Astronauții misiunii SpaceX Crew-2 Endeavour au avut un scurt moment de suspans după lansarea spectaculoasă de vinerea trecută, o bucată de deșeuri spațiale trecând neașteptat de aproape de capsula Crew Dragon, relatează Live Science.

Capsula DragonFoto: NASA

Incidentul, numit „conjuncție” de către tehnicienii NASA, a avut loc vineri la ora 1:43 (fusul orar estic) în timp ce astronauții Crew-2 se pregăteau de culcare după o zi lungă.

„Pentru a vă ține la curent, am identificat o posibilă conjuncție târzie cu o distanță de evitare relativ apropiată de Dragon”, i-a anunțat inginera SpaceX Sarah Gilles pe astronauți cu 20 de minute înainte de incident.

„Prin urmare, avem nevoie ca voi să vă echipați imediat în costume și să vă securizați în scaunele voastre”, a continuat aceasta, dându-le indicații astronauților să intre în costumele spațiale și să își pună centurile de siguranță ca măsură de precauție în cazul unui impact.

„Am înțeles Sarah, vrei să ne echipăm pentru o posibilă întâlnire apropiată”, a răspuns astronautul Agenției Spațiale Europene Thomas Pesquet. Însă pe măsură ce ora estimată a conjuncției se apropia, Gilles i-a anunțat pe astronauți că deșeurile par că vor trece de capsulă la o distanță mai mare decât estimarea inițială.

Până la ora 1:44 Gilles i-a anunțat pe astronauți că reziduurile au trecut pe lângă capsulă fără incident.

„Dragon, SpaceX, am trecut de TCA (n.r. ora estimată a unui posibil impact) fără incident”, le-a spus aceasta.

Distanța și compoziția deșeurilor spațiale nu a fost imediat clară. Misiunea s-a desfășurat ulterior fără alte incidente și capsula a andocat sâmbătă în siguranță.

Momentul incidentului poate fi văzut mai jos:

REFERINȚĂ: