INTERVIU​

Cum au descoperit gălățenii o stea aflată la 13.600 ani lumină depărtare, pe care au numit-o „Galați V15”

de Sebastian Jucan     HotNews.ro
Vineri, 26 iunie 2020, 11:13 Science - Spatiul


Gabriel Neagu
Foto: Arhiva personala
​Galați V15 e numele ultimei stele botezate după orașul de pe malul Dunării. V fiindcă e o stea variabilă, 15 fiindcă e a 15-a stea descoperită de echipa de la Observatorul astronomic din Galați. Doi dintre membrii ei mi-au explicat cum se descoperă o stea și cum e să faci astronomie în România.

Info pe scurt:

  • Galați V15 nu este prima stea variabilă descoperită de Observatorul astronomic din Galați și colaboratorii echipei gălățene dar e cea mai importantă
  • Steaua variabilă Galați V15 este un sistem format din două stele care orbitează în jurul centrului comun de masă.
  • În România este necesară realizarea unui observator astronomic performant care să fie amplasat într-o zonă montană departe de poluarea luminoasă
  • Majoritatea tinerilor pasionați de astronomie pleacă la studii în străinatate

În timp ce Elon Musk scrie istorie cu SpaceX și China tocmai a anunțat că și-a pus în orbită ultimul satelit din propriul sistem de navigație BeiDou-3, în România tocmai am aflat că laserul de la Măgurele nu a fost inclus în niciun experiment și a pierdut finanțarea europeană, cercetătorii cerând demiterea actualului director al Institutului.

Sigur, ar fi absurd să ne comparăm noi cu China sau ce face SpaceX dar nu cred că ar fi deplasat să încercăm să nu ne batem joc de unul de puținele proiecte majore (ca să nu zic singurul) pe care le avem în domeniul științific și noi. Însă mai grav este că în timp ce toate statele cu măcar o urmă de viziune investesc în știință și tech, unde sunt joburile viitorului pentru oameni înalt calificați, la noi nu există niciun plan coerent, sau măcar un plan de orice fel, în această direcție iar învățământul românesc se scufundă tot mai mult de la an la an.

Dar mereu există și excepții de la regulă și oameni care reușesc lucruri mișto iar în România o parte din aceștia sunt la Galați și au anunțat recent descoperirea stelei Galați V15.

Am vorbit cu doi dintre membrii echipei care a reușit acest lucru pentru a afla cum se descoperă o stea și cum văd ei că se raportează publicul din România la astronomie.

Ovidiu Tercu este muzeograf și astronom, coordonator al Compartimentului Planetariu/Observator astronomic din cadrul Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi iar Gabriel Neagu e elev în clasa XI-a la Liceul “Carol I” din Galați și astronom amator, membru al Astroclubului ”Călin Popovici” din Galaţi.


Steaua Galați V15

Galați V15 este a 15-a stea descoperită de Observatorul astronomic din Galați. Cum ați ajuns în acest punct?

Ovidiu Tercu: Am început activitatea de survey fotometric în vara lui 2012 sperând inițial să descoperim exoplanete, adică planete din afara sistemului nostru solar. Din păcate, nu am reușit acest lucru dar am avut mai mult succes cu descoperirea de stele variabile.

După această reușită am continuat de-a lungul anilor împreună cu mai mulți membri ai Astroclubului „Călin Popovici“ din Galați căutarea stelelor variabile.

Toată activitatea de la Observatorul astronomic din Galați în domeniul cercetării științifice și al educației s-a realizat în echipă, iar un motiv de mândrie pentru noi este că din aceasta au făcut parte de-a lungul timpului foarte mulți elevi și studenți. Descoperirea celei de-a 15-a stele variabile este foarte importantă pentru observatorul nostru, deoarece am reușit acest lucru în urma survey-ului fotometric realizat în nebuloasa IC 1396.

Deși nu este prima stea variabilă descoperită de Observatorul astronomic din Galați ea este una importantă pentru noi întrucât descoperirea unei stele în dreptul unei nebuloase este mai dificilă și ne-am dorit de mult timp acest lucru.

Care e procesul prin care este descoperită o stea?

Gabriel Neagu: Stelele variabile se descoperă în urma activității de survey fotometric, ceea ce înseamnă fotografierea repetată a unei zone de pe cer pe parcursul mai multor nopți. Urmează analiza imaginilor pentru a observa o variabilitate în strălucire a stelelor care se găsesc în câmpul fotografiat.

