O sondă chineză care transporta probe de sol de pe Lună s-a întors pe Pământ joi, în prima astfel de misiune din ultimii 40 de ani, a raportat agenția de știri Xinhua, citată de AFP.

Imagini trimise de sonda chinezaFoto: Captura YouTube

Modulul de întoarcere al sondei spațiale Chang'e 5 a aterizat în regiunea Mongoliei Interioare din nordul Chinei, a spus Xinhua, citând agenția spațială chineză.

Chinezii nu au spus ce cantitate de mostre a fost colectată, dar spun că analiza acestor mostre va permite să se adauge ”piese” suplimentare la uriașul ”puzzle” al istoriei Lunii.

Sonda Chang'e 5, numită după o zeiță a lunii în mitologia chineză, a aterizat pe 1 decembrie și apoi și-a început călătoria de întoarcere două zile mai târziu.

Oamenii de știință speră că probele colectate le vor permite să afle mai multe despre originile Lunii, formarea ei și activitatea vulcanică de pe suprafața sa.

Cu această misiune, China a devenit a treia țară care a colectat probe de pe Lună, după Statele Unite și Uniunea Sovietică în anii 1960 și 1970.

A fost prima astfel de încercare de la succesul misiunii Luna 24 a Uniunii Sovietice în 1976.

China a colectat sol lunar din câmpia joasă ”Mons Rümker”, o zonă vulcanică din regiunea lunară denumită Oceanus Procellarum (oceanul furtunilor, în latină). Este o zonă mai tânără a Lunii, estimarea fiind că s-a format acum 1,2 miliarde de ani, în timp ce zonele de unde au cules mostre americanii și sovieticii aveau undeva pe la 3 miliarde de ani.

Această ”mare” se găsește pe fața apropiată de Pământ. Există două tipuri de relief pe Lună: munți înalți, brăzdați de cratere și câmpii joase, relativ domoale, denumite ”mări”. Aceste ”mări” se găsesc mai ales pe fața apropiată de Pământ și s-au format acum 4 miliarde de ani când numeroși asteroizi s-au ciocnit de Lună, ducând la scurgeri masive de lavă care au acoperit suprafețe întinse.

În total au fost aduse pe Terra 382 kg de roci lunare, ultima misiune fiind cea sovietică, Luna 24, în 1976 care a adus 170 de grame din zona Mare Crisium.

Chang'e 5 a fost lansată din insula tropicală Hainan, în sudul Chinei, pe 23 noiembrie și misiunea ar trebui să dureze 23 de zile. Dincolo de interesul științific și de cel de imagine, China vrea să testeze manevre și tehnologii pentru planurile sale de a duce oameni pe Lună în 10 ani.