Temutul Apophis, asteroidul botezat după zeul egiptean al răului şi distrugerii, va trece la 5 martie prin apropierea relativă a Pământului, ultima vizită pe care ne-o va face până la 13 aprilie 2029, când se va apropia atât de mult de planeta noastră încât va străbate zona în care sunt plasaţi sateliţii de orbită înaltă, conform SPACE.com, preluat de Agerpres.

ApophisFoto: Captura NASA

Acest asteroid a provocat rumoare după ce oamenii de ştiinţă au anunţat descoperirea sa, în 2004, pentru că exista un mic risc ca acest uriaş bolovan cosmic să se ciocnească cu Pământul în 2029. Ulterior, după analiza traiectoriei acestui asteroid, cercetătorii au ajuns la concluzia că nu avem, cel puţin deocamdată, de ce să ne facem griji.

Ei au calculat cât de rar se întâmplă ca un obiect de dimensiunea lui Apophis să treacă pe lângă Pământ atât de aproape ca în data de 13 aprilie 2029 şi s-au declarat de-a dreptul încântaţi de perspectiva de a observa de aproape un astfel de obiect cosmic. "Este ceva ce se întâmplă o dată la 1.000 de ani, aşa că este evident că a generat foarte mult interes", a comentat Marina Brozović, specialist în sisteme radar de la NASA's Jet Propulsion Laboratory, California.

Chiar dacă vizita lui Apophis din luna martie a acestui an nu se anunţă la fel de spectaculoasă ca apropierea din 2029, când asteroidul va trece la o zecime din distanţa medie dintre Pământ şi Lună (aproximativ 31.900 kilometri, prin comparaţie cu distanţa de la Pământ la Lună de aproximativ 384.400 km), ea este urmărită cu atenţie de astronomi pentru a observa eventualele modificări pe care gravitaţia Pământului le va produce atât asupra corpului asteroidului cât şi asupra traiectoriei sale.

Pe data de 5 martie 2021 Apophis se va apropia doar până la o zecime din distanţa Pământ - Soare, urmând să treacă pe lângă Terra la o distanţă de 40 de ori mai mare decât cea dintre Pământ şi Lună. Oamenii de ştiinţă şi-au fixat însă o serie de obiective importante pentru întâlnirea cu Apophis din 2029, iar pentru aceasta trebuie să afle cât mai multe despre acest asteroid şi în martie au ultima şansă de a-l analiza pe Apophis înainte de survolul din 2029.

Astronomii sunt de părere că acesta are diametrul de aproximativ 340 - 370 de metri şi este compus dintr-un amestec de rocă şi metal, conform NASA. Apophis are probabil forma unei păstăi de arahide - două bucăţi de formă neregulată lipite una de cealaltă.

Astronomii l-au văzut pentru prima oară pe Apophis în 2004. Descoperirea acestui asteroid reprezintă un exemplu perfect pentru conceptul de "apărare planetară" - serviciul dedicat observării şi monitorizării asteroizilor cu orbite care trec prin apropierea relativă a Pământului pentru a determina dacă aceştia prezintă vreun risc de a lovi planeta.

Pentru o scurtă perioadă de timp, după descoperirea sa în 2004, astronomii au susţinut că există un risc de 3% ca Apophis să se ciocnească de Terra la 13 aprilie 2029. Acest lucru s-a întâmplat pentru că până şi observaţiile astronomice realizate cu cele mai performante instrumente au o anumită marjă de eroare, marjă care este cu atât mai mare cu cât asteroidul este detectat la o distanţă mai mare faţă de Terra. Această îngrijorare rezultată după primele observaţii ale asteroidului au dus la alegerea numelui Apophis - demonul şarpe din mitologia egipteană care întrupa răul şi haosul.

Observaţiile ulterioare au arătat că nu există niciun risc de ciocnire pentru anul 2029, dar acelaşi risc a mai fost luat în calcul pentru vizitele acestui asteroid preconizate să se producă în 2036 şi apoi în 2068.

Dacă Apophis se va ciocni vreodată cu Pământul, consecinţele ar fi grave. Doi asteroizi au lovit Pământul în ultimii 112 ani - unul a culcat la pământ pădurile siberiene din zona Tunguska, în 1908, iar celălalt s-a dezintegrat în 2013 pe cerul oraşului Celiabinsk, din estul Uralilor, spărgând geamurile clădirilor cu unda de şoc rezultată. Aceşti doi asteroizi nu reprezintă mai nimic prin comparaţie cu Apophis. "Apophis este de 300 de ori mai masiv decât (asteroidul care a lovit) Tunguska şi respectiv de 5.000 de ori mai masiv decât (asteroidul dezintegrat deasupra oraşului) Celiabinsk, aşa că este un obiect care se bucură de toată atenţia noastră", a asigurat şi Richard Binzel, planetolog la Massachusetts Institute of Technology (MIT).