În momentul în care identificăm o astfel de stea se verifică în ce cataloage este prezentă, iar în cazul în care constatăm că această stea variabilă nu este descoperită începem procesul de măsurare a fluxului de lumină în fiecare imagine pentru a observa variața acestuia în timp

După această etapă urmează analiza curbei de lumină, prin intermediul căreia determinăm minimul și maximul strălucirii stelei, dar și perioada de variabilitate.

Cum este recunoscută descoperirea unei stele de către comunitatea astronomică internațională?

Gabriel Neagu: Toate aceste date științifice sunt necesare pentru a raporta aceasta nouă stea variabilă către Asociaţia Americană a Observatorilor de Stele Variabile (AAVSO - American Association of Variable Stars Observers), unde este inclusă în baza de date internaţională a stelelor variabile.

După ce acestea sunt comunicat AAVSO un specialist de la această organizație verifică datele trimise iar dacă analiza datelor este corectă steaua este inclusă în baza de date Variable Star Index (VSX).


Ovidiu Tercu

Ce cunoașteți momentan despre steaua Galați V15?

Ovidiu Tercu: Steaua variabilă Galati V15 este în constelația Cefeu, la aproximativ 13.600 ani-lumina departare, în dreptul nebuloasei IC 1396, care se găsește la 2.400 de ani-lumină.

Steaua variabilă Galati V15 este un sistem format din două stele care orbitează în jurul centrului comun de masă. Aceste stele ale sistemului binar au suprafeţele în contact şi se deformează reciproc, având forme elipsoidale datorită atracţiei gravitaţionale şi a rotaţiei rapide.

Ce înseamnă că o stea are luminozitatea variabilă?

Gabriel Neagu: Variația luminozității unei stele poate avea mai multe cauze. Unele stele variază în strălucire din cauza unor fenomene fizice care au loc în interiorul acestora. Variația strălucirii la unele stele poate apărea și din alte cauze cum ar fi prezența unor nori de praf și gaze sau a petelor pe suprafața stelei sau altele, domeniul stelelor variabile fiind foarte vast.

În alte situații, cum este și cazul stelei Galați V15, avem două stele care se învârt în jurul centrului comun de masă, eclipsându-se reciproc, lucru care duce la observarea unei variabilități.

„Foarte mulți elevi din România au adus medalii la olimpiadele internaționale de astronomie și astrofizică”



Se confruntă astronomii români cu probleme pentru care cei din alte țări nu trebuie să-și facă griji?

Ovidiu Tercu: În România este necesară realizarea unui observator astronomic performant care să fie amplasat într-o zonă montană departe de poluarea luminoasă a marilor orașe, această investiție nefiind foarte mare pentru posibilitățile țării noastre.

Avem tineri pasionați de astronomie și astrofizică care cu siguranță și-ar dori să lucreze într-un asemenea observator. Așa cum probabil știți, foarte mulți elevi din România de-a lungul timpului au adus numeroase medalii la olimpiadele internaționale de astronomie și astrofizică.

Din păcate, majoritatea tinerilor pasionați de astronomie pleacă la studii în străinatate și tot acolo își îndeplinesc visul, de a lucra în domeniul astronomiei.

Cum credeți că se raportează publicul din România la astronomie?


Gabriel Neagu

Ovidiu Tercu: Observatorul Astronomic din Galați este un observator public și educațional, iar mulțumită acestui lucru pot să vă împărtășesc experiența mea de 17 ani în domeniul educației prin astronomie.

Mă bucur foarte mult că tinerii sunt interesați de știință și în mod special de astronomie. Acest interes nu a scăzut în ultimii ani, ci aș spune că, dimpotrivă, vedem o creștere constantă a interesului față astronomie.

La Observatorul din Galați avem un astroclub, iar în fiecare an organizăm o tabără și o școală de vară de astronomie. Pe lângă aceste activități, tinerii pasionați de domeniul cercetării științifice lucrează cu mine atât în cadrul observațiilor astronomice nocturne, cât și la analiza datelor.

Pentru elevii care participă la olimpiadele de astronomie și astrofizică există un program educațional pentru pregătirea probei practice a acestei olimpiade. În acest moment mai mulţi membri ai astroclubului gălățean sunt studenţi la diferite universităţi din lume, unde studiază astronomie şi astrofizică sau sunt doctori în acest domeniu, lucrând ca astronomi profesionişti.


