Emiratele Arabe au plasat cu succes sonda Al Amal pe orbita planetei Marte
Către Marte au ajuns sonde din SUA, URSS, India și Europa, astfel că Emiratele intră într-un club select.
Sonda Al Amal a realizat cu succes o manevră delicată prin care, în 27 de minute a încetinit de la 121.000 km/h, la 18.000 km/h pentru a putea fi atrasă de gravitația marțiană. Sonda a reușit acest lucru fiindcă au pornit cele șase propulsoare puternice.
Doi ani ar trebui sonda să studieze atmosfera și vremea de pe Marte, în fiecare anotimp și în fiecare zonă, la altitudini diferite.
EAU vrea să se dezvolte mult pe domeniul spațial: a construit și lansat trei sateliți împreună cu Coreea de Sud, iar anul trecut a cumpărat un loc pe o rachetă Soyuz și a trimis primul astronaut. Pentru că nu are o bază de lansare, misiunea marțiană începută în iulie a fost lansată din Japonia și, tot fiindcă în EAU nu există o industrie aerospațială, naveta Hope a fost construită în SUA împreună cu cei de la Universitatea Boulder din Colorado.
Cei din EAU au apelat la țările cu experiență, dar vor să creeze o generație de cercetători performanți, iar una dintre condițiile puse de guvern a fost ca naveta să nu fie cumpărată, ci construită și de oameni din Emirate, astfel că aceștia au lucrat ”cot la cot” cu americanii.
Trebuie spus că cercetătorii arabi sunt foarte tineri, 90% dintre ei având sub 35 de ani. Șefa departamentului științific al misiunii este o femeie de 33 de ani: Sarah al-Amiri.
Emiratele au aproape 10 milioane de locuitori pe o suprafață cât o treime din cea a României. Deși țara este mică, ea are din plin bani și ambiție. Misiunea este gândită să investigheze rarefiata atmosferă marțiană, iar naveta va orbita timp de doi ani, la altitudini cuprinse între 20.000 și 40.000 km față de suprafața Planetei Roșii.
Naveta Hope este cam de dimensiunile unei mașini de clasă mică, a costat 200 milioane dolari și va purta trei tipuri de instrumente: spectrometru infraroșu, spectrometru ultraviolet și camere video, misiunea fiind de a avea prima privire globală asupra vremii marțiene în toate momentele zilei. Vor fi investigate diverse fenomene meteo marțiene cum ar fi giganticele furtuni de nisip, nori înghețați și diversele mișcări ale fronturilor atmosferice.
Atmosfera marțiană nu a fost studiată atât de intens în trecut, iar sonda arabilor va încerca să obțină noi informații, mai ales că va orbita de la o altitudine mult mai mare decât alte sonde din trecut și va putea oferi o imagine de ansamblu. Dacă pe Marte temperatura poate depăși +20 de grade ziua, noaptea poate scădea la -120 de grade.
O mare diferență față de Terra este că Marte are un câmp magnetic mult mai slab ce nu protejează planeta împotriva radiațiilor cosmice.
Arabii vor să trimită peste câțiva ani și un rover.

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
Sonda Al Amal a fost construita în orașul Boulder, statul Colorado și a pornit în misiune de la baza Tanegashima Space Center, fiind lansata cu o racheta H-IIA.
Vezi:
https://en.wikipedia.org/wiki/Emirates_Mars_Mission
https://en.wikipedia.org/wiki/H-IIA
Citat:
"The spacecraft was assembled at LASP in Boulder, Colorado, where Emirati engineers worked and learned from their American counterparts. It was launched from Tanegashima Space Center in Japan."
Asa o fi dar, daca gandesti mai profund, vezi ca si Elon Musk cand a inceput dezvoltarea familiei de rachete Falcon, a cumparat fel de fel de subansamble fabricate de altii si le-a compus intr-un produs propriu care a castigat ulterior respectul intreagii industrii spatiale.
Arabii si-au construit conceptul propriu, consultandu-se cu cei mai buni specialisti ai lumii, inclusiv NASA, care le-au sugerat programul de cercetare al misiunii.
Cand intri intr-o noua familie de o clasa asa selecta ca NASA, trebuie sa arati ceva bun, daca nu posezi aceasta calitate minima nimeni nu se uita la tine, cu toti banii din cer si de pe Pamant pe care i-ai avea.
Aici, totul este o poleiala, de suprafata, daca incerci o discutie calificata te ciocnesti cu rigiditatea lipsei de gandire, incapacitatii de a vedea lucrurile in adevarata lor dimensiune si obtuzitatii mediocritatii generale, necalificate, angrenata de preconceptii primitive.
Am cautat informații suplimentare pe internet constatând ca UAE a cumpărat, de fapt, toată misiunea marțiana de-a gata.