Cu imaginație, răbdare și minuțiozitate, japonezii fac o mare descoperire cu o echipă mică / Tot ei, cei lipsiți de resurse minerale, încep studiul geologic al asteroizilor / Prima sondă privată care se va așeza pe Lună beneficiază de sprijinul filantropic al unui miliardar
A fost găsită veriga lipsă din lanțul evoluției (a planetelor, nu a oamenilor). Pentru prima oară, astronomii au detectat un corp cu raza de 1,3 km la marginea Sistemului Solar. Existența unor corpuri cu dimensiuni kilometrice fusese prezisă de mai bine de 70 de ani, ele constituind un pas important în procesul de formare a planetelor, de la amalgamul inițial de gheață și praf la corpurile cerești pe care le vedem azi.
Centura Edgeworth-Kuiper este o aglomerare de mici corpuri cerești localizate dincolo de orbita lui Neptun, cel mai cunoscut dintre aceste corpuri fiind Pluto. Se crede că sunt rămășițe din timpul formării Sistemului Solar. În timp ce corpurile mici, ca asteroizii din interiorul sistemului, au fost modificate de radiația solară, coliziuni și gravitația planetelor, corpurile din întunecata și îndepăratata centură Edgeworth-Kuiper păstrează condițiile inițiale ale Sistemului Solar.
Astronomii le studiază pentru a învăța despre începuturile procesului de formare a planetelor. Dar ele sunt prea mici și îndepărtate pentru a putea fi observate direct chiar și de cele mai performante telescoape. Astfel că o echipă de cercetare condusă de Ko Arimatsu la Observatorul Astronomic Național al Japoniei a apelat la o tehnică cunoscută drept „ocultație”: monitorizarea unui număr mare de stele și observarea umbrei unui corp care trece prin fața uneia dintre ele. Echipa OASES (Organized Autotelescopes for Serendipitous Event Survey) a plasat două telescoape mici (28 cm) pe acoperișul unei școli de pe insula Miyako și a monitorizat aproximativ 2.000 de stele timp de 60 de ore.
Analizând datele, echipa a descoperit un eveniment constând din umbrirea unei stele de către un obiect cu raza de 1,3 km din centura Edgeworth-Kuiper. Detecția a indicat că numărul obiectelor kilometrice de pe centură este mai mare decât se credea, ceea ce sprijină teoria că planetele provin din acumulări lente în asemenea corpuri, urmate de contopirea lor pe parcurs.
Imaginea corpului ceresc, văzută de un artist (Foto: Ko Arimatsu)
Arimatsu explică: „Este o mare victorie pentru proiectele mici. Echipa noastră a avut un buget de 0,3% din cel al unui mare proiect internațional. Nu am avut bani nici măcar pentru a construi o cupolă care să protejeze al doilea telescop! Ne-am descurcat totuși ca să facem o descoperire imposibilă pentru proiectele mari. Acum, când știm cum funcționează sistemul nostru, vom studia centura Edgeworth-Kuiper mai în amănunt. Dincolo de ea, avem privirile ațintite și spre Norul Oort, încă nedescoperit”.
Cercetarea a fost posibilă cu sprijinul școlii din Miyako și al comunității locale din Miyakojims-shi. (Science Daily)
Sonda japoneză Hayabusa 2 colectează prima mostră de pe asteroidul Ryugu. Prima tentativă fusese planificată pentru octombrie 2018, dar a trebuit să fie amânată deoarece suprafața lui Ryugu s-a dovedit a fi mai neregulată decât se credea. Terenul presărat cu bolovani a obligat echipa de control a misiunii să țintească un cerc cu diametrul de 6 metri de pe asteroid și să dirijeze precis aterizarea. Joi, la ora 23:00 GMT, ei au anunțat că manevra precisă a reușit. După ce a atins asteroidul, sonda a tras un glonț de 5 grame din tantal pentru a dizloca particule din suprafață și a le colecta cu instrumentul special.
Hayabusa 2 și-a fotografiat propria umbră (Foto: Hayabusa, JAXA)
Apoi a început să se înalțe. Imaginea de mai sus a fost surpinsă de camera de pe navă în timpul ascensiunii. Se pot vedea umbra sondei spațiale și urmele lăsate de suporții săi.
Echipa de control plănuiește să mai preleveze două mostre înainte de revenirea sondei pe Pământ. A treia va fi cea mai distructivă, folosind explozive pentru a săpa un crater pe asteroid și a preleva material de sub suprafață. Rezultatele vor reprezenta un mare interes pentru companii care speră să facă minerit pe asteroizi în căutarea de resurse valoroase. (New Scientist)
Israelul trimite prima sa navă spațială spre Lună. Morris Kahn, un antreprenor software din Israel, a aflat despre o echipă de tineri ingineri din țara sa care doreau să facă un modul lunar rorbotic și să câștige premiul de 20 de milioane de dolari. Era un plan ambițios. Numai guvernele cu trezorerii imense trimiseseră nave spațiale pe suprafața Lunii: Statele Unite, fosta Uniunea Sovietică, China. Dar Kahn și-a imaginat că echipa ar putea avea tupeul să o facă: „I-am întrebat dacă au ceva bani și m-au întrebat ʼce-s ăia?ʼ. I-am chemat la birou să le dau 100.000 de dolari, fără alte întrebări”.
Echipa, denumită SpaceIL, a estimat inițial că va trebui să adune mai puțin de 10 milioane de dolari. Un deceniu mai târziu, cheltuiseră cam 100 de milioane. Peste 40 de milioane erau din banii lui Kahn și celelalte fuseseră adunate de la prieteni și firme. „Nu prea mi-am imaginat cât de mult mă voi implica și ce responsabilitîți îmi voia asuma”, își amintește Kahn.
Joi seara, nava lui SpaceIL, numită Beresheet – un cuvânt ebraic însemnând „La început” – a decolat la bordul unei rachete SpaceX. Îi vor trebui două luni să ajungă la Lună, iar aterizarea va fi partea cea mai dificilă. Dar dacă va reuși va fi prima sondă finanțată din bani privați care o va face. SpaceIL nu va câștiga marele premiu Lunar X de 20 de milioane de dolari de la Google, lansat în 2007 pentru a încuraja întreprinderi private să dezvolte noi tehnologii de zboruri spațiale. Competiția a fost abandonată în ianuarie 2018, după ani de amânări ale termenului fără a fi desemnat un câștigător.
Beresheet are 1,50 m și cântărește 590 kg (Foto: SpaceIL)
Dar Kahn a spus că nu a fost niciun moment vorba despre bani: „A fost pur filantropic. Am vrut să dovedim ceva – că o putem face”. Kahn este un întreprinzător israelit sud- african și cofondator al lui Amdocs, care face software pentru managementul firmelor telecom. Forbes îi estimează averea netă la un miliard de dolari, dar el glumește că atunci când ești bogat cu adevărat nu știi exact câți bani ai. Când i-a întâlnit pe fondatorii lui SpaceIL, nu știa prea multe despre călătoria în spațiul cosmic și despre reputația ei de a necesita volume astronomice de bani și timp. Dar Kahn spune că acesta a fost un lucru bun: „Când mi-am dat seama, era prea târziu. Eram mult prea implicați”. (CNN Business)
19
1
