În anul 1984, un cercetător neo-zeelandez cu origini americane, James Flynn, efectua un studiu pe istoria testelor IQ atunci când a observat o ciudățenie. Anume că, din 1905, anul în care psihologii francezi Alfred Nibet și Theodore Simon creau precursoarele testelor IQ, și până la data efectuării studiului, coeficientul de inteligență al celor testați creștea în medie, cu 0.33% pe an. Mai exact, cu circa 3% la fiecare deceniu.

Ilustrare a creierului umanFoto: Callista Images / ImageSource / Profimedia

Flynn a refăcut analizele, a căutat date din 20 de țări diferite, și toate arătau același lucru. Creșterea era una globală, constantă, cu ritm de metronom, iar zecile de teste care au urmat, efectuate independent de către alți cercetători au confirmat ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de Efectul Flynn. Și nu, nu există o explicație generală acceptată cu privire la cauzele efestui efect.

Ascultă pe Spotify:

Unul dintre cele mai frapante aspecte legate de Efectul Flynn a fost tocmai constanța sa. Pe durata a aproape 90 de ani, de la începutul secolului al XX-lea și până în anii 80-90, coeficientul de inteligență a crescut constant, gradual, fără să se oprească și fără să oscileze.

Însă lucrurile au luat o turnură neașteptată în ultimele decenii. Mai exact, de pe la finalul secolului al XX-lea, coeficientul de inteligență obținut în urma clasicelor teste IQ a început să scadă. Iar scăderea nu este una constantă. Mai degrabă, este vorba de 0,5 până la 2 procente per deceniu, în unele cazuri chiar 6 procente. Este, în schimb, pentru prima dată când se înregistrează așa ceva.

Ascultă pe Anchor:

Întrebare cea mai importantă este legată de modul în care se traduce informația asta? Devenim mai proști? Suntem sub nivelul de inteligență al părinților și bunicilor noștri care au trăit din plin efectele constantei Flynn? Dacă au mai existat astfel de oscilații de-a lungul istoriei, nu avem cum să știm, pentru că nu le-a documentat absolut nimeni. Și atunci, este normal acest trend negativ al Efectului Flynn?

La astfel de întrebări ne-am propus să răspundem în acest nou serial din seria de podcasturi dedicate evoluției umane și mai ales lunii în care îl aniversăm pe naturalistul britanic, Charles Darwin. Mai multe puteți afla accesând materialul audio.

Story: Adrian Nicolae | Audio: Adi Iacob

Sursă foto: Callista Images / ImageSource / Profimedia