Observatorul astronomic din Galați

Un domeniu foarte popular în astronomie în acest moment este „vânătoarea” de exoplanete. Merge și Observatorul astronomic din Galați pe această pistă?

Gabriel Neagu: În anul 2012 s-au observat pentru prima dată în România tranzitele unor planete extrasolare la Observatorul Astronomic din Galați, acesta deținând o gamă largă de echipamente care ne permit observarea de exoplanete prin metoda tranzitului.

De-a lungul anilor s-a încercat și descoperirea de exoplanete folosind instrumentele din dotare dar fără niciun rezultat. În această primăvară am început o colaborare privind confirmarea de la sol a unor posibile exoplanete observate cu Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS), o misiune spațială a NASA destinată descoperirii de exoplanete prin metoda tranzitului pe o suprafață de 400 de ori mai mare decât a telescopului spațial Kepler.

Echipa care a realizat descoperirea stelei variabile Galati V15: Ovidiu Tercu – coordonatorul Observatorului astronomic Galaţi, Gabriel Neagu și Dominic Zlat, membrii ai Astroclubului ”Călin Popovici” din Galaţi, Gabriel Murawski din Polonia de la Stacja Obserwacji Tranzytów Egzoplanet w Suwałkach (SOTES) Sam Deen din SUA de la Northern Arizona University




Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















9105 vizualizari

  • +18 (26 voturi)    
    Bravo (Vineri, 26 iunie 2020, 12:20)

    toni_uk [utilizator]

    Mult succes in continuare!

    Daca statul roman continua la fel-nicio investitie in educatie si cercetare-dezvoltare, Romania va deveni cea mai mare producatoare de forta de munca in agricultura din Europa!
    • -2 (22 voturi)    
      Ti-am dat un vot pozitiv, (Vineri, 26 iunie 2020, 14:19)

      clint [utilizator] i-a raspuns lui toni_uk

      dar totusi, cred ca noi, romanii, ar trebui sa incepem cu gunoaiele din jurul nostru si abia apoi sa vedem ce mai e pe cer. Descoperirea stelei aceleia, in afara de o "victorie" de palmares, nu ne ajuta cu nimic.
      Sa fie clar, cand un roman ne scoate o clipa din anonimat, il idolatrizam, vezi masina facuta din piese de Lego de "geniul" din Carpati, dar sa stii ca aceste "victorii" nu sunt atat de relevante pentru noi, pentru ce traim aici in tara asta. Cred ca sunt multe stele pe cer, sa iti alegi una ne-cartografiata, nu cred ca e asa mare smecherie.
      Sa fim seriosi, sunt telescoape mai puternice pe lumea asta, de ce nu au descoperit-o altii? Fiindca nu a fost cel mai important lucru de pe lumea asta.
      Ar fi bine daca romanii ar intelege toate aceste amanunte, altfel vom ramane un popor plin de "eroi" idolatrizati si intangibili, pe care daca i-au lua la bani marunti, nu sunt asa de mari eroi, in tot cazul, dupa ei nu ramane nimic in afara de "vitrina lor de trofee", pasamite au tras pentru ei, nu au dat nimanui nimic si nu tras restul poporului dupa ei ( Tiriac like ), asa cum se intampla in tarile civilizate unde cei 5-7% din cei cu adevarati inteligenti sunt lasati sa ii traga si pe ceilalti dupa ei. Asa ca noi ne afundam in gratare, manele si tot cu WC-ul in curte ramanem, insa ne mandrim asa, rotofei ca "o avem" pe Simona Halep si altii ca ea...
      • +5 (19 voturi)    
        stele :) (Vineri, 26 iunie 2020, 15:38)

        Neagu Simona [anonim] i-a raspuns lui clint

        De ce trebuie sa fiti rautacios?De ce nu incurajati activitatile pe care copii din clubul de astronomie din Galati le desfasoara in timpul liber?Ar fi mai bine sa umble hai-hui pe strazi,sa bea,sa fumeze,etc?
        • +4 (6 voturi)    
          De unde atitudinea asta de a baga pumnul in gura ? (Vineri, 26 iunie 2020, 19:43)

          clint [utilizator] i-a raspuns lui Neagu Simona

          Daca era vorba despre educatia copiilor, crezi ca spuneam ceva de ei ? Si oricum despre ei am scris, ci despre cum sunt perceputi de restul societatii.

