​NASA a anunțat că va mai organiza încă un concurs pentru dezvoltarea unui modul care, spre finalul acestui deceniu, să poată duce astronauți pe Lună. Prima competiție pentru un modul lunar a fost câștigată de SpaceX, care a primit un contract de 2,9 miliarde dolari.

Jeff Bezos si Blue Moon lunar landerFoto: Blue Origin

NASA va emite până la finalul aceste luni un document cu primele informații și cerințe pentru dezvoltarea încă unui modul lunar. Sectorul privat are o șansă importantă, iar ideea de bază este de a reduce cât de mult posibil costurile, față de scenariul în care NASA ar fi dezvoltat totul cu sectorul de stat.

Acest al doilea modul lunar va fi folosit în misiunile Artemis 3, nu mai devreme de 2026 sau 2027. Primul modul este dezvoltat de SpaceX și va readuce primii oameni pe Lună în 2025 sau 2026.

Ultimul american a pășit pe Lună în 1972, iar în total, 12 americani au ajuns pe Lună, ca parte a programului Apollo.

Pentru primul modul lunar, SpaceX a primit contractul, oferind 2,9 miliarde dolari, în timp ce Blue Origin a înaintat suma de 6 miliarde dolari la licitatția la care s-a asociat cu Lockheed Martin, Northrop Grumman și Draper. Blue Origin a protestat și a depus și plângere după ce nu a fost desemnată.

Pentru această a doua licitație, Blue Origin poate fi considerată favorită.

Contractul va primi finanțare pentru două aselenizări: una fără astronauți, pentru a dovedi că totul funcționează OK și a doua cu astronauți, punctul culminant al programului.

Surse: Washington Post, New York Times