NASA a anunţat cum plănuieşte dezvoltarea bazelor umane pe Lună

de I.B.     HotNews.ro
Duminică, 5 aprilie 2020, 0:43 Science - Spatiul


Luna
Foto: Pixabay.com
Agenţia a dat publicităţii un plan care detaliază etapele prin care încearcă să construiască infrastructura necesară pe Lună pentru ca oamenii să poată întreprinde investigaţii ştiinţifice de durată pe satelitul natural al Pământului, potrivit Mediafax.

Programul Artemis al Agenţiei Spaţiale Americane (NASA) intenţionează să ducă oameni pe Lună cu scopul de a-i ajuta să se stabilească acolo.

Cei de la NASA intenţionează să se concentreze asupra a trei elemente cheie care ar putea să asigure prezenţa de durată a omului pe suprafaţa lunară, arată un “Plan pentru explorare şi dezvoltare lunară” dat publicităţii săptămâna trecută.

În primul rând se are în vedere construirea unui vehicul de teren lunar care să fie folosit pentru scurte deplasări de echipajele instalate pe Lună. Apoi este vizată proiectarea unei platforme mobile capabilă să ofere siguranţă pentru călătorii mai lungi, călătorii care ar putea dura până la 45 de zile.

De asemenea este discutată şi posibilitatea construirii unor adăposturi pe suprafaţa planetei, care ar putea adăposti până la patru astronauţi în acelaşi timp. Platforma mobilă pentru călătorii lungi şi staţia spaţială Getaway ar fi principalele baze de operaţiuni pentru persoanele care nu sunt implicate în operaţiunii curente pe suprafaţa Lunii.

”Americanii se vor întoarce pe Lună în 2024. După această aselenizare din 2024, vom asigura o prezenţă susţinută strategică la Polul Sud al Lunii, numită Tabăra de bază Artemis. Activitatea noastră la Tabăra de bază Artemis în deceniul care va urma va asigura dezvoltarea unei activităţi ştiinţifice şi economice pe Lună ca şi primele misiuni umane pe Marte, după 2030.

Cei de la NASA arată că rover-urile robotizate ar putea să fie elementele esenţiale în infrastructura lunară, fiind necesare nu doar pentru culegerea de date şi materiale necesare în cercetare ci şi în dezvoltarea resurselor de producţie pe baza cărora se poate asigura prezenţa umană îndelungată pe Lună, de la asigurarea apei şi a combustibilului până la producerea oxigenului.




Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5884 vizualizari

  • -17 (21 voturi)    
    Când are de gând NASA sa pună primul om pe Luna? (Duminică, 5 aprilie 2020, 2:56)

    simplex1 [utilizator]

    Pana la baze lunare NASA trebuie sa aterizeze măcar un om pe satelitul natural al Pământului.

    Ziaristul Bart Sibrel i-a intervievat pe câțiva astronauți și aceștia s-au făcut de ras dându-se de gol și recunoscând implicit ca de fapt nu au fost pe Luna sau în jurul ei:

    Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=mhTqrSX5N4M

    Același lucru se poate spune despre Frații Wright. Aceștia au zburat prima data în 1908. Avioanele lor din 1903-1905 sunt simple minciuni.

    Citiți cartea (este free): "The Wright brothers’ patents and their low importance for aviation" ( http://wright1903dec17.altervista.org/Wright-patents.htm )
  • -13 (21 voturi)    
    Au ei atita forta tehnologica? (Duminică, 5 aprilie 2020, 5:13)

    Sparafucile [utilizator]

    Cu siguranta ca pot produce toate echipamentele alea de care au nevoie pe Luna. Ventilatoare sa nu-i pui sa produca...


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by