          E un raspuns (stereo)tipic romanesc asta: "decat sa se drogheze, mai bine sa ii punem sa reinventeze roata". Arata cat de "optimisti" suntem de fapt cu privire la odraslele noastre ;).
          • +3 (5 voturi)    
            Nu te supara (Vineri, 26 iunie 2020, 22:33)

            Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui clint

            Dar te autocontrazici: daca un om de stiinta ar asculta mereu "despre cum sunt perceputi de restul societatii" nu ar mai fi inventat roata. Cand te apuci de astronomie iti asumi imaginea unui singuratic, activ noaptea si care doarme ziua, inconjurat de carti, eventual intr-o incapere presurizata si cu oxigen suplimentar la 4500 m altitudine. EXACT in acelasi mod in care un cizmar se vede lucrand inconjurat de pantofi, un brutar de paini, un macelar de cadavre. Dar oare despre macelar ce crede lumea?!?

            Si inca ceva: daca tu crezi ca parintii i-au pus pe acesti copii sa invete astronomia, imi pare rau sa spun, dar nu cred ca ai o pasiune. Cand m-am apucat si eu ca amator de astronomie din CONTRA, parintii mi-au spus ca in Romania as muri de foame ca astronom. Iar astronomia mea nu a devenit o meserie ci a ramas la faza de amatorism (ce-i drept, e un amatorism ciudat in sensul ca nu ma uit la poze, nu fac observatii ci citesc articole care de cele mai multe ori au un aparat matematic complex). Meseria imi e alta. M-a ajutat astronomia in viata cu ceva? Da, in doua puncte: sa inteleg lumea fizica din jur la scala extrem de mare si in viata de zi cu zi cand am nevoie de matematica in meseria mea, un calcul diferential e net mai simplu decat ce citesc in articole. Deci m-a ajutat. Si sincer, nu am nevoie de nimeni ca sa isi exprime parerile sau viziunile despre pasiunile mele. Este timpul meu, este energia mea.

            PS: Daca vei studia in domeniul IT despre propagarea semnalelor in telecomunicatii (de la telegraf la fibra optica si de la spark-gap radio la WiFi 6) sau te vei uita la cum se stocheaza datele pe diverse medii de stocare (disc, banda in special) vei constata ca este o plicticoasa reinventare a rotii. Mereu si mereu mai buna. Iar faptul ca ai inlocuit un fir metalic cu o banda de plastic pe care scrii semnal magnetic, dpdv stiintific e irelevant. Tie insa iti ofera acei giga/tera de care aveai atata nevoie.
          • +4 (4 voturi)    
            Adaug ceva (Vineri, 26 iunie 2020, 22:37)

            Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui clint

            Stii care e motivul principal pentru care un HDD din anii 70 avea capacitate 2 MB si unul de azi are capacitate 2 TB? Hai sa iti spun: tehnic inginerii au fost capabili sa coboare capul de citire-scriere magnetic mai aproape de discul in miscare. Da, ok, mai sunt si niste algoritmi de interpretare a schimbarilor de flux magnetic, dar acei algoritmi sunt doar soft. In rest nu e nici o diferenta intre un HDD de acum 60 de ani si unul de azi. Diferenta e ca in anii 70 distanta era de 0.2 mm in timp ce azi e de cativa microni. Asta face campul magnetic mai focalizat pe suprafata si deci deschide posibilitatea inghesuirii mai multor date (deci de crestere a densitatii). Banal, nu?
      • +12 (14 voturi)    
        Ți-am dat un vot negativ, (Vineri, 26 iunie 2020, 17:24)

        oigen [utilizator] i-a raspuns lui clint

        dat totuși, cred că tu, ar trebui să ieși un pic din atitudinea asta materialistă, a lui "dar mie ce îmi iese din asta?"

        "Nu-ți iese nimic", pentru că în cazul de față e vorba de educație, de cunoaștere, de spirit de cercetare, de muncă...

        Sunt sigur că echipa e foarte mândră de descoperire, mai ales cei tineri.. și îi felicit din toată inima! La cât mai multe bucurii!!

