de influență latină. Acest sens profesional al cuvântului a fost și cel care a influențat masiv mai întâi istoriografia de limbă slavă, dar în specia lpe cea de limbă maghiară, pentru a crea portretul românilor ca un popor de păstori transhumanți, care colindă peste tot fără să aibă o patrie a lor. Și așa au ajuns, vezi Doamne, și în teritoriul de astăzi al României.
- Există posibilitatea ca o etnogeneză, în sensul ce adevărat al cuvântului, să fi avut loc la nord de Dunăre ceva mai târziu. Vorbim de etnogeneză, nu glotogeneză. Adică limba română să se fi format mai înainte, dar o identitate etnică separată de cea a migratorilor, pe care, convențional vorbind, o putem numi valahă, să se fi dezvoltat la nord de Dunăre după secolul al XI-lea și nu înainte.
- Termenul de „biserică” este unul extrem de important. Este un cuvânt care, în mod clar, atestă continuitatea. Măcar și pentru faptul că originea lui este cuvântul basilica, iar acest cuvânt nu a dus în celelalte limbi romanice la un fenomen similar celui din limba română. Acest cuvânt preluat în limba română atestă clar o influență din secolul al IV-lea d.Hr.
- Nu există nicio dovadă a migrației slave. Acesta este argumentul fundamental al cercetării pe care am dus-o de 20 de ani și mai bine încoace. Arheologic nu este absolut nicio dovadă a unei migrații slave.
- Unde s-a format poporul român? La nord? La sud de Dunăre? Realitatea este că etnogeneza poporului român are loc și la sud, dar și la nord de Dunăre. Dunărea nu a fost o barieră.
- Se poate reconstitui istoria unui popor, cu eventualele sale migrații, bazându-ne strict pe elemente lingvistice? Categoric nu!
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
3
17
