Faptul că Războiul Rece s-a desfășurat în paralel cu faimoasa cursă spațială dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, ba chiar că s-au întrepătruns puternic, este unul binecunoscut. Nu este un secret că, încă de la finalul celui de al doilea Război Mondial, și rușii, și americanii, se dăduseră peste cap pentru a captura oamenii de știință naziști, implicit proiectele acestora, care duseseră la crearea primelor motoare cu reacție și a rachetelor V2, primele rachete balistice cu rază lungă de acțiune.

Istorii Bizare: Cum a eșuat planul ca rușii și americanii să pășească împreună pe LunăFoto: DETLEV VAN RAVENSWAAY / Sciencephoto / Profimedia

Astfel, cucerirea spațiului cosmic a venit ca un efect sine qua non al cursei militare și tehnologice dintre cele două superputeri. Rușii au avut, așa cum știe toată lumea, un start mai bun. În mai 1957, ei lansau Sputnik, primul satelit de pe orbita Terrei. După nici o lună, Sputnik 2 ducea în spațiu cățelușa Laika, într-o călătorie care nu mai implica și recuperarea în viață a pasagerului patruped. Dar partea asta s-a aflat după mai bine de 40 de ani. Erau însă pași spre ceea ce însemna trimiterea primului om în spațiul cosmic, dar și o etalare de forță.

În condițiile date, americanii fuseseră cuprinși de panică. Nu doar că rușii le-o luaseră înainte, dar faptul că ar putea fi învinși, că adversarii geopolitici le luau fața, a dus la o veritabilă isterie și paranoie națională. Iar în situația asta, printre altele, o prioritate zero a devenit Luna. Da, acea Lună!

Ascultă pe Spotify:

Pentru asta, SUA și nou creata Agenție Spațială Americană, NASA, trebuiau să trimită măcar un om acolo. Și musai înaintea sovieticilor. Alți concurenți oricum nu prea erau pe lista pretendenților la aselenizare. Problema americanilor era însă alta. Datele furnizate de serviciile secrete arătau că URSS-ul va trimite un om în spațiu. Clar i-ar fi bătut și aici. Apoi, sovieticii puseseră ochii și pe Lună. Era o cursă contra-timp. Pentru a afla cum au vrut americanii să cucerească Luna, nu trebuie decât să dați click pe clipul video pentru a urmări un nou episod din sezonul 2 al podcasturilor Istorii Bizare.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

Muzică: Epidemic Sound | Imagine: DETLEV VAN RAVENSWAAY / Sciencephoto / Profimedia (Edited)