        Iar tu, cred că ești o persoană tristă... și că ți-ar prinde bine să te uiți mai des la cer.... să mai iei câte o pauză...
        • +6 (8 voturi)    
          Eu am telescopul meu si sunt pasionat (Vineri, 26 iunie 2020, 20:07)

          clint [utilizator] i-a raspuns lui oigen

          cat de cat de astronomie. Dar in loc sa intelegi ce vreau sa spun, bagi si tu pumnul in gura atat de "romaneste"...

          In lumea asta in care traim, cunoasterea si stiinta sunt minunate, dar exista o chestie care romanului ii scapa de multe ori: relevanta. In ziua de azi, daca faci lucruri irelevante, mai bine nu le mai faci. Daca faci smartphone-ul care era in top acum 5 ani, nu ti-l mai ia nimeni nici daca il dai pe gratis. Bine, pentru noi, invatati sa fim gadilati la orgoliu cu chestii gen "avem industrie", "facem si noi chestii aici", probabil ca ar fi mare chestie si asta. De exemplu multi spun "buna si Catedrala, mai bine decat sa fure aia banii".
          Ce sa zic, altii faceau catedrale prin anii 1500.

          Asta arata felul deficitar in care inca ne raportam la stiinta si cunoastere si credem ca orice e mai bun decat nimic. Gresit. Daca nu ai impact sau relevanta, "orice" = "nimic". De aia a murit industria, cercetarea pe la noi, altfel plina de "eroi". Asa ca mai usor cu acuzatiile de materialism. Pentru lipsa unora de viziune, dar orgolii desarte, platim azi cu varf si indesat.

          Si inca o chestie, poate intelegi asa: stateam de vorba cu niste israelieni si ei se laudau: noi am inventat ( printre altele ) rosia cherry. Cea pe care o mananca o lume intreaga. Eu ce trebuia sa ii pun pe masa "la schimb", pe Hagi si Halep, olimpicii de la mate sau adevarul despre noi, despre invatamant, cercetare, sport ?

          Stiu si ce o sa raspunzi: Paulescu cu insulina ( desi probabil ca nu stii ca fost cam antisemit deci mai bine nu ), H. Coanda ( desi a trait mai mult pe afara si nu stiu daca e "al nostru" ) samd. Oricum, in ultimii 30 de ani, desi am dat olimpici pe banda, nu am facut nimic pe aici, decat low cost pentru altii si perdele de fum ca articolul de fata.

          Despre tinerii din articol nu imi fac probleme, se vor realiza afara mai ales daca vor ajunge sa faca lucruri relevante cu adevarat. Idolatria asta a presei, a noastra, ma tem ca ii strica mai mult.
          • +4 (4 voturi)    
            Si eu as putea avea telescopul (Vineri, 26 iunie 2020, 22:19)

            Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui clint

            Insa din ce in ce mai putin ne permitem sa avem si cerul suficient de intunecat pentru observatii. Din pacate poluarea luminoasa este omniprezenta in zona mea.
          • 0 (6 voturi)    
            Nu te supara (Vineri, 26 iunie 2020, 22:41)

            Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui clint

            Dar aflat la masa cu colegii tai israelieni, nu pot sa nu ma intreb de ce nu ai rupt pisica si nu ai pus pe masa realizarile tale?
          • +1 (7 voturi)    
            Bați câmpii... în continuare. (Vineri, 26 iunie 2020, 23:39)

            oigen [utilizator] i-a raspuns lui clint

            Articolul nu este nici o "perdea de fum", nu face nicio "idolatrie". Doar prezintă o informație și un interviu - ambele pe care le apreciez.

            Nimeni "nu ți-a băgat pumnul în gură". Doar ți s-a atras atenția după ce ai minimizat grosolan activitatea celor din Galați, pe care o faci "irelevantă" și care "nu e mare șmecherie". TU ești cel care decide asta?? Cine ești tu?

            Se pare că ai o mare problemă - uitatul în ograda vecinului (vecinei?). Și se pare că pentru asta folosești telescopul.... Îndreptă-l mai bine spre cer sau spre tine chiar...
      • +5 (9 voturi)    
        Ai si nu ai dreptate (Vineri, 26 iunie 2020, 21:14)

        Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui clint

        Judecand in termeni strict absoluti nu am ce spune decat ca AI DREPTATE.

