Asteroidul călătorește cu o viteză estimată ca fiind aproape de 50.000 km/h și va trece pe lângă Pământ la o distanță de 11,2 milioane km. Bolovanul spațial, cunoscut ca 2020 TGI, va fi cel mai aproape de noi pe 23 octombrie la ora 5:29 ora României, conform calculelor de la Center for Near Earth Objects Studies al NASA.

Centura de asteroizi din sistemul solarFoto: Wikipedia

Cea mai recentă apropiere a sa de Pământ a fost pe 20 aprilie 2013 și nu se va mai apropia până pe 6 februarie 2024. Obiectele apropiate de Pământ (Near Earth Objects) „potențial periculoase” sunt definite de NASA ca fiind obiectele spațiale care sunt mai apropiate de 0,05 unități astronomice (1 UA = lungimea semiaxei mari a orbitei Pământului în jurul Soarelui, 149,6 mil. km) și măsoară peste 150 m în diametru. Conform unui raport întocmit de Planetary.org în 2018, există peste 18.000 de asemenea obiecte.

În august, un asteroid de mărimea unei camionete a trecut la 3.200 km de Pământ, cel mai apropiat înregistrat vreodată. NASA l-a „pierdut” după ce a trecut pe lângă Pământ.

Un sondaj recent a arătat că americanii ar prefera un program spațial care să se concentreze pe potențialele impacturi cu asteroizi, mai degrabă decât unul care să trimită oameni pe Lună sau pe Marte.

Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a spus în aprilie 2019 că un impact cu un asteroid nu trebuie privit cu ușurință și că este probabil cea mai mare amenințare la adresa Pământului. (Forbes)