Cele trei sonde care au părăsit Terra vara trecută se apropie de Marte. Prima va sosi cea din Emiratele Arabe
Misiunea Hope a Emiratelor Arabe Unite
Prima misiune este cea a Emiratelor Arabe care au dezvoltat sonda Hope cu ajutor japonez. Va ajunge pe orbită pe 9 februarie.
Emiratele au aproape 10 milioane de locuitori pe o suprafață cât o treime din cea a României. Deși țara este mică, ea are din plin bani și ambiție. Misiunea este gândită să investigheze rarefiata atmosferă marțiană, iar naveta va orbita timp de doi ani, la altitudini cuprinse între 20.000 și 40.000 km față de suprafața Planetei Roșii.
Naveta Hope este cam de dimensiunile unei mașini de clasă mică, a costat 200 milioane dolari și va purta trei tipuri de instrumente: spectrometru infraroșu, spectrometru ultraviolet și camere video, misiunea fiind de a avea prima privire globală asupra vremii marțiene în toate momentele zilei. Vor fi investigate diverse fenomene meteo marțiene cum ar fi giganticele furtuni de nisip, nori înghețați și diversele mișcări ale fronturilor atmosferice.
Atmosfera marțiană nu a fost studiată atât de intens în trecut, iar sonda arabilor va încerca să obțină noi informații, mai ales că va orbita de la o altitudine mult mai mare decât alte sonde din trecut și va putea oferi o imagine de ansamblu. Dacă pe Marte temperatura poate depăși +20 de grade ziua, noaptea poate scădea la -120 de grade.
O mare diferență față de Terra este că Marte are un câmp magnetic mult mai slab ce nu protejează planetă împotriva radiațiilor cosmice.
Arabii vor să trimită peste câțiva ani și un rover.
Misiunea chineză Tianwen-1
Pe 10 februarie va ajunge misiunea chineză Tianwen-1 care pe 5 februarie a și transmis o primă fotografie. Pe lângă dispozitivul care va orbita în jurul planetei, Tianwen-1 mai este format dintr-o sondă și un rover, care va efectua analize la sol.
Robotul teleghidat ar urma să ajungă pe Marte în mai. Cu o greutate de peste 200 de kilograme, este echipat cu patru panouri solare și ar urma să fie operațional timp de trei luni.
Printre misiunile sale se numără efectuarea de analize la sol și asupra atmosferei, efectuarea de fotografii și contribuții la cartografierea planetei roșii.
China a fost cea mai secretoasă în a da detalii despre misiune, dar spune că are trei obiective: orbitarea planetei, amartizarea și lansarea rover-ului - și dacă toate vor fi realizate cu succes, spun chinezii, va fi prima misiune marțiană care reușește toate trei obiective cu o singură navetă.
China speră să realizeze cu această primă tentativă independentă aproape tot ce au realizat Statele Unite în mai multe misiuni marțiene, începând cu anii 1960.
Misiunea este denumită "Tianwen-1" ("Întrebări pentru cer") ca un omagiu la un vechi poem chinez despre astronomie.
China a dus cu bine în spațiu în 2003 primul său astronaut și de atunci, având resurse financiare, a accelerat programul spațial și are ambiții mari. Va mai trimite trei misiuni către Luna, iar pe termen lung planul este de a duce oameni pe Lună și de a construi și o bază lunară. China mai vrea să aducă mostre de rocă de pe Marte, dar și să exploreze asteroizi și să trimită o sondă către Jupiter. China este principalul rival al SUA în viitoarea ”cursă spațială” a cărei miză ar putea fi pe termen lung exploatarea comercială a resurselor pe Lună și folosirea Lunii ca bază pentru misiuni mai îndepărtate.
Misiunea americană Perseverance
Pe 18 februarie va ajunge pe Marte cel mai sofisticat rover construit vreodată de NASA, Perseverance, ca parte unei misiuni complexe de 3 miliarde dolari. Ținta pentru amartizare este Jezero, un crater cu diametrul de 45 de kilometri aflat la nord de ecuatorul planetei, scrie Guardian.
Rocile formate când craterul găzduia un lac enorm reprezintă unul din cele mai promițătoare locuri de cercetat pe Planeta Roșie.
Roverul este dotat cu o serie de instrumente care urmează să analizeze rocile în căutarea ”semnăturilor biologice”, dar va și colecta mostre de la sol, acestea urmând să fie aduse pe Pământ cu o misiune viitoare.
Ținta marțiană a lui Perseverance este craterul Jezero (numele înseamnă lac în limbile slave), un loc unde semnele au arătat că în trecutul foarte îndepărtat a fost un lac. Jezero este unul dintre cele mai bune exemple pentru ce înseamnă o deltă extraordinar de bine păstrată pe Marte, un loc cu structuri stratificate ce s-au format când un râu se vărsa, probabil, într-o mare. Craterul are 250 de metri adâncime, iar cei de la NASA speră că roverul îl va putea explora detaliat și va analiza nisipul, rocile și urmele din rocile sedimentare.
Jezero Crater este un loc atât de interesant pentru geologi, încât a fost ales dintr-un total de 60 de locuri unde roverul putea ateriza. Craterul este plin de stânci, dune de nisip și depresiuni, astfel că parcursul mașinăriei nu va fi deloc simplu. Nici oamenii de la centrul de comandă nu vor putea interveni rapid, fiindcă durează 10 minute pentru ca transmisia radio să ajungă de pe Terra la Marte. Cercetătorii spun însă că Jezero este un loc atât de interesant, încât merită riscat.
Perseverance va avea o misiune importantă și în faptul că va fora în suprafața marțiană și trebuie să colecteze cam jumătate de kilogram de roci și praf marțian în câteva zeci de mici tuburi din titan, perfect sigilate, tuburi pe care le va lăsa pe solul marțian. Aceste tuburi ar trebui să fie culese peste câțiva ani de o altă misiune care, într-o serie de pași dificili, să le aducă pe Terra unde să fie analizate în cele mai bune laboratoare.
Misiunea se numește Mars Sample Return și NASA o va realiza împreună cu Agenția Spațială Europeană. Planul este gândit în ștafete și, practic, peste câțiva ani o misiune comună NASA și ESA va trimite un nou rover care să apuce micile tuburi lăsate de Perseverance, să le ducă la o sondă de aterizare unde vor fi depuse într-un container ce va fi plasat pe o mică rachetă. Toate aceste lucruri ar trebui să se întâmple pe suprafața marțiană.
Racheta ar trebui apoi să fie lansată cu succes pe orbita marțiană unde să se intersecteze cu o navă spațială care să preia containerul și să-l aducă pe Terra. Evident că va fi greu, fiindcă mult prea multe lucruri trebuie să meargă perfect și nici costurile nu vor fi mici. Totuși, speranța este că în 2031 rocile ar putea fi aduse pe Terra unde pot fi analizate la super-laboratoare.

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
Sa zicem ca galaxia noastra ar avea dimensiunea Terrei. Cat de departe am pus noi - oamenii - piciorul?
Ia o coala de hartie A4. Uita-te la cat de groasa e. Acum imparte acea grosime in 100. Si ia doua parti. Deci "te-ai deplasat" pe Terra 1/50 din grosimea unei coli normale de hartie A4.
Cu rachete chimice in nici un caz nu vom ajunge sa exploram nimic in mod real, adica trimitand un geolog, un biolog, etc. Prin roboti explorarea are loc asa: cufunzi un pahar in oceanul Pacific. Il scoti. Nu e in el nici un peste si concluzionezi: nu exista pesti in Pacific.
In 400 de miliarde de ani, chiar cu 90% din viteza luminii ajungi chiar departe DAR uiti un lucru: cand tu te misti in spatiu cu viteza luminii, blanda lumina vizibila a stelelor devine radiatie gama in directia de deplasare (blueshift). Asadar, da, ajungi departe insa organismele de pe nava nu vor mai fi vii in sensul cunoscut de biologia actuala.
Asadar nu TIMPUL este marea problema ci faptul ca exista niste bariere (momentan cunoscute) care nu pot fi trecute nici macar la nivel pur teoretic, indiferent ce ceea ce sugereaza filmele SF. Iar aici nu mai e vorba de presupuneri de genul "daca vehiculul trece de 30 km/h pasagerii lesina" - cum se presupunea gresit cu 2 secole in urma, ci de concepte teoretice fundamentale demonstrate practic de nenumarate aplicatii si masuratori.
In plus, degeaba ai si timpul necesar cercetarii ca tot nu ajungi la ele. Pana ajunge sonda, iti mor cercetatorii.
Si tot in plus degeaba ai si viteza: la viteza luminii nimeni de pe nava nu mai ajunge viu.
DA, este SUPERB ca cercetam, insa ceea ce facem momentan este sa studiem muschiul de pe pietrele unui continent la care ajunge cu o barca plina cu ghiulele si din care, pentru a ne propulsa inainte spre acel continent, aruncam prin spate cate o ghiulea.
Daca asta se numeste explorare cu adevarat...
Din pacate nimic din fizica momentan nu arata fara echivoc ca mai exista o cale.
În timpul ăsta în România lumea se calcă în picioare și se îmbrâncește cu jandarmii, ca să pupe moaște, se construiește o catedrală grotească și inutilă, se moare de infecții nosocomiale în spitale vechi și insalubre, iar un prunc moare înecat la botez.
Si nu uita ca in anii 60 rusii construiau sondele care vor ajunge pe VENUS si trimite apoi imagini. Ori VENUS are probleme mult mai mari decat Luna si Marte la un loc din cauza atmosferei.