        Dar viata nu este doar in termeni absoluti. Cand joci tenis cu copiii ce castigi? Ce castiga lumea? Cand te uiti la TV ce castigi si ce castiga lumea? Cand colectionezi timbre? Cand faci castele de nisip? Imi vei spune: pai ma mai distrez si eu ca nu pot sta stresat toata ziua. Si ai avea dreptate. Dar deja presupunem asadar existenta unor activitati utile care de fapt sunt niste inutilitati, pierderi de timp si energie. Iar daca tu ai dreptul la ele, de ce nu au si altii?

        Ce spunem de unul care repara o masina Dacia 1300 veche de 50 de ani si din rugina o face ca noua? Ii spunem ca treaba pe care o face oricum la Colibasi o faceau acum 50 de ani de 1000 de ori mai rapid si mai bine ca el? Se numesc pasiuni. Iar pasiunile sunt priceless. Sunt cele care fac un om sa mearga mai departe chiar si cand ceilalti se dau batuti, sa gaseasca ... o stea. Si ca in orice pasiune, aceasta se reflecta in special asupra sinelui, inainte de a se reflecta asupra celor din jur.

        Exista insa o problema: finantele. DAR atata timp cat pentru a-ti alimenta pasiunea fie pui bani de la tine fie gasesti pe cineva care sa puna (sponsor), este mariajul perfect. Tu crezi ca oamenii de stiinta cand au presupus existenta neutrinilor si au pus guvernul sa construiasca Super Kamiokande in roca, cu un cost enorm, nu au fost luati la inceput peste picior? Si totusi s-a gasit investitor.

        Gandeste-te ca la telescop acesti oameni isi vad de visul lor, EXACT asa cum Mario Iorgulescu si-a vazut de al lui - el pasionat de masini puternice si barci de curse si de asemenea care avea un sponsor. Probabilitatea insa ca cei cu stelele sa transforme visul altuia in cosmar este quasi-nula. Nu acelasi lucru il putem spune de Mario. De acord?

        Iar in final: cand pasiunea ta iti devine meserie, esti cel mai fericit om din lumne. Iar la fericire de asemenea, cei din jur conteaza f putin.
        • +4 (6 voturi)    
          Ramane de vazut daca pasiunea devine meserie. (Vineri, 26 iunie 2020, 23:31)

          clint [utilizator] i-a raspuns lui Futurist Irefutabil

          Uite de exemplu la matematica. In timp ce altii foloseau matematica la ceva concret, de ex. sa ajunga pe Luna, la noi, matematica, altfel foarte la moda, la ce se folosea? Era un rebus si profesorii de mate se intreceau sa rezolve probleme din culegeri si reviste, nimic concret insa, desi se laudau ca matematica e regina stiintelor, cel mult invatau pe altii care tot asa, nu o foloseau la nimic concret.

          Si inca un exemplu foarte relevant: eram la mall si niste tineri liceeni faceau o demonstratie de robotica. Ii priveam cu reala admiratie de pe margine. Intr-un grup de admiratori de pe margine se vocifera ceva de genul "unde e domnule NASA sa vada ce tineri capabili avem?", si toti pareau de acord cu asta.

          Apoi am intrat in vorba cu tinerii si am ramas dezamagit, pentru ca ma pricep oarecum la domeniu. Primisera un kit de la un sponsor si asa au facut robotii. Nu stiau prea multe despre "internals". OK, admirabil ce faceau, dar clar ca nu facusera nimic genial. Am cunoscut altii care atunci cand erau liceu faceau lucruri extraordinare, care necesita cunoastere reala, care nu se cladeste peste noapte. Aici vine replica standard: "dar ce ai cu ei, decat sa faca cine stie ce, mai bine sa se joace cu robotii". Ei bine o sa o spun clar: unii din ei poate vor confirma, altii poate ca nu. Depinde de ce vor experimenta, cine ii va indruma. In mod cert nu sunt inca genii, degeaba ne imbatam cu apa rece de pe margine, mai ales cei care nu stiu cu ce se mananca, asa e si cu sportivii, etc.
          Cunoasterea aia care ziceam ca nu se face peste noapte, o obtii incercand sa rezolvi probleme concrete si actuale, cu relevanta in industrie, stiinta, etc., nu aflandu-te in treaba. Unii vor numi asta "materialism", doar pentru ca ei nu au fost educati asa. Scoala comunista este "ia de aici ca vezi tu mai tarziu la ce iti trebuie, daca iti trebuie". Si de obicei nu iti trebuia. Cu mici exceptii, ajungeai intr-o fabrica cu tehnologii invechite sa muti hartii.
          • +2 (2 voturi)    
            Sunt foarte multe ramuri in matematica (Sâmbătă, 27 iunie 2020, 17:49)

            Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui clint

            Exista matematica aplicata, cea care e folosita in inginerie de exemplu insa exista si matematica pura, care nu are neaparat aplicatii reale. De exemplu, la ce iti poate folosi in practica faptul ca sirul numerelor prime este infinit? Sau la ce anume faptul ca daca p e un numar prim atunci pentru oricare intreg a numarul a^p-a este multiplu de p?!? Acum 400 de ani cand Fermat a scris acea teorema nu exista nici o singura aplicatie practica a ei. Nu a existat nici o aplicatie nici in urmatorii 350 de ani. Azi insa ea sta la baza criptarii cu cheie publica si deci a intregului sistem de comunicatie criptata din internet. Asadar la ce anume sa ne pierdem timpul facand rebusuri de matematica pura cand in fond la Luna putem ajunge bine-mersi cu ecuatiile date de Newton...
          • +3 (5 voturi)    
            Ca vorbesti de cunoastere (Sâmbătă, 27 iunie 2020, 18:39)

            Savitar [utilizator] i-a raspuns lui clint

            Ar trebui sa stii ca la cati ratani sunt in Romania, nu sunt destui oameni de bine ca sa faca curat dupa ei!!!
      • +6 (6 voturi)    
        Mai adug ceva (Vineri, 26 iunie 2020, 22:23)

        Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui clint

        Este plin Youtube de canale de "influenceri" si "trend setteri", cu milioane de subscriberi si de likuri. Oameni care devin modele pentru altii. Acei oameni sunt in mod evident cu impact mai mare asupra societatii decat niste astronomi retrasi, in mijloc de noapte, nevazuti de nimeni, descoperind o stea nestiuta de nimeni. Eu unul as prefera sa ma uit la un canal de astronomie, nu la unul de machiaj. Tu?
  • +17 (23 voturi)    
    Minunat (Vineri, 26 iunie 2020, 13:32)

    gradrian [utilizator]

    Astfel de vesti ar trebui sa auzim in fiecare zi, succes!
  • -2 (18 voturi)    
    bravo, dar nu prea inteleg farmecul (Vineri, 26 iunie 2020, 18:31)

    dessik [utilizator]

    de a descoperi stele relativ comune la 13000 ani lumina distanta. Pai cel mai mare catalog de obiecte cosmice avea 1.2 miliarde obiecte acu cativa ani. Telescopul GAIA va masura si distanta pana la 1 miliard de stele.

    Asta e realizare de nivel "amatori mai pasionati".
    • +5 (7 voturi)    
      Si da, si nu (Vineri, 26 iunie 2020, 21:05)

      Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui dessik

      Ceea ce fac acum acesti oameni, in special tinerii, este sa se antreneze. Cei mai experimentati ii antreneaza doar. Ce au facut? Simplu: au demonstrat ca au hardware-ul, poate au scris chiar ei software-ul de cautare automata si deci au capacitatea. La o conferinta internationala isi vor anunta descoperirea si cineva de la un telescop mai mare ii va lua sa lucreze la ei pe un hardware "adevarat", undeva la Kek sau Mauna Kea, la radiotelescoapele din Noua Scotie sau la Very Large Array.

      In fond, TOATE acele telescoape babane au fost construite cu acelasi scop de niste oameni pasionati de ceea ce fac. Cat timp au gasit pe cineva care sa le finanteze visele nu pot sa le spun decat BRAVO LOR!
  • +9 (11 voturi)    
    Grozav telescop (Vineri, 26 iunie 2020, 20:30)

    fdaniel [utilizator]

    Bună sculă! Totuși nu cred că bate suficient de mult să vadă o autostradă Galați -București
  • +4 (4 voturi)    
    Sa se implineasca (Vineri, 26 iunie 2020, 23:50)

    Namaste! [utilizator]

    proiectul de Observator astronomic in Carpati !
  • +2 (4 voturi)    
    Bravo lor ! (Sâmbătă, 27 iunie 2020, 16:59)

    Ochiana [utilizator]

    Niste oameni cu resurse putine dar cu multa pasiune si mult entuziasm pot face lucruri extrordinare. Sper sa fie incurajati in continuare


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by