VIDEO Cum arată stația spațială pe care compania lui Jeff Bezos vrea s-o construiască peste câțiva ani

de Vlad Barza     HotNews.ro
Marţi, 26 octombrie 2021, 11:25 Science - Spatiul


Statia spatiala Orbital Reef
Foto: Blue Origin
Blue Origin, compania lui Jeff Bezos, a prezentat un film despre cum ar putea arăta stația spațială a viitorului pe care firma americană ar vrea să o lanseze până în 2030 și apoi să facă bani cu ajutorul ei, prin diverse proiecte. Mai multe firme vor să construiască stații spațiale în următorii ani și unele estimări sunt că vor exista mai mult de 10, de diferite mărimi și complexități. Marea miză este legată de contractele de la NASA care ar putea să renunțe peste un deceniu la SSI și să apeleze la sectorul privat care face totul la prețuri mai mici.



Blue Origin a anunțat că va construi împreună cu companii partenere, inclusiv Boeing, o stație spațială numită Orbital Reef care să fie operațională până în 2030 și apoi să fie folosită pentru misiunii științifice, dar și pentru divertisment (spre exemplu filme), iar Blue Origin să perceapă sume importante de la companiile sau guvernele care vor să folosească stația spațială.

Stația propusă de Blue Origin va avea capacitatea de a găzdui 10 astronauți simultan. Stația Spațială Internațională găzduiește în general șapte, dar cel mai mult a avut 13. Jeff Bezos investește în medie un miliard de dolari pe an în proiectele Blue Origin, astfel că noua stație spațială ar avea asigurată o parte consistență din finanțarea totală necesară.

În acest deceniu vom asista, probabil, la construirea și apoi la plasarea pe orbită a mai multor stații: chinezii au început lucrul la stația lor și vor să o termine până la final de 2022. Mai multe companii americane au anunțat intenția de a construi astfel de stații, anticipând că va exista cerere pentru diverse proiecte din care se vor putea obține bani.

Marea miză ține de viitoare contracte de la NASA care a investit peste 100 miliarde dolari în Stația Spațială Internațională în 20 de ani și bugetul anual pentru ea este de 4 miliarde dolari. Din punct de vedere structural Stația poate fi folosită în siguranță până în 2028, dar rămâne de văzut ce va fi după aceea.

La începutul anului NASA a spus că va acorda patru contracte în valoare de cel puțin 300 milioane dolari fiecare pentru a susține diverse concepte pentru destinații de pe orbită deținute de companii private.

NASA a mai spus că întrevede un viitor în care agenția va fi unul dintre numeroșii clienți ai unor stații spațiale deținute de companii private. Un reprezentant al agenției a spus recent că NASA a primit mai mult de 10 propuneri de concept pentru viitoare stații spațiale.

Sursa: Wall Street Journal




Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2043 vizualizari

  • +1 (7 voturi)    
    Si noi nu suntem in stare sa facem (Marţi, 26 octombrie 2021, 11:40)

    salvatore [utilizator]

    ... autostrazi in campie. Baaa, pe noi nu ne mute grija de ce vrea sa trimita Bezos in spatiu, pe noi ne arde grija de facturile care vor veni incepand cu decembrie la curent electric si la gaze.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by