India a lansat cel mai ușor satelit trimis vreodată pe orbită. Cântărind doar 1.26 kg, Kalamsat- V2 a fost făcut de studenții care lucrează la o firmă pentru educație spațială, relatează BBC .

Satelitul va ajuta operatorii de radio și ,,va inspira elevii să devină oameni de știință și ingineri în viitor”, susține agenția spațială a Indiei.

Organizația pentru Cercetare Spațială din India (Isro) a lansat satelitul de la centrul spațial Sriharikota.

Kalamsat- V2 nu este doar cel mai ușor satelit trimis pe orbită, dar este și primul satelit construit de o firmă indiană privată și lansat de Isro.

Prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, a fost printre primii care a felicitat agenția spațială și studenții pentru lansarea încununată de succes.

Satelitul va servi ca un satelit de comunicare pentru transmisii radio, o formă de comunicare wireless folosită de amatori pentru scopuri non-comerciale.