James Webb Space Telescope al NASA mai are doar 50.000 de km din călătoria sa de peste 1,5 milioane de km începută de Crăciun. A trecut cu bine de toate etapele, s-au depliat cu succes toate componentele, inclusiv oglinda uriașă, iar telescopul spațial va ajunge pe 23 ianuarie în punctul L2 Lagrange. Vor urma cinci luni în care vor fi calibrate instrumentele optice și vor fi ajustate oglinzile.

Telescopul James Webb - ilustratieFoto: NASA

Telescopul a avut multe etape de depășit și a reușit acest lucru, toate manevrele automate fiind executate perfect. Telescopul este în configurația normală, a parcurs 98% din distanță și mai are de făcut o manevră de corecție pentru a ajunge cu succes exact în punctul L2 Lagrange. Este de așteptat ca manevra să decurgă bine.

Urmează alinieri și calibrări în următoarele luni, iar observațiile științifice vor începe la vară. Mai exact, etapa următoare constă în cinci luni în care vor fi calibrate instrumentele optice și vor fi ajustate oglinzile.

James Webb Space Telescope (JWST) a fost construit pentru a ne arăta și cum s-au ”aprins” acum peste 13,4 miliarde de ani primele ”lumini”, într-un Univers super-întunecat. Telescopul ne va da mai multe date despre primele licăriri ale ”zorilor” universului, când primele stele și galaxii au început să-l populeze. Se speră că Webb, grație oglinzii uriașe și a capacității de a vedea în infraroșu, va permite vizualizarea mult mai clară a unor galaxii îndepărtate.

O a doua categorie de observații va fi în domeniul exoplanetelor pe care ne așteptăm să le vedem mai clar ca niciodată. Interesant este că atunci când s-a discutat în mod serios prima oară despre construirea telescopului nu se știa de existența unor exoplanete, dar de atunci au fost catalogat peste 4.000. Noul telescop va putea examina atmosfera exoplanetelor pentru a detecta bio-semnături care să indice prezența apei, metanului sau a altor substanțe.

James Webb Telescope ne poate da informații noi despre galaxiile primordiale, despre exoplanete, despre energia întunecată și despre găurile negre de la începuturile cosmosului.