Sonda chineză Tianwen-1 s-a plasat cu succes pe oribita marțiană, fiind o realizare în premieră pentru China pe Planeta Roșie. Sonda a fost lansată în iulie 2020 din insula tropicală Hainan și a parcurs 450 de milioane de km. În mai se va încerca plasarea unui rover pe suprafața marțiană, în zona Utopia Planitia, iar sonda poartă cu ea și un modul de aterizare.

MarteFoto: NASA

S-a încheiat cu succes o primă etapă, iar misiunea va culmina cu încercarea de a plasa roverul, cel devreme în trei luni.

China a mai încercat să ducă o sondă numită Yinghuo-1 pe orbita marțiană în 2011, dar a ars în atmosfera terestră din cauza rachetei rusești care a avut probleme.

Sonda a intrat cu succes pe orbită după o manevră complicată ce a constat în pornirea motorarelor pentru a încetini naveta suficient de mult cât să fie ”capturată” de gravitația planetei.

Sonda va orbita câteva luni, testând diversele sisteme și alegând apoi locul cel mai potrivit pentru a plasa roverul. Aterizarea pe Marte este dificilă și mai bine de jumătate dintre sondele trimise nu au ajuns acolo. Este complicat fiindcă vorbim de o coborâre la viteză mare, iar atmosfera marțiană este foarte subțire și nu prea ajută sondele să-și reducă viteza.

Destinația roverului este uriașul bazin Utopia Planitia din emisfera nordică ce a fost probabil scena unui impact acum foarte mult timp. Unul dintre obiectivele misiunii Tianwen-1 este să înțeleagă mai bine distribuția gheții în această regiune, informațiile putând fi utile pentru viitorul îndepărtat când ar putea fi ridicată o așezare umană pe Marte.

Robotul teleghidat ar urma să ajungă pe Marte în mai. Cu o greutate de 240 de kilograme, este echipat cu patru panouri solare și ar urma să fie operațional timp de trei luni. Coborârea rover-ului va dura 7 minute.

Printre misiunile sale se numără efectuarea de analize la sol și asupra atmosferei, efectuarea de fotografii și contribuții la cartografierea planetei roșii.

China a fost cea mai secretoasă în a da detalii despre misiune, dar spune că are trei obiective: orbitarea planetei, amartizarea și lansarea rover-ului - și dacă toate vor fi realizate cu succes, spun chinezii, va fi prima misiune marțiană care reușește toate trei obiective cu o singură navetă.

China speră să realizeze cu această primă tentativă independentă aproape tot ce au realizat Statele Unite în mai multe misiuni marțiene, începând cu anii 1960.

Misiunea este denumită "Tianwen-1" ("Întrebări pentru cer") ca un omagiu la un vechi poem chinez despre astronomie.

China a dus cu bine în spațiu în 2003 primul său astronaut și de atunci, având resurse financiare, a accelerat programul spațial și are ambiții mari. Va mai trimite trei misiuni către Luna, iar pe termen lung planul este de a duce oameni pe Lună și de a construi și o bază lunară. China mai vrea să aducă mostre de rocă de pe Marte, dar și să exploreze asteroizi și să trimită o sondă către Jupiter. China este principalul rival al SUA în viitoarea ”cursă spațială” a cărei miză ar putea fi pe termen lung exploatarea comercială a resurselor pe Lună și folosirea Lunii ca bază pentru misiuni mai îndepărtate.